omenesc

La mare

Cum stăm înveliţi în aurul nisipului,
părem doi faraoni pierduţi din iubire
pe această plajă pustie, neajunsă de pas omenesc.

S-o mai găsi poate vreun căutător
de comori să ajungă până aici,
dar soarele, vânturile, valurile,
furtunile stârnite din senin îl vor
face negreşit să ia drumul înapoi,
ca un blestem pe cel ce vrea
să tulbure iubirea.

Să ne săpăm jilţuri adânci
în pământul răcoros al falezei
şi să privim de acolo fantasticele valuri,
să le ascultăm cântecul nesfârşit
şi neînţeles.

Îţi mângâi trupul arămiu cu praf
de nisip... Parcă aş vrea să dau

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie şi vânt.
În colţ de odaie, aştern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în oraşul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiţi către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Şi stelele ard colorate în noapte,
Şi vântul dansează în frunzişul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranţă ca de un scut.

Şi simt cum iluzii şi vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în şoapte vorbesc

[...] Citeşte tot

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în care aşez visurile

Când am plantat magnolia în curte,
Cerul se apleca mirosul să-i sărute
Şi irişi se roteau în palma mea
Ca o cămaşă înflorită dintr-o stea.
Lângă magnolia înaltă şi bogată
Am repetat o moarte vinovată,
Şi dintr-odată în apus m-am risipit
Cu lumea de cuvinte ajunsă la zenit,
De parcă viile de grauri părăsite
Ar fi cuvinte vii şi răstignite.

În dimineţi mi-am potrivit prescura
Să pot cu mierea limbii a-mi atinge gura,
Iar pragul casei în umbră de magnolii
A devenit altarul cu îngerii, frivolii!
De-acuma lumea, fremătând ca un arţar,
Va fi amvon, postire şi altar,
Aşa m-am pus să făuresc la visuri
Şi în magnolie să le aşez, surâsuri,
Îndumnezeite de al gliei glas

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plasă pentru prins razele lunii (ce a spus Omul Credincios)

Roua, ploaia şi lumina lunii
Mărturisesc despre mintea Tatălui Ceresc.
Roua, ploaia şi lumina lunii
Coboară binecuvântând neamul omenesc.

Haideţi, să facem în aşa fel încât toţi oamenii
Să calce pe-un pământ sfinţit de curcubeu,
Să aibă iarbă de-aşternut sferelor de rouă
Şi ogor mănos, cu spic bogat şi greu.

Da, să dăruim fiecărui om sărman
Grâu auriu şi maci roşii din vâlcele –
Loc liniştit de-odihnă seara
Vegheat de sus de-un cer de stele.

O plasă pentru prins razele lunii,
Un tăpşan întins până la soare, nesfârşit.
Un loc de muncă-n timpul zilei,
Un loc pentru visare când munca ia sfârşit.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoici moarte pe carena navei

Navighez pe ape cu curenţi puternici,
Iar Trecutul apăsător îmi pune piedici
Depunând scoici pe carena navei mele, deci:
Multe mirosuri de carne înoată-n apele marine, reci,

Ale sufletului meu.
Valuri mari îngrămădesc, valuri înalte rostogolesc
Lipitori moarte pe destinul omenesc
Îngreunându-i libertatea de mişcare!

Aruncă lesturile-n fiecare zi,
Până când uitarea te va acoperi!
Pentru că eu sunt viu, iar tu eşti mort;
Mă legi de mal, eu năzuiesc spre-alt port,

Acolo-s aşteptat de Ziua mea!
Desprinde-ţi lestul! Din urmă vine-o noapte rea,
Ai nevoie din pupa de vânturi sunătoare
Şi de-o asietă* corespunzătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Clopton Lanier, 1842-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, fiind femeie şi împovărată

Eu, fiind femeie şi mai întotdeauna împovărată
De ideile şi urgenţele-aferente naturii mele
Sunt împinsă de proximitatea-ţi imediată sau de soartă
Să te găsesc drăguţ şi să simt un fel de stranie plăcere
Când îţi suport trupul greu pe sâni, ba mai mult, chiar să-l doresc:
Aşa-i desenat patentul vieţii de la-începuturi încă,
Să umbrească mintea şi să calmeze pulsul omenesc;
În timp ce ne'mplinită rămâne fiinţa mea adâncă –
Şi, totuşi, posedată. Nu te mai gândi – a fost mereu aşa,
Sângele sprinten împotriva creierului cârcotaş, confuz.
Mi-oi aminti de tine cu dragoste sau îmi voi asezona
Scârba cu milă ; şi ţi-o spun verde de la obraz, clar în auz:
Găsesc că izbucnirea mea de-acum e un motiv prea anonim
Pentru conversaţie, în cazul în care ne mai întâlnim.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă Ţie, Omule Dumnezeu!

Cred în jertfa Ta, Iisuse!
Omule Dumnezeu!
Cred în suferinţele Tale omeneşti!
Cred în sfinţenia Gândului Tău!

Pe lemnul nevinovat al Crucii Tale
Sânge roşu, adevărat a curs.
Piroanele acelea reci de fier,
Corpul Tău omenesc l-au străpuns.

Iar cei ce Te-au vândut atunci,
Continuă şi azi să Te vândă,
În Casa Ta au revenit negustorii,
Ei aur fac, din crunta Ta osândă.

Scot bani din jertfa Ta,
Deşi spun că luptă cu cel rău!
Doamne, atâtea suflete goale,
Sunt pline de Numele Tău!

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Butulescu din Versuri noi (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia interioară

meteahna tristeţii tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer ţin zeamă
în existenţa lichidă a tăcerii spre şoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ştergi praful din umbră, de pe tăişul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer

azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supravieţuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
eşti cuvânt
şi carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!