Toate rezultatele despre trada, pagina 10
Chemarea viorii
A luat cu sine o vioară și a urcat in vârf de munte;
Acolo unde numai vântul si vulturii puteau s-asculte.
Și-a început să plângă-arcușul; să geamă lemnul din vioară
Iar strunele plângeau și ele; și-au plâns o zi, și-au plâns o seară,
Apoi, venit-au de-au plâns norii și ceru-ntreg plângea cu stele
Pe corzi, arcușul se-nconvoaie; știa de dorurile-i grele!
Pe trup de stânci, pietrișu-ncepe încet-încet a tremura
Ca dup-un timp, nebun, sălbatec, în crunt șuvoi a-aluneca!
Prelungul plânset al viorii ia ceru-n piept și îl despică;
Vârtej de of și ne-mplinire spre neagra gaură ridică.
Plângea în strunele-i chemarea iubirii încă ne-mplinite,
Plângea-n arcușul ei visarea și frica marilor ispite!
Plângea tot ce se putea plânge... și dor și depărtarea grea;
Iar tot acest mănunchi de plânset ajunse-ntr-un sfârșit la ea.
Ecoul a purtat cântarea și peste munți... și peste mare!
La ceas de taină și hodină, prea brusc trezind-o din visare.
Deschise ochii tulburată de forța cruntă a naturii;
C-un gest de spaimă își ascunse sub larga pânz-a iei nurii
Apoi, mirată de ce-aude sări ca arsă în picioare;
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vioară
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre plâns
- poezii despre visare
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre negru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?