Replici despre chipul tau mama, pagina 84
Gusteau (vorbind dintr-o ilustrație din cartea de bucate, când lui Remy îi este foame și tocmai s-a separat de clanul său de șobolani): Dacă îți este foame, ridică-te și caută în jurul tău, Remy. (Remy vrea să întoarcă pagina, dar se oprește.) De ce aștepți și îți plângi de milă?
Remy: Păi, tocmai mi-am pierdut familia. Toți prietenii. Probabil pentru totdeauna.
Gusteau: De unde știi?
Remy: Păi, eu... (Pe un ton batjocoritor.) Ești doar o ilustrație. De ce vorbesc eu cu tine?
Gusteau: Tocmai ți-ai pierdut familia. Toți prietenii. Te simți singur.
Remy (zâmbind cu sarcasm): Da, și tu ești mort.
Gusteau: Dar asta nu are legătură cu dorințele tale. Dacă privești mereu în trecut, nu vei ști niciodată ce-ți rezervă viitorul. Acum ridică-te și caută în jur.
replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre vorbire
- citate despre viitor
- citate despre trecut
- citate despre sarcasm
- citate despre promisiuni
- citate despre prietenie
- citate despre plâns
- citate despre mâncare
- citate despre moarte
Hannibal Lecter: Principiul de bază, Clarice. Simplitate. Citește Marc Aureliu. Pentru fiecare detaliu în parte, pune-ți întrebarea: Ce este acesta cu adevărat? Care este natura lui? Ce face acest bărbat pe care-l cauți?
Clarice Starling: Omoară femei...
Hannibal Lecter: Nu. Acesta este un lucru secundar. Care este primul și cel mai important lucru pe care-l face? Ce nevoie își satisface omorând?
Clarice Starling: Își alina mânia, hm, integrare socială și frustrare sexuală, domnule...
Hannibal Lecter: Nu! El râvnește. Aceasta este natura lui. Și cum începem să râvnim după ceva, Clarice? Căutăm lucrurile pe care să le râvnim? Fă un efort să răspunzi.
Clarice Starling: Nu. Noi doar...
Hannibal Lecter: Nu. Începem să râvnim ceea ce vedem în fiecare zi. Tu nu simți priviri care se plimbă pe tot corpul tău, Clarice? Și ochii tăi nu caută lucrurile pe care le dorești?
replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre superlative
- citate despre sex
- citate despre principii
- citate despre plimbare
- citate despre ochi
- citate despre natură
- citate despre lectură
- citate despre femei și bărbați
- citate despre femei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lia: Serios, chiar nu-mi convine deloc faptul că ai umblat cu jurnalul meu, fără acordul meu; de altfel, nu ești la prima abatere de acest gen. Ești recidivist.
Lucian: Poftim?! Eu?! Nu... N-am umblat și altădată cu jurnalul tău.
Lia: Nu la jurnal mă refeream, Luci, ci la albumul meu foto.
Lucian: Ah... Da, ai dreptate. Și atunci am umblat fără știrea ta. Păi, nu știu ce să-ți spun; scuză-mă, te rog!
Lia: Sigur, pot trece cu vederea, cu condiția clară să nu se repete.
Lucian: Nu se va repeta. Promit!
Lia: Bine. Ascultă, chiar ar trebui să mă întorc în oraș acum.
Lucian: Nu, nu încă. Pentru că mai avem de discutat. Și cred că e ceva destul de important.
Lia: Mai ai ceva de spus?
Lucian: Da, destul de multe... Iar pentru asta, dacă nu vrei să intrăm totuși în navă, ți-aș sugera ca, cel puțin să ne așezăm pe treptele navei.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre știri, citate despre oraș, citate despre fotografie sau citate despre dreptate
Lucian: Hmm... Nis, nu te stresa prea mult! E timp suficient să treci denumirile alea afurisite pe toate hărțile tale! Nu-i nici o grabă!
Nistor: Lasă, șefu', nu mă stresez deloc! Îmi place să lucrez. Trece timpul mai repede, dacă am o ocupație. E bine așa...
Lucian: Și văd că nici nu ronțăi la dulciuri.
Nistor: Păi, șefu', mai iau și eu o pauză de la ele. Nu se poate să le ronțăi mereu, zi și noapte! Poate m-am obișnuit fără ele, după perioada aia, de interdicție, dată de Nick.
Lucian: Ah, zău?! Atunci presupun că ar trebui să primești mai des porunci de felul ăsta, spre binele tău.
Nistor: Aș... Nu mă necăji, șefu'!
