la*multi*ani*fratele*meu

De ce nu vii?

"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...

De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape
şi Harul Meu, în ceasul tău suprem?

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veşnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg!

De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta laşitate românească

Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.
Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!
Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!
Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!
Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, trecând cu fraţii săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simţi că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Ţugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloşul şi începu a tăia la viţe. Deodată începu a curge din viţele tăiate nişte sânge negru ca păcura. Fraţii se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră şi dete peste o livede cu pruni. Ţugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca şi la vie, şi din prunii tăiaţi curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El ştia că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe fraţi, să bea apă. Ci luând suliţa, înţepă fundul fântânei de mai multe ori, şi deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât şi cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Ţugulea, feciorul moşului şi al mătuşei.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria de a trăi prin forţele mulţimii, ca un copac prin forţele latente ale pădurii, sentimentul de a face parte, de a participa, de a împlini, cu viaţa ta, un cerc de viaţă mai mare, ce trece şi prin tine, mai departe, spre puterile difuze, obscure, biologice ale speciei...
N-am cunoscut niciodată asta, n-am să cunosc niciodată. "Eu". Tot ce fac, tot ce gândesc, tot ce sufăr rămâne sub această bară fixă: "eu". Şi am curajul deplorabil de a fi mândru de această infirmitate, de a-mi socoti fereastra de la care privesc lumea o "poziţie", când nu e decât o ascunzătoare, curajul de a crede în singurătatea mea ca într-o valoare, când nu e decât o inaptitudine. Cât de prost, cât de patetic mărturisesc acest păcat – nu-mi dau totuşi mai puţin seama de realitatea lui. Sunt un copac evadat din pădure. Un copac cu orgoliu – boală care nu ucide violent, ci atacă răbdător, de jos, de la rădăcini, de la întâile resurse ale vieţii.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lache

Ţăpos ca un cui
Licăre ca sabia,
Forfota ca vrabia,
Să-şi păstreze taina lui.

Dintr-un ban face doi,
Cum vrei, galbeni şi lei,
Descântând cu şoapte moi;
Şi dintr-unul face trei.

Are un ciocan mut:
Bate şi nu se aude.
Nicovala lui e ca de lut,
Şi toate uneltele lui sunt crude.

Din metal face cocă, aluat,
Borşuri, scrum şi rântaş.
Le scade după ce le-a adunat,
Le face gogeamite caş.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş putea înţelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
şi aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferinţa ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârşească într-o dimineaţă rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ştergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aş putea înţelege centrul universului fără tine
cum nu aş fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închişi.

Mi-ai spus odată să-i închid la suferinţă, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieţii.
Ştiu că apele pământului se unesc

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să înţeleg, ca scriitor român, că- nu voi putea fi cât timp voi fi obligat să trăiesc într-un mediu străin, să vorbesc şi să gândesc în limbi străine... Peste două treimi din studii l-am petrecut în şcoli străine. Lecturile mele obişnuite le făceam în limbi străine. Cărţi româneşti îmi cădeau în mână numai întâmplător şi mai întotdeauna de calitate inferioară. Încercările literare, deşi cu suflet românesc, le meditam în limbă străină, fie pe nemţeşte, fie ungureşte, înainte de a le scrie româneşte. În sfârşit, a trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva, trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu şi în mintea mea, tot ce mi-au imprimat atâţia ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influienţelor şi că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească absolut pură şi ferită de miasmele de până ieri, adică în Ţară şi mai ales în Bucureşti.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara-n crâng

Cu frunze negre, cu flori de soc,
Mă ţine primăvara-n loc,
În crângul mic pe care-l ştii
Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă şi de lut
Mi s-a făcut dor neştiut,
Obrazul la pământ l-am pus
Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,
Pământului, sub faţa mea,
Îndepărtate ţări şi ape
Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,
Să prind o pulbere de cânt,
Dar firul mic, ca de vioară,
Un cântec larg mi-l împresoară.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Maria Banuş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunici

Pentru scumpul meu Petricuţă

"Bunicule, ajută-mă în mers,
Că sunt şi eu o fiinţă-n Univers,
Călăuzit de-o soartă şi-un destin
Şi-acest Pământ nu-mi este azi, străin.

Ajută-mă, dacă nu-ţi este greu,
Pentru că ştii mai mult decât ştiu eu,
Din ce-ai văzut în timp în acest veac
Poţi ca să-mi spui şi mie ce să fac.

Eu sunt copil, dar pot ca să-nţeleg
Dacă m-ajuţi o taină s-o dezleg,
Voi reuşi cu timpul să pricep,
Numai să-mi spui de unde să încep.

Să mă ajuţi cum să citesc în hărţi,
Cum să descopăr lume-ascunsă-n cărţi
Şi-n Universul cel nemărginit,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Stupca

Bădiţă Ciprian, poate pe-aici,
Pe-aceste singuratice poteci
Ai urmărit un gând cu paşii mici.

Pe-un zvon duios ai dat să te apleci
Ori pe lumina unui licurici,
Pe-un fantomatic zbor de lilieci...

În vitregia anilor fugaci
Ai înfruntat tirani şi temniţi reci
Că te-ai făcut durerilor tălmaci.

În tine au strigat amar de voci
De schingiuiţi de lanţuri şi butuci,
Blestem stăpânitorilor feroci!

Tu ai ştiut din bezne şi surghiun
Lumina, libertatea s-o evoci
Şi dragostea pământului străbun.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Oniga
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!