biserica neagra

Ard case oameni visele-adunate

e vremea să îmi strâng
penarul
şi pana de la pălărie
s-o ascund
în vânt se duc şi vise aromate
şi păsările toate
din cuvânt

ard case oameni
visele-adunate
decenii secole milenii arse
într-un pumn de ticălos

se-aruncă-n ceruri
cu iluzii fărâmate dinainte
din rai în iad transformă omul
bulzu-n care stă

apoi
pe tăvi de aur închipuit

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ne vom întâlni din nou

de-aş putea,
aş condamna iarna
în contumacie la exil,
la domiciliu forţat în nordul extrem,

e prea mult pentru firea mea temperată,

ziua asta şi-a fracturat un picior,
ziua de ieri şi-a scrântit minţile,
iarna nesfârşită
îmbolnăveşte societatea vrajbei noastre
de gripă galopantă,
de antiromantism
şi tembelism cronic
iar iubirea asta rece
abia îşi târâie picioarele reumatice
spre tribunalul
de primăvară.

oricum cele mai importante clipe

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uraganul

Spre-asfinţit, la orizont, o linie-argintie,
Parcă din cea mai neagră beznă apărută,
Scânteind ca sabia lui Azrael,
Semnalizând o răfuială, o dispută:

Tot mai ameninţătoare întunecimea s-a-încruntat,
Apoi s-a albit linia, înfricoşătoare ca un şarpe.
Toţi cei care-o priveau ştiau bine prevestirea-aceea –
Simţeau că uraganul este foarte, foarte-aproape!

Până la bompres talazurile s-au înălţat,
Cei mai bravi au devenit smeriţi ca preoţii;
Tunetele se-apropiau învolburând oceanul
Cu rânjete mai fioroase c-ale morţii:

Velele şi straiurile fâlfâiau rupte-n două,
Catargele şi vergile gemeau fenomenal,
Cerul, negru ca smoala, se-apropia de ape
Se-avânta până la cer catargul principal.

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Swain, 1801-1874, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutule

"Prutule – a Ţării punte,
Curgi agale de la munte.
Eşti al Dunării mic frate,
Dar, ne tai, pe viu, deoparte,
Dureros, în jumătate –
Ducând lacrima furată
Pân-la marea cea sărată...

Râule, curgând la vale,
Cunoscut-ai multă jale –
Două veacuri de dezbin,
Lupte, foamete şi chin –
Al Moldovei greu destin...

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,
Însă, glia, tu, ne-ai rupt,
Iar străinii s-au înfrupt.
Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –
Pe români i-au despărţit...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Mischevca din revista "Literatura şi Arta", nr. 37 (3550) (12 septembrie 2013)
Adăugat de Vlad Mischevca
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Câmpia ne zâmbeşte, de flori împestriţată
Ca un chilim ce-l ţese natura-n feţe vii;
Şi iarba cea subţire, de vânturi aplecată,
Ascunde mii de fluturi cu aripi argintii.

Când florile mişcate de-o blândă adiere
Se-mbată de lumină sub soarele cel cald,
Din sânul lor albina cu poftă soarbe miere
Notând din floare-n floare pe marea de smarald.

Deodat' un nor năpraznic astupă mândrul soare,
Un văl ursuz şi rece se-ntinde peste flori;
Se-ntunecă pământul de-o noapte-ngrozitoare;
Şi fluturi şi albine-s cuprinse de flori.

Dar iată că pe ceruri, spărgând nemila ceţii
Un înger se iveşte, trimis de Domnul sfânt:
Împrăştie toţi norii, cu raza dimineţii,
S-aşterne iar voioasa lumină pe pământ.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi înger

Dezrăstignită din ultimele raze,
ziua coboară în locaşul rece…
Roşul asfinţit scurgându-se pe case.
E noapte. Stelele se golesc de lumini.

Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.
În băltoace lăcrimează luna
cu palidul chip trist, supt. Şi varul
fardulului ei se descojeşte întruna.

În sala strâmbă, murdară şi neagră
a tristului leagăn de orfani,
cu ochi miraţi de bolta cea largă,
fetiţa bălaie visează.

Ea-n mii de bucaţi
cerul îl vede frânt şi stelele
se coboară în bucăţi de pâine.

Mai vede în suflet luna rotundă

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Plutind pe apele line, sub primele raze de soare,
Pari ultimul fulg de zăpadă al iernii ce moare.
Pluteşti într-o lume străină, stingheră, cu ochii în zare,
Sperând să-ţi găseşti partenerul în stolul ce-apare.
Sunt mulţi, dar el este acolo, îl ştii doar din visele tale,
Curând se desprinde din ceată şi-ţi iese în cale.
Sub aripa neagră a nopţii ce-n linişte-acoperă linul,
Încet, două umbre se-ndreaptă să-nfrunte destinul.

2.
E altă primăvară şi alt soare,
Acelaşi lac albastru cu-ape line.
Aceiaşi doi, cu-aceleaşi forme fine,
Privind nerăbdători aceeaşi zare.

Din cer, ca nişte fulgi enormi coboară
Acelaşi stol, aceeaşi societate
De care ieri fugeau, pe lac se-abate,
Spărgând tăcerea ce îi înfioară.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În... soleit

Ţin pleoapa strânsă, să nu ard în razele de-un august-soare
şi ochii sunt cărbuni încinşi, aprinşi din neagra depărtare,
iar gându' înfierbântat străbate din călătorii de corp parcurse,
iluminate-n timp trecut, agenda de cetăţile vechi, scurse.
E-n joacă cristalinul cald îşi memorând cadre-n lentilă,
ce încă nu s-au şters de praful de odinioară, în zor futilă,
rămasă pânză de păianjen cu prinse chipuri înrămate
ce privesc trist din juvenil, fără memorie, uitate
peste o mască, azi croită din priviri ce au trecut, pasante
şi-au lăsat jinduri, neştiut de-au fost un vis iubiri casante
ca suflet, ce-l citisem şi eu, în trecerea aşa fugară
când tot părea fără sfârşit, oniricul de-o altă vară...
Se pierde molcom conştient, epuizat ca-ntr-un velur
topit de astrul ce dogoare, ce l-am alături iar un tur
din infinitul meu contemplu, ce lui i-e numai o clipită...
şi deschid ochi, tot în delir... iar, poate-am inima iubită?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!