rostul

Ştiu că drumul, calea e mai importantă decât ţelul, ajungerea. Dar eu le vreau pe amândouă, una pentru sufletul meu şi cealaltă... tot pentru el. Vreau calea fiindcă fără ea nu pot ajunge la scop; vreau scopul fiindcă fără el calea nu-şi are rostul. Ce tâlc ar mai avea un drum care nu duce nicăieri?

citat din Aurel Neron
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea ta...

Scrisoarea ta mi-a destrămat
A visului beteală,
Ce viperă ţi-a-mprumutat
Veninul drept cerneală?...

Cu slova ta vin anii toţi,
Şi-n vraja lor mă fură...
În rostul ei mărunt cum poţi
Să-nchizi atâta ură?...

Cetind-o azi, ca alte dăţi,
În mine-un gând tresare:
Ce-ar fi s-o sfârtic în bucăţi
Şi s-o arunc în mare?

Din ale scrisului tău veşti
Otrava s-ar desprinde,
Ca mâine-atât amar de peşti
Pescarii n-ar mai prinde...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul umblă pururi

Drumul umblă pururi, fără-încetare,
Începând de la uşa de unde-a pornit.
Deja Drumul a trecut dincolo de zare,
Trebuie să-l urmez, cât pot, până la sfârşit,

Mă ţin mereu de el cu picioare febrile,
Până când se uneşte cu un drum mai mare,
Unde mii de căi dau de rostul tot atâtor zile.
Să vă spun unde se termină, n-aş fi-n stare.

poezie clasică de J.R.R. Tolkien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul şi de data aceasta calcă, împreună cu ea, porunca Domnului. Fură plăcerea, înşeală firea, iar rostul acţiunii este înlăturat. Soarbe plăcerea, ajutorul şi îmbărbătarea pentru munca grea ce va să urmeze, dar ocoleşte munca. A primit primul ban, dar n-a lucrat nimic. A fost plătit pe degeaba, iar natura aşteaptă restituţia. Opera lui Dumnezeu este stăvilită. Domnul este împiedicat să-şi desăvârşească visul iubirii.

Francois Charmot în L'amour Humain De L'enfance Au Mariage
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere între file

Sunt floare tristă în ierbar
Păstrând tăcerea între file,
Mai port tristeţile umile
Neînsemnate-n calendar.

Pe buze mi-e parfumul stins
Cu vorbe dulci de primăvara...
Ce-ar fi să mai fiu verde iară...
Dar rostul meu e pe veci stins.

Stau strâns grămadă între foi
Îngemănat cu nemurirea...
Ce dragă-mi fu' odat' iubirea
Ce stă strivită în noroi...!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Daţi totul iubirii
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiord

Fiordul nordului înmărmureşte-n noi,
Soarele s-ascunde în norii dintre ploi,
Doar florile pun capete-n buchete
Şi băieţii înnoptează pe la fete.

Arde-mpotrivirea potrivirii,
Ţes clipele azur în clipele iubirii
Şi ţipă amintirea în glasuri de copii,
Himerele ascunse ard de vii.

Onorăm răspunderea de viaţă
Prin semnul crucii dis de dimineaţă,
Aşa-nţelegem cum un fiord în noi
Aduce rostul înnoptările în doi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţii minte focul...

Ţii minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-şi para.

Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereţii-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.

Şi dacă azi nimic nu ne desface,
Şi trecem în deplina-mbrăţişare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,

Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Şi rostul lumii care se preface,
Şi-al nostru, celor trecători sub soare.

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăisem cu năzuinţe, cu nelinişti, cu ochii mari deschişi, într-o sforţare asemenea aceleia pe care o face orbul să vadă. Şi nimeni nu mă ajuta să-mi aleg cărarea, să văd adevărul. Adulmecam în acel fiecărui anotimp, al fiecărei clipe rostul vieţii mele, împlinirea mea adevărată, simplă, bună, fără s-o găsesc. Dădeam proporţii nemăsurate dezamăgirilor fireşti la vârsta când şi iluziile sunt prea mari, când ţi se pare că fericirea întreagă ţi se cuvine, când n-ai nici îngăduinţă, nici înţelepciune.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e iubire, aşa este. Îl cunoaştem numai pentru că iubim. Dar ce e Dumnezeu în sine ţine de un raţionament adesea de prisos, ba chiar dăunător. Dacă sunt întrebat: dar Dumnezeu în sine există?, trebuie să spun şi voi spune: da, după toate posibilităţile, numai că eu nu înţeleg nimic despre El, despre acest Dumnezeu în sine. Dar Dumnezeu-iubirea este altceva. Pe El îl înţeleg cu siguranţă. El este totul pentru mine, explicaţia şi rostul vieţii mele.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de apă vie

(fragment)

Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat,
Din casa părintească la taberi a plecat.
În alte lumi, să caute pierduta lui drăguţă,
A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuţă
Şi-a zis: În toată ziua poţi şti de soarta mea!
Priveşte-mi năfrămuţa, şi tu când vei vede
Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
Să ştii, iubite Prier, că-s mort! şi zilnic cată
Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
E mort! a zis şi-n clipă a-ncălecat feciorul.
Pe Vânteş, cal sălbatic, să-şi caute frăţiorul.
Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat,
La sfânta Luni se duce şi sfânta Luni i-a dat
Învăţ, să ude stanul cu stropi de apă-vie...
Aşa spun din poveste bătrânii. Din vecie
Aşa le-a rămas rostul în basme şi poveşti
Că mulţi viteji năzdrăvani şi fii împărăteşti

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!