Lucian: Nu intenționez deloc să te necăjesc, vorbeam serios!
Nistor: Păi, mai bine lasă-te de poante din astea, dacă tot vrei să vorbești serios!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre timp, citate despre stres, citate despre șefi, citate despre noapte, citate despre interdicții, citate despre hărți sau citate despre dulciuri
Traian: Și cu domnișoara cum a fost? Ai impresionat-o sau nu?
Lucian: Ea susține că nu, eu nu știu ce să cred... Sigur e doar că mi-a refuzat prietenia.
Traian: I-ai cerut să-ți acorde prietenia?
Lucian: Măcar atât; dar m-a refuzat categoric.
Traian: Poate te-ai grăbit puțin cu propunerea asta.
Lucian: Nu, deloc; o cunosc pe domnișoara...
Traian: Știu foarte bine de când o cunoști; sau ai uitat cumva?
Lucian: Nu, domnule, n-am uitat nimic. I-am mai propus de vreo câteva ori același lucru de când o cunosc, dar m-a refuzat de fiecare dată...
Traian: Pricep... Și chestia asta te deranjează, te întristează, nu doar problema cu mama ta.
Lucian: Eu n-am spus nimic de acest gen.
Traian: Nici n-ar fi nevoie. Și acum, la culcare! Ar fi cazul să te mai și odihnești, comandante.
Lucian: Pot merge în navă; am acolo rezerva mea.
Traian: Nu; ce navă?! Dar dacă te-ai săturat de cămăruța asta, hai cu mine! Îți pun la dispoziție întregul meu apartament; important e ca tu să te simți cât mai bine.
Lucian: Dom' director, mi-e bine și aici.
Traian: Hai, Luci! Mai faci câte o mică schimbare de decor. Iar în rezerva ta din navă vei sta destul, după 27 iunie...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere, citate despre tristețe, citate despre schimbare, citate despre odihnă sau citate despre mamă
Lucian: Ce-i asta, Nis?!
Nistor: Cum ce?! Raportul meu, șefu'. Nu asta mi-ai cerut?
Lucian: Un dosar n-ai găsit și tu, să pui foile astea în el?
Nistor: Scuze, șefu', nu m-am gândit la așa ceva. Data viitoare o să le pun într-un dosar.
Lucian: Bine. Să nu uiți. Păi... Cred că mi-am uitat ochelarii de spionaj acasă, pe Terra.
Nistor: Poftim?! Care ochelari, șefu'? Tu nu porți ochelari. Cum să-i fi uitat? Pe care?
Lucian: Pe aceia de spionaj, care să mă ajute să înțeleg scrisul tău foarte urât și să citesc ce-i pe foile astea ale tale.
Nistor: Eh, șefu'... Ce vrei?! Așa scriu eu; nu pot altfel.
Lucian: Zău, Nis, mai bine foloseai computerul și scoteai foile la imprimantă, ca să înțeleagă și alții mâzgălelile tale.
Nistor: Computerul?! Muncă în plus, șefu'. Las' că te ajut eu să înțelegi ce-am scris pe acolo.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre ochelari, umor despre ajutor, umor despre șefi, umor despre spionaj, umor despre muncă, umor despre lectură, umor despre calculatoare, umor despre acasă sau umor despre Pământ
Rachel (după ce Chandler este lăsat fără pantaloni și legat cu cătușe de biroul șefului lui Rachel, ea este de acord cu greu să-l elibereze): Promite-mi că nu o să o mai vezi niciodată pe Joanne.
Chandler: Niciodată.
Rachel: Nu o să mai calci niciodată în biroul ăsta.
Chandler: Nu.
Rachel: O să-mi dai înapoi walkman-ul.
Chandler: Prom... nu am împrumutat niciodată walkman-ul tău.
Rachel: Atunci, l-am pierdut, îmi cumperi unul!
Chandler: Sigur! Haide!
Rachel (desface cătușele, iar Chandler își freacă încheieturile unde au stat cătușele): Doare?
Chandler: Nu, doar că văd bărbați care fac asta când li se iau cătușele. (Fuge la ușa biroului, unde sunt agățați pantalonii.) Salutare, pantalonii mei dragi.
Rachel: Stai un pic! Cum crezi că ieși afară?
Chandler: O să inventez ceva. Mă pricep la minciuni. Apropo, chiar ți-am împrumutat walkman-ul.
replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cătușe, citate despre minciună, citate despre inventatori sau citate despre bărbați
Lucian: Ați aflat deja cine face parte din Comisia Disciplinară?
