divina

Plouă

Plouă ca din străfunduri
Plouă în sufletele noastre goi
Plouă cu ultimele rânduri
Plouă, pansând răni şi umerii goi.

Plouă cu amănunte multe....
Peste anii fără risipire-n trăire
Picură blând peste babe surde.
Magia reîntoarcerii devine retrăire.

Să ne ascundem de noi, în locuri sacre
Să ne unim la El, la divina răsplată
Ultima pagină de cuvinte şi cărnuri macre
Se întind necugetat spre a naşte plată.

Ultimele cuvinte vor fi alinare....
Vor fi adaus de miere şi foc
Sau poate cuvinte la supărare
Cu magia unui vers, recreat în joc.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorile se varsă

mă trezesc mereu când zorile se varsă
încep o nouă zi cu suflu optimist
astăzi nu vreau timpul să-mi joace o farsă
vreau să fie amiabil, nobil, altruist.

iubesc, iubesc, iubesc cântecul şi versul
iubirea mea mă ţine-n pace şi în armonie
cu soarele cu luna cu întreg universul
şi inima trăieşte sublimă simfonie.

mă căţăr ca iedera pe arborele vieţii
până sus la coroana verde, mireană
la raza ce inspiră artiştii, poeţii
când se strecoară suav pe sub geană.

slăvesc glia mea şi viţa ardeleană
mi-au fost răsfăţuri şi divină hrană.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seamă de principii

iubesc cerul şi pământul, viaţa tot mai mult
acum la bătrâneţe iubirea-i mai profundă
mă îmbăt cu elixirul dulce şi exult
cu noian de sentimente sufletul abundă.

am cuprins credinţa din oceanul ocult
sub aripa ocrotitoare plutesc ca pe o undă
poruncile lui Dumnezeu le învăţ le ascult
dragostea Lui divină este tot mai fecundă.

calendarul cu sfinţi mereu îl consult
lupt cu deznădejdea câştig câte-o rundă
înving şi tristeţea cu un avânt tumult
îmi pare preţioasă fiecare secundă.

cu o seamă de principii la final rezult
lumina nemuririi aş vrea să mă ascundă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru arbore genetic (sonet)

RUGĂ PENTRU ARBORE GENETIC
(sonet eroilor războiului)

Trimite, Doamne, Lumina divină,
Din făclia Învierii desprinsă,
De spirit viclean să nu fie stinsă
Prin noaptea minţii, când moartea domină.

Mai lasă poarta Raiului deschisă,
Pacea pe Pământ din el să revină
Pe timp de război şi în veci să ţină,
Cât flacăra vieţii este aprinsă.

Spulberă perdea de cenuşă ninsă,
Când de sub ea strigă obştea creştină,
De focul armat a nu fi cuprinsă.

Te rog, revigorează rădăcină
Mistuită de fiara neînvinsă,
Ramul de neam mai falnic să devină.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creştine/ Editura Libris * Creator (2019)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta...

Iubirea Ta, Domnul meu, e o floare,
un nufăr alb în amurgul amar,
un surâs printre dulci lăcrămioare,
un crin ceresc răsărit pe altar.

Iubirea Ta, Domnul meu, e o taină.
Ea-mi umple gândul de-un nou înţeles,
de-un mister care toate-mi destaină,
ca să-nţeleg pentru ce m-ai ales.

Iubirea Ta e-un inel ce ne leagă,
un scut sub care-l înfrunt pe Cel Rău.
E tot ce am, e viaţa mea întreagă,
de când trăiesc doar prin sângele Tău.

Iubirea Ta, Domnul meu, e-o lumină.
Dar cînd în piept vechi ispite vin iar,
atunci din nou pe faţa Ta divină,
în trist amurg, stropi de sânge răsar.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care merge prea departe, care îndrăzneşte să fie şi să aibă mai mult decât i-a hărăzit soarta, inevitabil va atrage gelozia divină şi ruina. Omul sau naţiunea care este dominată de o sete nestăpânită de autoafirmare va ajunge direct la o nemăsurată încredere în sine, şi astfel la distrugere. Pasiunea oarbă generează încredere în sine, iar încrederea excesivă în sine sfârşeşte în distrugere. Depăşirea a ceea ce este drept şi firesc pentru om, aduce cu sine ruina, restabilind astfel echilibrul;prin extensie la întregul univers, guvernează legea cosmică, asigurând păstrarea unui echilibru şi prevenind haosul şi anarhia.

citat din Tucidide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiam zi şi noapte în această Nirvana, care nu admitea niciun alt lucru în ea şi nici nu se modifica. Apoi şi ea a început să dispară într-o Supraconştiinţă. Aspectul iluzoriu al lumii lăsa loc, treptat, unui alt aspect, în care iluzia nu era decât un mic fenomen de suprafaţă, în spatele căruia exista imensa Realitate Divină Supremă în inima tuturor lucrurilor care îmi apăruseră la început ca forme vide sau imagini cinematografice. Şi aceasta nu era o încătuşare în simţuri, o diminuare sau o cădere din experienţa supremă ci, din contră, o elevare şi o lărgire constantă a Adevărului.

citat din Sri Aurobindo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

Floarea sufletului, trifoi cu patru foi,
Iese din rubinul lacrimii sângelui din noi,
Adună aripi, le pune în zborul spre stele
S-aducă culori brodate în ochi cu picăţele.

Rouă aduce pe buzele tale, pline de grai,
Uimirea umblă desculţă prin iarba din rai,
Muşc adânc din plăcere, cu inima plină,
Prind luna în mâini să-i bem din lumină.

Râzi cu stelele-aprinse pe dinţi, râzi cât poţi,
Fericirea ne-aduce cândva, din veşnicie, nepoţi,
Împrejur statuăm petale-n buchet de lumină,
Pan din syrinx ne-ncântă cu melodia-i divină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina o ultimă scăpare

nu mi-au rămas prea multe din primăvara mea
amintiri prăfuite visele şi poezia
o cale directă precisă spre o stea
scânteia care ţine aprinsă fantezia

calea-mi pare îngustă prin fumul de ţigară
cafeaua îndulcită cu lapte şi miere
mă ţine trează stingheră într-o gară
în care vine-un tren dar cu întârziere

luna mă priveşte cu mila ei divină
îmi aşează pe creştet un vis luminos
toamna mă înconjoară n-are nici o vină
că viaţa se sfârşeşte treptat până la os

mai cer de la stele reflecţii în lumină
să nu aştern în versuri abisul cavernos

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenă de perle şi mărgăritare

Eşti Luna de pe cer,
Cu mătăsoasa-ţi, strălucitoare, mantie divină
Speranţă dai cetelor de îngeri
Iar nouă ne dai raze de lumină.

Trenă de perle şi mărgăritare
Brodată-i cu iubire, presărăm în calea ta
De trandafir petale
Şi flori albastre de nu-mă-uita.

Un martor ţi-e întreaga adunare
Ce poate fi în lume mai plăcut
Decât această, plină de splendoare,
Zi, care, reprezint-un început?

Veţi fi voi doi, de-acum, decât un suflet
Întâmpinat, pe tronul veşniciei
Cu bucurii şi trâmbiţe de îngeri
Acolo toţi, cei buni vom fi cândva
Credinţa noastră dacă va dura.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!