vapor

Date geografice

M-am născut în zodia visării
Şi-am adormit în leagănul iubirii.
Numele meu e scris ca un mugur
Pe coala albastră a cerului.

Păşesc pe nori pufoşi de vată
În acest peisaj nu accept nicio pată.
Strâng din an în an câte o floare
Şi până acum am 15 mărgăritare.

Locuiesc în extremitatea nordică
A emisferei fericirii
Gust din dulcele iubirii
Şi-ncerc să nu alunec în emisfera sudică.

Ce noroc că meridianul uitării
Nu trece razant prin mijlocul
Patului nostru conjugal.

Ce fericire că nu am greşit

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Ciortescu (2009)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Date geografice

M-am născut în zodia visării
Şi-am adormit în leagănul iubirii.
Numele meu e scris ca un mugur
Pe coala albastră a cerului.

Păşesc pe nori pufoşi de vată
În acest peisaj nu accept nicio pată.
Strâng din an în an câte o floare
Şi până acum am 15 mărgăritare.

Locuiesc în extremitatea nordică
A emisferei fericirii,
Gust din dulcele iubirii
Şi-ncerc să nu alunec în emisfera sudică.

Ce noroc că meridianul uitării
Nu trece razant prin mijlocul
Patului nostru conjugal.

Ce fericire că nu am greşit

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Ciortescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am un singur dor

Cand pleci de la palat
Mai am un singur dor,
Sa nu te mai vad vreodat'
La vreun televizor.

Si dorm cu tine-n gand
Mai am un singur dor
Sa nu mai pupi nicicand,
Nici whisky, nici lichior.

In lumea asta mare
Mai am un singur dor,
Si-o sincera urare
Sa pleci pe un vapor.

Sa pleci pe-un ferry-boat
Mai am un singur dor,
Ca simplu matelot
S-o iei usor, usor.

[...] Citeşte tot

parodie de Alex Dospian, după Mihai Eminescu (decembrie 2011)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta se poate manifesta chiar şi în condiţiile cele mai vitrege. Îmi imaginez un pianist interpretând "Sonata Lunii" în parcul unui oraş devastat de bombe, un pictor lucrând "după natură" pe marginea unui vulcan în plină erupţie, un poet aşternând stanţe în timp ce masa lui de lucru se zgâlţie în epicentrul unui cutremur devastator, un actor declamându-şi monologul în faţa unei săli pustii, ceea ce echivalează cu oricare din nenorocirile precedente, un dirijor conducându-şi orchestra cu măiestrie pe puntea inundată de apă a unui vapor care se scufundă... Ei bine, da, am şi eu aceeaşi senzaţie de "deja vu" ca şi voi, cei care aţi vizionat faimoasa peliculă despre naufragiul secolului XX, petrecut undeva în mijlocul Atlanticului, departe de orice ţărm izbăvitor...

Mihail Mataringa (19 decembrie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mentalul conştient este asemenea unui căpitan de vapor care stă pe puntea navei. El dirijează toate manevrele şi dă ordine oamenilor aflaţi în sala motoarelor care, la rândul lor, controlează toate cazanele, instrumentele etc. Mecanicii nu ştiu încotro se îndreaptă nava, dar se supun ordinelor pe care le primesc. Ei pot chiar să facă astfel încât nava să eşueze pe stânci, dacă omul de pe punte, servindu-se în mod greşit de compas şi sectant, le dă indicaţii eronate. Mecanicii i se supun în mod automat, pentru că el este comandantul. Căpitanul este stăpân pe navă şi ordinele sale sunt executate întocmai. Tot astfel, mentalul conştient este căpitanul navei care este constituită din fiinţa, anturajul şi toate afacerile voastre.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam

Priveam infinitul de la umbra sânului tău,
pescăruşii zburau prin mănunchi de fuior,
pe umărul stâng îţi plana un cocor,
pe dreptul Soarele îşi trăgea răsuflarea.

Priveam liniştea serii în zâmbetul tău,
copilul de aur scăpăta încet spre nadir,
în jocul celest scufunda un vapor
în marea de-aramă.

Priveam cum levitezi în universul senzual,
zeiţa cuvântului banal ce devenise epopee,
mă desprindeam de trup în spaţiu-atemporal,
în picătura de magie.

Priveam Luna scursă din lacrima ta,
de-un fir de păr atârna o petală de nor,
cădeam cu braţele deschise în cerul tablou
contemplându-mi himera.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul n-aduce alinare (sonet II)

Ati minţit când aţi spus că timpul e vindecător,
Aţi minţit toţi, timpul n-aduce alinare!
El încă-mi lipseşte-n plânsul acestei ploi uşoare;
Îl vreau când valurile duc cu ele-n zare un vapor;

Zăpezile de altădată dispar de pe creste ca un nor,
Şi frunzele de-alt an fumegă pe fiece cărare;
Dar dragostea de-alt an rămâne, ca o durere mare,
Îngrămădită-n inimă, iar vechile sentimente încă dor.

Sunt sute, sute de locuri unde mi-e teamă
Să mă duc – amintirea lui acolo încă stă la pândă.
Apoi, îmi spun, intrând uşurată într-un loc retras, îndepărtat,
Unde niciodată, dar niciodată, piciorul lui nu a călcat:

"Nu-i nicio umbră-a lui aici, oricât de ştearsă, de plăpândă!"
Şi stau acolo tulburată, şi mi-l amintesc... şi inima-l tot cheamă!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nave trecând în noapte

În slavă se-adună nori mari şi negri, briza-i rece ;
Privesc departe-n bezna nopţii grea
Şi-aud, solemnă,- o detunătură puternică de tun,
Sclipiri întâmplătoare de lumină-atrag privirea mea,
Semn că nava pe care-o caut, tocmai trece, trece.

Sufletul durându-mă atât, în lacrimi ochii-mi stau să se înece,
Aş saluta şi m-aş urca pe-acea navă dorită peste poate.
Îmi întind braţele implorând, strigând salbatic,
Dar vorbele-mi cade la picioare, frunze moarte,
Şi numai năluca lor ajunge la nava care trece, trece.

O, Glie! O, Cer! O, larg Ocean! De ce oare nu petrece
Cu voi sufletul meu de întuneric atât de temător!?
Nu mai e nici o nădejde pentru mine, nici o cale
Să-l mai zăresc şi să mă-îmbarc pe-acel vapor
Care-acum neauzit şi nevăzut tocmai trece, trece?

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore târzii

Rămas suspendat între bine şi rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neştiute
îşi poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieşite din tecile goale.

În urmă se zbat, în pervaz agăţate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
şi ore târzii de nesomn sunt furate
din cărţile scrise cu buchii ciudate.

Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin uşile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-aşterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!