Traian: Nu pe toți, dar i-am aflat. Și ține-te bine, președintele Comisiei este o veche cunoștință de-a ta. Se numește Doru Dragoste.
Lucian: Cum?! Ah, dacă-i vorba despre dânsul, e clar: Sunt deja mort și îngropat; caz clasat, fără drept de recurs... Sunt condamnat!
Traian: De ce crezi că ar fi astfel?
Lucian: Păi, e vorba despre fostul meu profesor de istorie. Și câte a îndurat dânsul din cauza mea, a lui Alex și a lui Nis; cine știe mai bine decât mine?! Acum are ocazia să se răzbune...
Traian: Deh, eu v-am spus mereu să fiți cuminți, dar voi trei nu binevoiați să-mi dați niciodată ascultare.
Lucian: Din cauză că totuși, mereu erați de partea noastră.
Traian: Ah, acum tot eu sunt vinovat... Mersi, ești tare drăguț!
Lucian: Dom' director, n-am vrut să spun că ar fi fost vina dumneavoastră. Nu v-am acuzat.
Traian: Lasă, nu contează. Să știi totuși că domnul Dragoste te aprecia mereu, în ciuda nebuniilor tale copilărești. Și nu cred că ar avea în gând posibilitatea răzbunării acum. Deci, nu ești deloc condamnat, nici mort, nici îngropat.
Lucian: Sper să aveți dreptate. De altfel, se va vedea mâine.
Traian: Nu, mâine nu te vei confrunta cu fostul tău profesor de istorie; acesta se va prezenta doar în ultima zi, la pronunțarea deciziei finale a Comisiei, pe care dânsul o va expune. Bineînțeles, între timp, va fi bine pus în temă în legătură cu cazul tău.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie; mai repede i-ar pune dânsul în temă pe ceilalți membrii ai Comisiei, în legătură cu cazul meu.
Traian: Nu, Luci, dânsul nu știe încă nimic despre cele întâmplate recent.
Lucian: Fiind vorba despre mine, nu-i va fi foarte greu să-și imagineze; cu siguranță, nimic bun...
Traian: Crezi că ar avea o impresie atât de proastă despre tine?
Lucian: Mai mult ca sigur.
Traian: Oh, nu-mi place deloc scepticismul ăsta de care dai dovadă; nu-ți este de nici un folos! Ai face mai bine să nu te mai gândești astfel. Încearcă să te aduni!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre siguranță, citate despre scepticism, citate despre prostie, citate despre profesori, citate despre președinte sau citate despre posibilitate
Lucian: Poate aveți dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Și nu încerca doar! Fă așa cum ți-am spus!
Lucian: Nu știu dacă voi reuși...
To Kuny: Sigur vei reuși, comandante! Mai ales tu, un băiat isteț. Poți, dacă vrei. Nu există "nu știu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Așa-i, aveți dreptate. Și dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le țin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri și că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Și ținea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ținea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aș fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Și întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiționat.
To Kuny: Îți lipsește acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipsește, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l știam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiți, comandante, m-aș oferi eu să-i țin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă dorești, mă poți considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simți depășit de situație; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îți pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înțeles. Așa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile și nu numai, așa cum acel domn director îți era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu știu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulțumesc, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfaturi, citate despre întuneric, citate despre voluntariat, citate despre sinceritate, citate despre prietenie adevărată, citate despre mândrie sau citate despre mulțumire
Hannibal Lecter: Știi cum arăți în ochii mei cu geanta ta bună și cu pantofii ieftini? Arăți ca o țărancă. O țărăncuță cizelată, ambițioasă și cu puțin bun-gust. Buna alimentație ți-a mai întărit oasele, dar tu te tragi din niște sărăntoci, nu-i așa, agent Starling? Și accentul acela pe care încerci cu disperare să-l ascunzi: accent pur de Virginia de Vest. Ce este tatăl tău, dragă? Este muncitor în mină? Duhnește a lampă? Cât de repede te găseau băieții... toate acele pipăieli obositoare și transpirate de pe banchetele din spate a mașinilor... în timp ce tu doar puteai să visezi că pleci... oriunde... că ajungi tocmai până la FBI.
Clarice Starling: Puteți vedea multe lucruri, doctore. Dar sunteți atât de puternic încât să îndreptăți această percepție profundă spre dumneavoastră? Ce spuneți? De ce nu vă uitați la dumneavoastră și scrieți pe o foaie ce vedeți? Sau poate vă este teamă.
replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țărani, citate despre încălțăminte, citate despre visare, citate despre sat, citate despre muncă sau citate despre frică