la*multi*ani*fratele*meu

Ioana lui Traşcă

Să strângi, mumă, să strângi,
Zicea Ioana lui Traşcă.
Să strângi vara, ca să ai iarna.
Dacă dai peste nişte ceapă,
Ia şi tu o poală şi pune-o-n pod
Pentru iarnă - ca să ai.
- Păi, de la oameni?
- Păi, de la oameni, că e pământul
Lui Dumnezeu.
Dacă vezi un dovlete, ia-l mumă,
Că-ţi prinde bine, că-l dai la porc.
Vezi printr-un loc fasole,
Culege-o, mamă, că-ţi trebuie.

De, păcătoasa, că nu era săracă.
Aşa era firea lor -
Neamul ei era cam strângător.
A încherbat şi asta 92 de ani.
A avut multe fete: una Mariţa, una
Mitra, una Georgeta, Cica de l-a luat pe Lache

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să îţi dai seama de actul sorescian în poezia românească trebuie să trăieşti până la simţirea profundă pitorescul satului, [...] | Citeşte tot comentariul

Lacrimile Franţei

Lacrimile Franţei

Demnitari de rang se-adună
În Franţa aniversată,
Să serbeze împreună,
Viaţa-n lumea democrată.

Soldaţi în marş defilează
La celebrul eveniment,
Când ţara aniversează
Trecut glorios în prezent.

La festivităţi din Nisa
Intră camionul morţii,
Cu teroare-n gânduri scrisă,
Păcii să-i îngroape sorţii.

Cei veniţi la promenadă,
Privind moment de neuitat,
Îşi pierd viaţa-n ambuscadă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Nemuritorii / memorii (14 iulie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,
Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă --
Azi iar mi-i frică... si cred, si sper...

O zi fără anotimp si ordine militară,
Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,
Însă produsele au început să dispară --
Si multi au plecat, si noapte se lasă.

Cu totii spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naste --
Iat studiul creste cu tactul tăcut...
O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

George Bacovia este poetul meu preferat toate poeziile sunt superbe

Edwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: în clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinţă, am văzut, în adâncul ei, o fixitate ameţitoare. Valul ce-o inunda în adânc a ţâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise în ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenţă în care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca în acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă în moarte... Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea îmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, în adâncul unei tăceri îngheţate, o numeam "sufletul meu".

Georges Bataille în Madame Edwarda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putea de bucurie că-i sosise aşa voinic chipeş şi drăgălaş. Îi plăceau prea mult răspunsurile ce primea la întrebările lui, se vedea cât de colo că vorbea cu înţelepciune şi supunere. Văzând împăratul un tânăr aşa de cu minte, prinse dragoste de el şi-l luă pe lângă dânsul. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toţi ceilalţi fii de împăraţi, fiindcă cei mai mulţi erau năzuroşi, tembeli şi deşucheaţi; iară ei prinseseră pizmă pe dânsa pentru aceasta; şi, pentru că văzuse că împăratul o lua în nume de bine, îi purtau sâmbetele. Într-una din zile ea îşi găti bucate singură şi şedea la masă, când doi din ceilalţi fii de împăraţi veniră să o vază. Şezură deci cu toţi şi mâncară. Atât de mult plăcură acestor fii de împăraţi bucatele, încât îşi lingeau şi degetele când mâncau. O lăudară pentru meşteşugul de a face bucatele şi ziseră că de când sunt ei, nu mai mâncaseră aşa bucate bune. Cum se întâlniră aceştia cu ceilalţi fii de împăraţi, le spuseră că au fost la masă la fiul de împărat venit de curând, că au mâncat cum nici împăratul nu mănâncă şi că bucatele au fost gătite de dânsul.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila nuntă

Munţii mei duhovnici au intrat în ceaţă
Clopote bătrâne bat pe mănăstiri
Când miroase-a iarnă, nunţile îngheaţă
Pentru noi lunatici, imposibili miri
Vin să ţi se-nchine vânturi şi dihanii
Viscolul asupră-mi cade ca un lat
Şi ţi-aş face-o nuntă cu un sat de sănii
Şi cu felinare şi cai înstelaţi

Îmbracă-te-n alb, preafrumoasă mireasă
Aşa se cuvine în drama ce-o joc
Pe urmă plecăm fiecare acasă
Şi munţii vor pune misterul la loc

Pân-o să se-ntâmple tu vei fi căruntă
Mie o să-mi vină cea din urmă zi
Şi va fi şi-aceea tot un fel de nuntă
Şi-mi vei duce grija şi te voi iubi
Ţi-am adus, mireasă, munţii mei cu noapte
Nunţi de animale se petrec în munţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se despărţiră, Ţugulea intră într-o peşteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peşteră şi apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Ţugulea îndată ieşi din peşteră, încălecă şi pe ici ţi-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit şi merse, şi merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moşiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, şi tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Ţugulea, spuse împăratului că omorâse pe ginerii şi pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toţi fierarii ca să-i facă îndată o măciucă de fier mare cu care să omoare şi pe zmeoaica bătrână. Împăratul priimi bucuros să facă Ţugulea orice o şti el numai să se scape de blestemata de zmeoaică. Ţugulea puse de făcu o gaură în mijlocul zidului cetăţii, apoi porunci şi se aduse o grămadă de bucăţi de lemne, cărora le dete foc în mijlocul cetăţii; în acel foc puse măciuca de fier ca să arză să se facă roşie.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Şi viermii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!