trada

Cântec

Spune-mi ce ştii că îmi plăcea cândva
Şi ce-obişnuiai să îmi spui adesea,
În braţe mă strânge, şopteşte-mi ceva
Că-n braţe mereu să îţi stau vei vrea.

Iubire-ţi să-mi dea un avânt şi-un zbor,
Departe de tine şi-aproape să-ţi fiu.
Iubirea ta face totul mai uşor
Şi când mă iubeşti nimic nu-i pustiu.

Crezi tu c-ai putea să te răzgândeşti,
Totul de la capăt să-ncercăm din nou?
Am putea fi noi şi să mă iubeşti
Chiar de te prefaci, eu sunt tot ca nou.

Hai să fim la fel, numai tu şi eu
Inima pe tavă să ne-o oferim!
Eu te voi striga, tu m-auzi mereu
Zi şi noapte-ntr-una să ne tot iubim.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.

Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.

Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.

Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj, o, rege al lacedemonienilor...

Cratesicleia nu putea accepta
ca oamenii să-i vadă lacrimile sau suferinţa:
păşea tăcută şi demnă.
Chipul calm nu trăda nimic
din agonia şi durerea ei.

Dar chiar şi aşa, pentr-un scurt moment nu s-a putut stăpâni:
înainte de-a se îmbarca pe oribila navă cu destinaţia Alexandria,
şi-a dus fiul la templul lui Poseidon,
şi-ndată ce-au rămas singuri
l-a îmbrăţişat cu blândeţe şi l-a sărutat
(el era "într-un mare necaz," spune Plutarh, "foarte zdruncinat").

Dar caracterul ei puternic a învins;
recăpătându-şi echilibrul, magnifica femeie
i-a spus lui Cleomenes: "Curaj, o, rege al lacedemonienilor!
Când ieşim afară de aici
nimeni nu trebuie să ne vadă plângând
sau comportându-ne-n vreun fel nedemn de Sparta.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aceeaşi primăvară...

Iubitule, suntem aceeaşi primăvară, n-ai intuit că noi suntem acei
Care-au topit rugina de sub talpă sfidând la tâmplă albii ghiocei?
Nu-ţi încrunta privirea în oglindă, ascultă-ţi sufletul în piept ce tânăr e,
E mai vioi ca puiul căprioarei ce-n verdele pădurii zbenguie.

Nu-ţi căuta de creţe pliuri anii, sunt muguri noi ce dau nerăbdători în pârg,
Să nu-ndrăzneşti cândva să-ţi fie teamă, să vinzi iluzii pe tarabe-n târg,
Pe prispa mâinii-mi sprijin gându-ncrezătoare că soarele mereu ne va zâmbi
Cu-acelaşi cald veşmânt de sărbătoare, nu-şi va trăda menirea şi-o luci.

Azi, poate-mbrăţişările-s mai rare, săruturile uneori poate-s mai seci,
Dar în adâncuri e respect, e-nţelepciune, e-ncredere pecetluită-n veci,
Adeseori certaţi cu albul iernii prefacem bulgări mari de remuşcări
În foi de ţigarete expirate ce-or arde-n netrăitele visări.

Mai şchioapătă o rană la un deget, mai picură vreo lacrimă de ger,
Dar cât iubirea flutură în flamuri, unirile temeinice nu pier,
Croiesc în timp poveşti adevărate ce nu-s cusute-n fire de argint,
Ci doar cu ochii minţii şi-ai trăirii şi-ai paşilor ce niciodată nu se mint.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârşit de săptămână, era cald... Cei şapte membri ai echipajului navei albastre erau toţi tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraş, să se distreze; totuşi, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraş, numai după ce scăpase de cei doi însoţitori ai săi. Ceilalţi preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică şi gingaşă, se simţea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale şi plante, având în propria-i locuinţă un micuţ colţişor din natură; domnişoara doctor Stela preferase şi ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieşi nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigaşa", de care va scăpa de abia luni de dimineaţă; domnişoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în braţe, ţinându-i companie, dar ea era tristă şi abătută din cauza unei anumite reclamaţii pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte ştim, tot într-o casă, deşi nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînţeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristeţea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Pe când cocoşii roşii cântaseră pentru a treia oară
Împământind cerescul celor ce crai se visau
C-un fel de răzvrătire specifică unei dimineţi urbane,
Iar floarea de salcâm îşi lepăda pe caldarâmuri reci juneţea,
Sub ploaia decoltată şi mult prea trivială
Ce-i abuza neruşinată, grădinii, vie frumuseţea,
Dezbrăcând-o ca pe un nud de Modigliani,
În tonuri calde, cafenii,
Treceam buimac la braţ cu... Viaţa...
Cu-acelaşi sacou gri Romarta,
Cu-aceeaşi fustă din poplin
Ne sărutam schimbând venin...

Şi eu şi Viaţa, chinuiţi de finalul brutal al ultimului scenariu cosmic
Căruia ne abandonaserăm doar din teama de a nu fi
Eram... mai mult înţelepţi decât tineri,
Şi mai mult firoscoşi decât filosofi,
Mai mult buni decât frumoşi
Şi mai mult trişti decât buni...
Cum eu nu fusesem drept cu Viaţa

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Pe când cocoşii roşii cântaseră pentru a treia oară,
Împământind cerescul celor ce crai se visau
C-un fel de răzvrătire specifică unei dimineţi urbane,
Iar floarea de salcâm îşi lepăda pe caldarâmuri reci juneţea,
Sub ploaia decoltată şi mult prea trivială,
Ce-i abuza neruşinată, grădinii, vie frumuseţea,
Dezbrăcând-o ca pe un nud de Modigliani,
În tonuri calde, cafenii,
Treceam buimac la braţ cu... Viaţa...
Cu-acelaşi sacou gri, Romarta,
Cu-aceeaşi fustă din poplin,
Ne sărutam, schimbând venin...

Şi eu şi Viaţa, chinuiţi de finalul brutal al ultimului scenariu cosmic,
Căruia ne abandonaserăm doar din teama de a nu fi,
Eram... mai mult înţelepţi decât tineri
Şi mai mult firoscoşi decât filosofi,
Mai mult buni decât frumoşi
Şi mai mult trişti decât buni...
Cum eu nu fusesem drept cu Viaţa

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persuasiune

Timidă ploaia se scurgea pe geam
Când reveria mea vâna prin nouri,
Nedesluşite păsări ciripeau pe ram
Şi alunecau în iarbă vesele ecouri.

De undeva venind sub o umbrelă
Paşi mici se agitau pe tocuri cui
Şi izvorând din atitudinea rebelă
Mă săgetă lucirea ochilor căprui.

Încât trezit din melancolica trăire
Deschisei larg fereastra surâzând
Apoi încurajat de optimistul gând
Am salutat cu inocenţa din privire.

Primii răspuns din senzuala gură
Al cărei ruj cu minijupul se asorta
Că-s domnul ce a fost zărit cândva
Prin mall având romantică figură.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!