divina

Claviatura (Keyboard)

Iubita mea e o himeră
cu chip învăluit în ceaţă,
dar nu îmi pasă
mă ştie şi mă vrea
chiar dacă sunt bătrân şi hâd,
chiar dacă îmi târăsc piciorul
iar mâna nu pot să o-întind.
Eu, îi vorbesc în şoaptă
ea mă ascultă, surâde,
reflectă şi acceptă
chiar dac-o apăs cu nerozii
Mă lasă-ntotdeauna
să-i ating gândul tainic,
îmi dă speranţă
şi mă învăluie c-o muzică divină
din veacuri viitoare.
Ei nu-i trebuie frumuseţe, nici violenţă,
ci numai clipe fericite,
mă roagă-întruna fremătând
să n-o reped, să nu fiu crud

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchestra cuvintelor

Nu pot să-ţi fiu altar fără ca cerul
Să îşi asume partea lui de vină
Pentru cuvinte ce dezgheaţă gerul
În vers cuprins de graţia divină

Eu sunt un muritor ales de el
Prea ruşinat de gânduri sau de fapte
Ce ştie c-a greşit, dar într-un fel,
A regăsit lumina după noapte

Mă tot întreb mereu de ce-i aşa
Dar pân' la urmă nici nu mai contează
Atâta timp cât simt că inima
În simfonii de îngeri îmi vibrează

Mă regăsesc, cumva, un dirijor
Orchestra lui e marea de cuvinte
Şi-o să le-aştern prin suflete uşor
Să le iubească şi să le alinte

poezie de Adi Conţu (2 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nebun

S-a scuturat cerul de nori
Naptea acesta este senină
Lumini se aprind stele mari
Coboară la mine o lună plină

Nu avem timp pentru durere
Nu avem timp pentru alt chin
Luna imi spune doar cu iubire
Vesnic sufletul să mi-l inchin

Atunci când sunt căzută jos
Simt durerea unui dor nebun
Astru îmi luminează frumos
Îmi spune ca am un suflet bun

E liniste în universul înstelat
Si sufletele în casă la odihnă
Doar eu si luna stăm la sfat
Trimisă acum de bolta divină

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii durerii

De ce dor macii dintre spice,
Sânge din inimă curgând,
Şi sufletul îl fac arşice,
IUBIREA din el, alungând?!

Apoi, cu fragile petale
Îl amăgesc în mângâieri
Şi sufletul se-ntoarce-agale,
Dar se întoarce 'n Nicăieri!

În focul macilor IUBIRII,
Rupe logodna albăstricii,
Intrând în marea negăsirii,
Printre talazurile fricii.

Căzut în somnul picurat,
Separă grâul de neghină
Şi-un mic dejun din bob curat
I-aduce Liniştea Divină!...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

Într-un sâmbur căzut întâmplător
în palma pământului
se aprinde lumina divină,
în comuniune cu un spirit dăruit,
sferă a misterului ce taina sufletului o alină.

Privesc bucata de pânză însufleţită
şi văd gândul ce a înflorit emoţia,
dragostea ce naşte viaţa spre înălţare,
parfumul unui vis ce-i scris în stea.

Îmi plec căutarea spre bucata de lemn,
ce ascunde căldura mângâierilor,
amprentele falangelor prelungite
în forme şi ascunzişuri,
sentimentul bucuriei sau durerilor.

Uimită vocea se pierde sub miracolul sunetului,
a vocii ascunsă în violoncel,
forma sublimă injectată în rădăcină,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

mi-e dor de o mare
acolo, departe-departe, de zare
pierdută în marea depărtare
mi-e dor de năvalnice valuri, de cerul senin
îmi este dor de lumina divină
mi-e dor să plutesc
lângă fraţii mei, albi şi puri pescăruşi
peste ţărm, peste valuri şi stânci
mi-e dor de nebunia ce ţipă aprig în mine
vreau sa fiu cel ce liber aleargă
pe mare, prin vântul nebun
să urlu la stele, să alerg printre ele
sus-sus să mă avânt
departe de ăst pământ
dar, aripile's frânte
cad, mă zdrobesc de lume, de toate
aici, pe ăst tragic pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi

De –ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Şi soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viaţa o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldaţii în război!
Să nu ne temem de dânşii
Căci Eminescu e cu noi.

Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit şi îl iubesc la infinit.

poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Revărsându-şi candela divină,
regina nopţii se plimba-n rochie-nmiresmată.
Sub adierea anevoioasă a vântului,
arunca valuri de umbre somnambule pe pereţi...

Pipăindu-ţi frăgezimea coapselor de mătase,
ochii îmi susurau prin sânge spre largul tău.
Cum valul îndrăgostit de barcă se visează siaj,
de pe creasta lui înspumată,
te vedeam aplecată languros deasupra realităţii
cu apa răcorindu-ţi creasta sânilor
inmuguriţi sub luna nouă...

Chiar dacă iadul părea să-mi ţină calea,
un duh ademenitor încalţa urmele cu gândurile mele.
Blestemat să mă bucur
chiar şi-atunci când pătimesc,
mi-era teamă să mă răzgândesc
şi să pătimesc mai mult!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăuzire

Cântă-ţi avuabila rugă înainte de culcare,
Tu, înger răzvrătit,
Şi priveşte steaua călăuzitoare
Cum îţi mângâie părul întunecat
De secole întregi.
Culcă-te cu jindul veşniciei,
Dar trezeşte-te în acelaşi moment
Pentru a domni asupra
Magnificelor edificii
În care îţi tăinuieşti neânţeleasa,
Dar divina frumuseţe;
Dornic de moarte
Priveşti cu ochii de cremene
Cum se-nvârte totul împrejurul tău –
Şi zâmbet, şi ispită pandorică, şi nimfe fermecate
De sclipirea pielii tale uşor
Nuanţată în culoarea brună;
Stinge steaua de pe cer
În palma ta
Şi lasă defunctul duh

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Bubuioc (18 iulie 2011)
Adăugat de Mira Condor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diacronia existenţei mele

Un vis născut din lumea tristă
Rămân ceva ce nu există
Decât în inima oarecui
Ce-a fost ca mine-a nimănui
Dar cu-existenţă realistă
În timp şi înafara lui.

Nu pot găsi cuvinte anume
Să spun ce văd prin ochii Lui
Cercând lăuntrul mele-i hume,
Dar ştiu că, (slavă Domnului!)
N-am fost nicicând al nimănui
Doar că provin din altă lume,
Ce n-o pot dovedi oricui...

Şi din postum scriu la antume
Privind cu ochii de lumină
O mult mai minunată lume,
Din veci şi până-n veci divină.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Bogdan Talmas
Comentează! | Votează! | Copiază!