veste

Soledad

Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.

Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veşniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aş fi!

Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereţii pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.

Război am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat şi te implor: deschide.
Sunt tot, o noapte. Frig mi se mai face!

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecaţi departe,
Nevoi, de alţii scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viaţa mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranţă şi tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Şi-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca să facă rău îşi învelesc oamenii picioarele în pielea groasă a încălţămintelor." Şi tot gândind astfel, furnica ajunse la pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui şi pe aceştia, în zigzag, şi, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învăţase dintr-atâtea călătorii, şi de la alţii, ştia că pe oameni, mai ales, cu greu îi poţi cunoaşte pe dinafară. Iar în buzunarul unui om, îi povestise o bunică a ei că picase odată peste un pumn de ouă furate dintr-un furnicar; bunica dăduse de veste numaidecât, întreg neamul furnicesc venise şi, în vreme ce drumeţul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Un prizonier, aşa mă simt în lumea asta -zisă "mare",
Mulţi cred că este loc destul şi soare pentru fiecare.
Toţi ştim că nu-i deloc aşa, că inegal e împărţită
Şi bine şi pământ şi soare, şi viaţa -luptă - scump plătită.
Că unii vor să aibă tot, dar nu cu trudă şi talent,
Iar cei mai mulţi, abia de pot să strângă-n pungă chiar şi-un cent.
Mă simt închisă-ntr-o –ncăpere, ce are peste tot oglinzi
Şi-mi deformează faţa straniu, iar trupul mi-e strivit de grinzi.
Mă înconjoară zidul strâns şi aripile mi le frânge,
Oglinzile mă spionează şi sufletul din mine plânge.
Aş vrea să strig, să dau de veste că aripi de lumină port
Şi zbor în lume către soare că sufletul nu-mi este mort.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

STILOUL MEU E ÎN DOLIU, MI-A MURIT A DOUA MAMĂ

Azi, tristeţea absolută
Mi-a trimis o veste care
Nu poate fi abătută
Şi nu are consolare:

Doamna mea Învăţătoare
Care mi-a ţinut în mână
Mâna dreaptă, cu răbdare,
Scrisului să îi rămână

Roabă pentru veşnicie,
A plecat la cer, se pare,
Îngerilor să le fie
Mamă şi învăţătoare

Bună, sfântă, ca şi mie...
Plâng şi simt şi spun cinstit
Că din mine, cel ce scrie,
Azi o parte a murit.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa mea

Tu ma iarta, o, ma iarta,
Casa mea de huma, tu,
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu.
Sa-ti trag radio si lumina
Ti-am fagaduit candva
Si ca fi-vom impreuna
Pieptul meu cat va sufla.
Dar prin alte case, iata,
Eu lumina o presor,
Alte case ma asculta
Cand vorbesc la difuzor.

Ti-am luat-o si pe mama
Si-ati ramas acuma, ia,
Vai, nici tu in rand cu lumea
Si nici oraseanca ea.
Las’ ca vin eu cu batrana
Si nepotul o sa-l iau,
Care pe neprins de veste

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea renaşte cu mine, cu tine...

Alerg prin romane la timpul prezent,
Semne îmi las pe vârfuri de creste
Să – mi scoată regina şi-un rege dement
Din tabla de şah găsită – n poveste.

Se spune că timpul se – ntoarce în noi
Să pună sechestru pe amintirea finală,
Când ziua de mâine o rupem în doi
Vom spune prezent la povestea de gală.

Poeme împart în poarta stelară,
Printre aplauze îţi fur un sărut.
Iubita mea cu sânge de fiară
Să râdem de moarte cum a trecut.

Priveşte în mine să prinzi de veste,
Primul semn de carte vei fi.
Veni – vor ursite să – ţi bată în ferestre
Că am plecat când noaptea e zi.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-apucară să se aşeze bine, şi veni veste la împăratul că vrăjmaşii lui cu oştire şi mai mare s-au ridicat asupra lui. Se găti dară şi el de război şi plecă s-o întâlnească. Făt-Frumos iară se rugă să-l lase şi pe dânsul să meargă, şi iară fu huiduit. Dară daca dobândi voie, porni iară cu iapa lui. Fu şi de astă dată de râs şi de bătaie de joc, când l-a văzut oştirea că iară se înnomolise şi nu putea să-şi scoaţă iapa din noroi de fel, de fel. Îl lăsară înapoi dară el ajunse şi acum mai nainte la locul de luptă, prefăcut în Făt-Frumos, călare pe calul cu aripi, şi îmbrăcat în hainele lui cele cu cerul cu stelele. Oştile deteră în tâmpene şi în surle şi se loviră, iar Făt-Frumos, daca văzu că vrăjmaşii sunt mai puternici, se repezi din munte şi-i puse pe goană.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!