raport

Şobolanii capătă semnificaţia "bani", raport care se manifesta prin asociaţia rate - şobolani (Rate - Ratten). În delirul său obsesional, pacientul îşi construise un veritabil etalon monetar constituit din şobolani (Rattenwährung); de exemplu, la începutul tratamentului, când i-am comunicat la cât se ridică onorariul pentru o şedinţă, el a răspuns într-un mod pe care nu l-am înţeles decât şase luni mai târziu: "Câţi guldeni, atâţia şobolani" ("Soviel Gulden, soviel Ratten").

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut în faţa noastră pe pământul moale, urma unei labe uriaşe, cu trei degete. O vietate străbătuse balta şi intrase în pădure. Ne-am oprit să cercetăm urma aceasta monstruoasă. Dacă într-adevăr era a unei păsări – şi ce altă vietate a fi putut lăsa o asemnea urmă? – laba aceasta era cu mult mai mare decât a unui struţ, încât, privită sub acest raport, pasărea însăşi trebuia să fi fost uriaşă.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter pe atunci era un tînăr zvelt, cu o bărbiţăcastanie în jurul unui obraz de Christ de ivoriu, cu ochi albaştri, deschişi extatic şi prelung spretîmplele transparente, cu buze roşii ca de vopsea şi cu părul castaniu-roşiatic, ondulat uşor în jurul uneifrunţi mate, fizic fără de nici un raport cu moralul uscat al tînărului ambiţios, fizic de care nu-şi dăduse pînă atunci seama, deoarece în preocuparea lui ambiţioasă îndepărtase, fără aproape să le observe, avansurile studentelor amorezate.

Hortensia Papadat-Bengescu în Drumul ascuns (1932)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport către Mihai Viteazul

Şi nu mai sunt în câmpul nostru roade,
Şi-abia visăm lumina unei pâini,
Craiova te aşteaptă, Voievoade,
Să-ţi dea puterea neamului în mâini.

Românii cei mai aprigi fac de gardă,
Spre vindecarea fiecărei răni,
Octombrie, lumină revanşardă,
Şi tulburelul spumegă în căni.

Viteazule, tu să ne ierţi de toate,
Că zgribuliţi intrăm între coperţi,
Dar gângăveli, trădare, laşitate
Nu-ţi cerem şi n-ai dreptul să ne ierţi.

Şi parcă n-au trecut, atâţia, anii
Şi e nevoie iar de-un braţ bărbat,
La fel de greu o duc şi azi ţăranii
Şi graniţele s-au fragilizat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nu este mai diabolică decât bărbatul, ci mai uşor de înşelat, pentru că ea e lipsită de obiectivitate, de concizie în aprecieri, de distanţă în raport cu realul sau, cu un cuvânt: de retorică. Ea pune prea puţină raţiune în exerciţiul plin de emoţie al carităţii sale. Ea este lipsită de formă, şi bărbatului îi revine rolul să-i dea o asemenea formă. Dar, dacă bărbatul, dimpotrivă, începe să o adore, să aducă un cult valorilor feminine, el o lipeseşte pe femeie de sprijinul său şi transformă ispita în care alunecă ea în cădere iremediabilă. Eva e cea care a început. Dar din cauza lui Adam lucrurile au ieşit atât de rău.

Denis de Rougemont în Partea Diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea ideologiilor ne-a lipsit de o soluţie comodă: să imputăm nefericirea noastră imperialismului, capitalismului, comunismului... Ne-am înşela totuşi dacă am crede că dispariţia acestor sperietori antrenează societăţile noastre către mai multă înţelepciune. Dimpotrivă: acum, când au dispărut marii ţapi ispăşitori, e tentant să-i reînviem într-ascuns şi să punem oboseala, starea noastră proastă pe seama vicleniei vreunei entităţi obscure care ne impune logica sa secretă. Homo democraticus întreţine un raport ambiguu cu despotismul: îl detestă, dar totodată îi şi regretă dispariţia.

Pascal Bruckner în Tentaţia inocenţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul simfonic este genul cel mai împlinit al muzicii programatice. În urma unei lungi gestaţii, el nu apare decât în secolul al XIX-lea, sub pana lui Franz Liszt, a cărui lucrare "Ce se aude de pe munte" (1849), după Victor Hugo, poate fi considerată drept piesa inaugurală. Compozitorii din Europa Centrală şi din Rusia îl vor practica pentru a cânta pământul natal şi originalitatea lui, în raport cu puterile muzicale consacrate (Italia, Germania, Franţa). Ceea ce nu-l împiedică pe compozitorul german Richard Strauss să se afirme, după Franz Liszt, drept cel mai mare reprezentant al genului.

Gerard Denizeau în Să înţelegem şi să identificăm genurile muzicale. Spre o nouă istorie a muzicii (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii care după 1989 au reuşit să facă frumoase cariere în afara ţării, au reuşit acest lucru datorită şcolii româneşti care, cu toate neajunsurile ei conjuncturale, a ştiut să compenseze pentru marele handicap al devalizării economiei româneşti de către clasa politică. De ce nu se spune în acest raport că învăţământul privat din ţările dezvoltate există tocmai pentru a suplini marele gol lăsat de un învăţământ public dezvoltat pe coordonatele viziunii propuse de experţii ISE? Cu alte cuvinte, în Occident se plătesc bani grei pentru ca elevii să facă, la şcoli private, lecţii tradiţionale, pentru ca să înveţe – în condiţii materiale superioare bineînţeles – cam ce se învaţă în şcoala românească tradiţională.

Mircea Platon în Deşcolarizarea României
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură ne aflăm în prezenţa unui context psihic care diferă net de acela al lapsusurilor verbale şi de grafie. Una din cele două tendinţe concurente este aici înlocuită printr-o excitaţie senzorială, ceea ce poate că o face mai puţin rezistentă. Ceea ce citim nu mai constituie o emanaţie a vieţii noastre psihice, ca în cazul a ceea ce ne propunem să scriem noi înşine. De aceea erorile de lectură constă, în cea mai mare parte a cazurilor, într-o substituţie completă. Cuvântul de citit este înlocuit printr-un altul, fără a mai exista în mod necesar un raport de conţinut între text şi efectul erorii, substituţia făcându-se în general în virtutea unei simple asemănări între două cuvinte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu risipi partea cea mai bună a vieţii şi a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic să-ţi ridice praful urmelor şi crede-mă odată în viaţă când îţi spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfă a instinctelor sale fiziologice împreunate c-o idee fixă. Dar când un asemenea om ca mine va cerceta cenuşa din inima lui, va vedea că nu există încă nici o scântee, că totul e uscat şi mort, că n-are la ce trăi, că târâie în zadar o existenţă care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic şi mi-e moraliceşte frig ca unui bătrân de 80 de ani. Dta trăieşti şi eu sunt ucis – ce raport poate fi între noi?

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!