sup�rare

Amelia Garrick

Iată, eu zac aici aproape de tufişul cu trandafiri pitici,
În locul acesta neştiut, lângă gardul
Până la care s-au întins petice rare
Din pădurile lui Siever.
Tu eşti o figură marcantă în New York,
Soţia unui cunoscut milionar,
Un nume în coloanele ziarelor vremii,
Frumoasă, admirată la o magnitute
Amplificată poate şi de mirajul distanţei.
În ochii lumii
Tu ai reuşit,
Eu am pierdut
Tu eşti în viaţă, eu sunt moartă.
Şi totuşi eu ştiu că prin spirit te-am învins;
Şi mai ştiu că zăcând aici departe de tine,
Neauzită de prietenii tăi,
De lumea strălucitoare în care te învârţi
Sunt în realitate puterea de neînvins, mai presus de viaţa ta,
Care îţi refuză triumful complet.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maistrul cu atelier

Un strung.. nemţesc evident
un halat cu foarte multe pete făcute la comandă
şi multă
multă materie primă..
Aşa a început maistrul
să lucreze în Uzina de corpuri cu gabarit poetic
feluri de carne rotunjită
şi de creiere aruncate pe rotisor.
Maistrul
Iubeşte adulaţia... şi fierul decălit
şi le vinde pieselor din muzeul cu piese
manualul de folosire!
Maistrul
apreciază limbile fără aşchii
apreciază piesele rare dar moi
apreciază tot ce se poate arunca la gunoi.
Maistrul
are mască de gaze
când strungul arde şi iese fum
şi le explică elevilor prin ateliere

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepământenii

Universul a împrumutat, vremelnic, pământului,
Dragostea noastră,
Ca pe un exemplu de sublimitate,
Să se poată şti cum este când
Tu simţi cum îţi curg prin vene odată cu sângele,
Ori cum eu rămân nopţile trează
Şi te privesc
Stând pe genunchi deasupra ta,
Adorându-te...
Cum trec ca o adiere peste pielea ta
Şi respir fiecare por,
Care se deschide parfumat
Aşa cum înfloresc florile rare, noaptea.

Aceste rânduri sunt o mărturie,
Dar adevărul este că noi doi
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ci
Doar ne privim...
Eu stau pe braţul tău,
Tu mă săruţi, eu te sărut,

[...] Citeşte tot

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oblije

Un poker jucăm, acelaşi poker,
Viaţa nu este un oblije,
ţesuturile noastre sunt tot mai rare,
retardere, retardere, zvâc în pom,
Pomul Cunoaşterii nu este şi Pomul Iubirii,
şase băieţandri vorbeau despre viaţă,
unul a murit în accident, altul a plecat în Paraguay,
restul eu nu ştiu, uit şi ziua şi datele necesare identificării,
de mult am murit într-o încercare reuşită de sinucidere,
am dat peste un câmp de abur, doi îndrăgostiţi se fardau cu bulion,
e sânge zise ea, ei şi, zise el, filmul continua cu un măcel.
Pleoape albastre, cum tremură ele, avem care de aşi,
Dar cum, amândoi? Bunicul –incendiu ne-a mistuit cu drag.
Asta este numai o stare, în realitate eram la concert.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nisipurilor

călătorind în timp,
poetul o întâlnise
pe creatura nisipurilor
-o zeiţă obicuuă-
mai puternică decât el,
decât însăşi existenţa sa
sau poate esenţa lui,
un sânge milenar
sângele ideii de mişcare,
de trecere, de menire
o nesfârşire fremătătoare,
o nelinişte plină de întrebări,
frenetică, contradictorie
iluzie, căreia el îi spuse femeie,
absurd existenţial,
amăgirea sa, finitudinea,
premiul căutătorului
de exemplare rare,
sensul călătoriei sale
într-o lume lipsită de sens,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covoare din pereţi...

Covoare din pereţi,
cu vânători pe ele, copoi agili, vreun taur
şi fildeşi de mistreţi;
Un soare roş prin geamuri prefiră praf de aur.

Covoare din pereţi,
maro, albastre, roze, ascund ca-n nişte drame,
un şir întreg de vieţi;
tablouri anonime plângând burgheze rame.

Covoare din pereţi,
o, nopţile cu friguri, cu spasme, vu ftizie,
cu demoni roşi şi creţi;
balauri mari de stofă şi spaimă de hârtie.

Covoare din pereţi,
va scotoci Americi, imagini, intrigi, drame,
în vremi, vreun cântăreţ;
şi voi n-o să-i spuneţi

[...] Citeşte tot

poezie de Benjamin Fondane
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 1

Dacă mă concentrez bine acum nu există,
ce rare sunt prieteniile în acest jalnic rezbel,
trăim foarte singuri între mişei, acum şi tăcerea ucide
ca o haită de lupi, cum e mai bine?
Fiecare se crede un everest mai mititel ori mai mare,
noi nu ştim câte coloane de foc au trecut,
câte stele s-au stins, câte iubiri au fost înjunghiate,
nu avem timp pentru politeţuri,
omul primitiv nu polemiza,
deschide computerul, vei vedea câte crime se petrec
pe secundă, pe glob, ei şi?
Bolboroseala sângelui unui tuberculos,
fratele meu, Cain, dă-mi mâna, simt vijelia mâniei sale.
Apoi vom vorbi, vom bea vinul greu, darul pământului,
cineva cântă, acum este acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om... modest

Sunt un om... modest
Rare ori spun ce gândesc,
În fine scriu foarte des,
Dar totuşi sunt un om... modest

Fetele se dau în brânci după mine
Eu le dau un simplu test,
Ele nu ştiu cum să-l rezolve mai bine
Dar vreau să v-amintesc, că sunt un om... modest
Parcă cei un simplu test!

Dar îmi place la nebunie să fac ceva,
Când intru-n melancolie să privesc ploaia...
Când intru-n melancolie să privesc ploaia?
Nuuu! ploaia când mă priveşte intră-n melancolie,
Căci pânăşi natura măîndrăgeşte toată lumea ştie!

Dar eu sunt un om... modest
Şi asta nu mi-o detest,
Aşa ca fapt divers,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă (16 decembrie 2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everestul meu

Nu răsăritul de soare îmi umple lăuntrul cu lumină,
Înseninându-i sufletul cu fâlfâit de raze, paloarei,
Ci curcubeul tău pus adăpost sub coastă
Reinventând inimei roşu în trup, regală culoare.

Nu miresme rare îmi suflă prin narine Infinitul
Nici vuietul mării când îmi cuprinde asurzitor timpanul
Tânguindu-şi durerea în spargeri de ţărm cu valu-i bătrân
Ci adierea aburului, sorbit din palatul gurii tale, veşnicie.

Nu murmurul neprihănitelor petale renăscând dimineţi,
Pierdute ca apoi să se reîntoarcă mai aromate,
Ci bobul de rouă nesfârşit de pe seceta buzelor mele
Când tu îl reverşi deasupra şoptire, sub formă de-alint.

E tresaltul inimei tale cuprins între adorări şi tumultul
Zbătăilor, răspândit prihană prin avuţia-mi fierbinte;
Nicio stea sprijinită pe margini de rai, necuvântul,
N-au reuşit să îmi pătrundă umbra ca tine, preasfinte!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!