raport

Drumuri lungi

La marginea unor cărări
Pe fiecare interfaţă în parte
Se întrevăd drumuri derivate
Unde se suprapun vânturi
Acolo văzduhul abia începe
În prima parte enigmatic
Pe urmă tot mai neclar
În paranteză fie spus
Nu există drumuri lungi
Cel mult proporţionale
Cu viaţa pământeanului
O plutire infimă în timp
Un traseu deviat pe turnantă
Astea numai lungi nu pot fi
Doar la periferia universului
Se pot întrezări drumuri lungi
Care se întrepătrund haotic
Dar cine ajunge pe acolo
Poate doar cititorii în stele
În raport cu propria sinceritate

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (20 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ca-n vis

Se făcea că cerul suia simultan cu noi,
Printre miliarde de quasari cantautori
Să amplifice iubirea noastră cosmică
Într-o îmbrăţişare de idile gigantică
Concomitent cu senzaţia vie de iureş
Triam viitorul în energii dezinvolte,
La propriu şi cu senzorii pe automat
Doar noi existam ca fiinţe multiple
Peste tot cât se pretează eternitatea,
Sunt infime şi notorii fazele limitrofe
Când noi trepidam la unison în etern,
Pulsând pasional din inimi gigantice
Progresiv am cuprins total universul
Şi l-am devansat în statură continuu
Încât a rămas mărginit mai pe urma
Unui resentiment apoteotic, dar uman
Resemnat cu statura nouă de-o potrivă
În raport cu spiritul afectiv imprimat,
Pe unele itinerare realmente nepătrunse
În clipa de apogeu depăşirăm infinitul

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (30 septembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul sensibil la artă se află faţă de realitatea visului în acelaşi raport în care se află filosoful faţă de realitatea vieţii; el se complace în a privi totul cu un interes acut, căci îşi tălmăceşte viaţa tocmai prin aceste imagini; astfel îşi face ucenicia vieţii. "Atotînţelegerea" lui nu prinde numai imagini plăcute şi surâzătoare; tot ce este grav, tulbure, trist, întunecat, piedicile neaşteptate, capriciile hazardului, aşteptările anxioase, pe scurt toată "comedia divină" a vieţii cu "infernul" ei îi trece prin faţa ochilor, nu numai ca un joc de umbre – căci şi el participă cu toată firea şi durerea sa la aceste scene – dar păstrând totuşi acea impresie fugară că totul e aparenţă; poate că mulţi îşi amintesc, ca şi mine, cum au reuşit să se îmbărbăteze, în spaimele şi primejdiile visului, spunându-şi: "Este un vis! Să visăm înainte!".

Friedrich Nietzsche în Naşterea tragediei din spiritul muzicii (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"La trecutu-ţi mare..."

"La trecutu-ţi mare..."

Istoria de fapt stă singură-n picioare,
Vreo ţară nu ne-a-nvins oricât de agresoare.
Cu noi ne-am bătut şi ne-am învins mereu singuri,
Iar vârsta ne-o hrănim stupid cu-aceleaşi linguri.

Alţi sfinţi ne procurarăm cu sărbători cu tot,
Sunt mult mai iertători şi strălucitori în scrot.
Brâncoveanu cu fiii muri pentru ţară,
Dar sfinţii de import nicicum nu au să moară.

Scăpaţi de principii, şi dezlegări la avort,
Ne înghesuim confuz cu toţii la export;
Avem paşaport şi raport acoperitor
25 litri alcool pe cap de locuitor.

"La trecutu-ţi mare", urez " mare viitor"!
Dar unde îţi e prezentul, somnoros popor?
Cu sute de biserici, popor lacrimogen

[...] Citeşte tot

poezie de Stelian Platon (2 noiembrie 2014)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei diferenţa comică se produce între interesul deosebit manifestat pentru respectiva activitate psihică înaintea perturbării şi interesul minim care i se arată după intervenţia perturbării. Persoana la care constatăm această diferenţă ni se pare comică datorită inferiorităţii; însă ea este inferioară în raport cu eul ei anterior şi nu în comparaţie cu noi, căci ştim că în aceeaşi situaţie nu ne-am fi putut nici noi comporta altfel. Totuşi, să notăm că această inferioritate umană devine comică doar prin sim-patie, deci la alţi oameni, în timp ce dacă ne-am afla noi înşine într-o astfel de încurcătură, nu am avea decât sentimente penibile. Probabil că doar certitudinea că nu riscăm să ajungem într-o asemenea situaţie delicată ne permite să vedem o sursă de plăcere în diferenţa dintre cele două investiri succesive, diferenţă obţinută prin compararea lor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfectă este însă prietenia dintre oamenii cu nobleţe spirituală, adică cei ale căror afinităţi izvorăsc din virtute. În acelaşi fel îşi doresc ei binele unul altuia: ca oameni de virtute;şi oameni de virtute ei sunt în însăşi esenţa lor. Iar a dori binele prietenului pentru prietenul însuşi înseamnă a fi prieten în sensul cel mai înalt (pentru că o astfel de prietenie se datorează structurii interioare a celor ce o resimt şi nu unei stări accidentale). Prietenia lor durează atât timp cât dau dovadă de virtute, iar virtutea este durabilă. Şi fiecare dintre ei este bun atât în mod absolut, cât şi în raport cu prietenul său, căci, oamenii cu nobleţe spirituală sunt nobili în sens absolut şi în acelaşi timp utili unii altora. E de la sine înţeles că asemenea prietenii sunt rare, oamenii de acest fel fiind puţini. Această formă de prietenie este deci perfectă atât prin durata sa, cât şi prin celelalte trăsături, şi în toate privinţele fiecare primeşte şi oferă celuilalt acelaşi lucru sau ceva asemănător, aşa cum trebuie să fie între prieteni.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nave înconjurate de mare

Nave înconjurate de mare,
Albastru nemărginit în continuă expansiune,
Vânturi şuierătoare şi muzica valurilor, a valurilor dominatoare,
Sau strigătul singuratic al balizelor în evaporaţia marină,
Unde, cu voioasă încredere, întinzând albe vele
Corabia spintecă eterul prin strălucirea şi spuma zilei
Sau sub bolta înstelată, noaptea;
Şi eu, lângă bătrâni şi tineri marinari, o reminiscenţă-a pământului,
Al cărui raport va fi poate-n sfârşit citit în întregime.

Aici sunt gândurile noastre, gândurile călătorilor,
Aici nu-i doar pământul, pământul ferm, cum spun unii,
Aici se văd arcadele cerului, simţim cum se mlădie sub noi puntea,
Simţim prelungi pulsaţii, fluxul şi refluxul mişcării necontenite,
Şoaptele tainelor nevăzute, fantomaticele şi vastele sugestii
Ale lumii apelor sărate, curgerea lichidă-a silabelor,
Parfumul, suspinele stinse-ale frânghiilor, ritmurile melancolice,
Perspectiva largă şi orizontul îndepărtat şi subţire-s aici,
Iar acesta este poemul oceanului.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul

[...] Citeşte tot

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!