veste

Degeaba plângi

Maicuţă plângi, a dat salca în floare,
Şi raţele pe râu îşi plimbă boboceii,
Pe câmpul verde crud aleargă mieluşeii,
Doar tie, pe obraji, iti curg lacrimi amare.

Priveşti la cer, cerând parcă-ndurare
Să îţi mai dea o şansă printre vii,
Acasă să se-ntoarca ai tăi copii
'Nainte ca să-ţi sune ceasul de plecare.

Pe mândrul soare-l rogi s-aducă veste,
Poştaşu-n poartă geaba-l mai aştepţi
Tu ţi-ai scolit copiii, i-ai făcut deştepţi

Dar ei te-au scos măicuţă din poveste,
În casele-arătoase şi pline de noroc
Degeaba plângi, ei nu-ţi găsiră loc.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corn de timp vrăjit

Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând!
Mi-a păstrat soarele-n casă şi-amintirile pe rând.
Cu căldura-i de poveste mă-nconjoară braţul ei.
Luminoasă toamnă este peste suflet şi pe-alei!

Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate,
Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate!
Şi-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară,
Suntem regii către care ploi de stele iar coboară.

Visele se cern fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit
Ca o veste minunată ce pământul a-nverzit.
Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate
Şi amurgul-sur coboară legănând acestea toate.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

În natură-i grea tăcere...

În natură-i grea tăcere:
Păsările au muţit,
Şi în tainică durere
Florile s-au veştejit.

Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a şoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.

Arborii plini de mâhnire
Mişcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda ştire,
De pe crengi s-au ridicat.

Apoi cerul se-nălbeşte,
Şi încet, încet din nori
Cade neaua şi-nveleşte
Frunze morte, morte flori.

[...] Citeşte tot

poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ape

Porumbii mi i-am slobozit
să-ncerce pajiştea cerului,
dar sfâşiaţi de vânturi
se-ntorc înapoi. Pe vatra corăbiei
inima mi-o-ngrop subt spuză
să-şi ţină jăratecul. Paserea focului
nu-mi mai fâlfâie peste pereţi.
Dăinuie veşnic potopul.
Niciodată nu voi ajunge
s-aduc jertfa subt semnul înalt
al curcubeului magic.

Pentru un fagure sterp
mi-am ucis stupii flămânzi.
Cel din urmă dobitoc
cu-nţelepciune s-a prăpâdit.
Ochiul său profetic deschis
e singura veste prin neguri.
în mare rămâne muntele Ararat,
de-a pururi fund de ape,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
dulăii neuitării legaţi de gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul nici nu ştie
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.

Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Tăcerea se destramă şi-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa vine cu aceleaşi eşecuri şi tragedii şi pentru optimişti, şi pentru pesimişti, dar primul le înfruntă mai bine... Optimistul se retrage după o înfrângere şi, oarecum sărăcit, o ia de la capăt. Pesimistul renunţă şi cade în depresie. Din cauza agerimii sale, optimistul are mai multe de câştigat la locul de muncă, în şcoală, şi pe câmpul de joc. Optimistul are o sănătate mai bună şi poate trăi mai mult. Americanii vor să fie conduşi de un optimist. Chiar şi atunci când lucrurile merg bine pentru el, pesimistul are premoniţiile unei catastrofe. Pentru pesimişti, asta înseamnă o veste proastă. Vestea bună e că pesimiştii pot prelua talentul optimiştilor pentru a-şi îmbunătăţii calitatea vieţii.

Martin Seligan în Optimismul învăţat
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paiaţa pedepsită

Ochi, lacuri cu beţia 'nălţării mele peste
Biet histrionul care eram, cu drept înalt
Penaj funingini joase de lămpi în orb tresalt,
Fereastră, -n zid de pânză, tăiat-am fără veste.

Limpid înot de gambe şi braţe maloneste
Răului Hamlet! apa cu fiecare salt
O despicam ca pentru a-mi face alt şi alt
Cavou, virgin să intru-n vreunul din aceste.

Râs de cimbal de aur lovit cu pumnul brusc,
Surprinsă goliciunea-mi de soarele corusc
Adie pură dintre răcorile-i de nacră,

O, noapte-a pielii, rânced asupră-mi cum tresari,
Fără de-a şti, vai mie! că tot ce mă consacră
E fardu-mi şters de unda perfizilor gheţari.

poezie clasică de Stephane Mallarme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nime nu va fi-n cămară...

Nime nu va fi-n cămară,
Decât înserarea. Poate
Încă iarna cu-ntristarea
Din perdelele lăsate.

Încă fulgii cu noianul
Înălbirii lor sublime,
Încă streaşina, troianul,
Iar cu-acestea încă Nime.

Iar pustiu să-mi viscolească
Firea mea. Din lac să cheme
Iernile ce-or să-mi albească
Chipul meu din altă vreme.

Spini de gheaţă să-mi înfigă
Anii, când mi-or fi la vamă,
Sobele să-şi mânce frigul
Stivuit până la geamuri.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Boris Pasternak, traducere de Anatol Codru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!