sup�rare

Uitare şi singurătate

Oamenii uită de ce au trăit cu sufletul la gură
În schimb nu fac nimic
Se ascund în spatele gândurilor de mai bine
şi găsesc în aşteptare o speranţă bolnavă.
Timpul trece călător şi nu iartă pe nimeni
Iar moartea îşi ascute coasa pe cruci de piatra.
Lumea alunecă pe topoganul întâmplărilor zilnice
şi scapă frumoasele clipe de înălţare a spiritului.

Tulnicăresele au plecat şi numai dau nicio veste
Doar clopotele mai bat într-o dungă
Cu limbă de metal vechi
E o rătăcire-n singurătatea aspră
şi rare întâlnirile de bucurie şi binefacere
s-a mutat totul la oraş.

Cu o tristeţe înlăcrimată
Privesc frumuseţea ce mă înconjoară
mă bucur de ea
până mor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare de domiciliu

Vechiul meu vis de-a locui în Satul de Miazăzi
Nu era-n niciun fel legat de dorinţa de-a avea o casă;
Însă auzisem că acolo trăiesc oameni cu suflete simple,
Cu care e o plăcere să-ţi petreci dimineţile şi serile.

Mulţi ani am tânjit să mă aciuiez acolo:
Acum mă îndrept spre acea căsuţă.
Atâta vreme cât este loc suficient pentru un pat şi un covoraş,
Nu-mi pasă că-i doar o cabană micuţă.

Vecinii vin adesea să mă vadă
Şi cu cuvinte îndrăzneţe vorbim despre cele de demult.
Descifrăm împreună texte rare şi ne binecuvântăm unii pe alţii:
Examinăm şi limpezim împreună înţelesurile îndoielnice.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedreaptă

(In memoriam, poetului Constantin Triţă)

O, moarte, cum să te-nţeleg?
Ce faci, alegi la nimereală?
Misterul, cum pot să-ţi dezleg?
Nu cumva ucizi din greşeală?

Ce ai avut cu un poet
Care ne dăruia magie?
N-aveai criminali, berechet,
Cei ce oameni nu ştiu să fie?

În sufletul lui blând, creşteau
Flori rare, pietre nestemate,
În ochii săi, se oglindeau
Visele de iubire, toate!

Moarte, tu nu ştii să iubeşti
Şi habar n-ai ce-i suferinţa!
Tu nici nu mori, nici nu trăieşti:

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul şlem de caro în memoria lui Andrei Vârlan (Caroul)

andrei

n-am uitat cum deschideai cu-n caro tare
de infamele dame
aşteptându-şi defosarea
când ne urcam pe straturi de levate
ori de câte ori în done
etalarea
era-n atuuri rare

ne-am apucat de convenţii
şi recontre
de misfituri şi intenţii de manşe
cue-biduri
atacuri
impasuri în tranşe

râdeam de mâna ta cu nefle
de trefle
şi de japoneza din bagdad

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-ntâlnesc...

Când te-ntâlnesc, de ce-ţi cobori privirea,
Doar n-am în ochi săgeţi otrăvitoare?!
Pe faţa ta citesc neprihănirea,
Iar trupul tău, e-un lujer crud de floare!

În ochii verzi, ştiu că ascunzi iubirea,
Dar poate-aştepţi un înger să coboare,
Când te-ntâlnesc, nu-ţi mai feri privirea,
Căci n-am în ochi săgeţi otrăvitoare.

Vreau să-ţi arăt ce-nseamnă fericirea,
Pe chipul tău, aş vrea să văd doar soare!
Alungă teama şi nedumerirea
Din ochii tăi ca două pietre rare!

Când te-ntâlnesc, vreau să-ţi ridici privirea!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza cea de joi

Muza mea de astăzi, muza cea de joi,
Îmi şopteşte versuri c-o privire blândă
Care mă încântă şi îmi face, moi,
Braţele să-mi fie gata de osândă

Şi să-i fie valuri peste trupul cald,
Mângâind alene rotunjimi de stâncă,
Sub priviri albastre-n care azi mă scald
Aşteptând în umbra şoaptelor "Nu, încă!".

Simt cum timpul intră-n marea de nisip,
Valuri se animă, devenind secunde
Ce cuprind în ele străluciri de chip
Şi, doar într-o clipă, mâinile-mi flămânde.

Versul se sfârşeşte-n şoapte rare, moi,
Şi-n îmbrăţişarea muzei. (Cea de joi).

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici tot ce vezi că pare

Aici tot ce vezi că pare
Este practic relativ
Până şi minciuna are
Adevărul ei fictiv
Şi-adevăru-ntre tipare
Se transpune afirmativ
Cu-a minciunii, necesare
Forme de superlativ
Folosite-n cazuri rare
Pentru ceva constructiv,
Astfel că plutim pe-o mare
De-adevăr subiectiv
Unde minciunica-i soare
Inductiv şi deductiv,
Până într-o zi în care
Vom vedea în definitiv
Diferenţa uluitoare
Ce separă efectiv
Cunoştinţele precare
De-Adevărul-obiectiv.

[...] Citeşte tot

poezie din Din vicisitudinile vieţii (18 iunie 2021)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunând asaltul cetăţii.
Sunt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sunt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sunt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sunt ploile primăverii cu toane ciudate,
sunt aerul respirat de cel dintâi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sunt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sunt ceea ce rămâne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sunt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sunt tăcerea unde se coc în afund

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe ţermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Şi ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Şi s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munţi un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Boceşte'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot şi mut;
Din cerul aprig şi tăcut

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblică

lui Ion Breazu

Amiaza e dreaptă. Liniştea se rotunjeşte albastră.
Zboruri spre ceruri cresc.
Glasuri se irosesc. Fiinţe se opresc.
Viţelul în trupul vacii îngenunchează
ca-ntr-o biserică.

Maică Precistă, tu umbli şi astăzi râzând
pe cărări de jocuri de apă pentru broaşte ţestoase.
Între ierburi înalte şi goale
copilul ţi-l dezbraci
şi-l înveţi să stea în picioare
Când e prea rău
îl adormi cu zeamă de melci.

Pentru tine lumea e o pecete
pusă pe-o taină mai mare:
de aceea mintea nu ţi-o munceşti
cu nimic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!