patrie de dumitru matcovschi

Rondelul Roxanei

Străluce de-a pururi Roxana,
Cu sânii ei de cleştar,
Şi trupul în pârgă e-un dar,
Care-mi inspiră, vai!, pana...

Zâmbeşte des fetişcana,
Ea încă mă crede şcolar
Şi-o face pe curtezana,
Mă sună pe celular...

E-o floare din ikebana,
Prinţesă ca dânsa mai rar,
Când vine-o iubesc literar,
Din vise-mpletindu-i coroana...

Străluce de-a pururi Roxana!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Roxanei

Străluce de-a pururi Roxana,
Cu sânii ei de cleştar,
Şi trupul, în pârgă, e-un dar,
Care-mi inspiră, vai!, pana...

Zîmbeşte des fetişcana,
Ea încă mă crede şcolar
Şi-o face pe curtezana,
Mă sună pe celular...

E-o floare din ikebana,
Prinţesă ca dânsa mai rar,
Când vine-o iubesc literar,
Din vise-mpletindu-i coroana...

Străluce de-a pururi Roxana!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa face dreptate

Balanţa e cea mai dreaptă.
Dacă tu mă dijmuieşti,
Balanţa ştie să-împartă.
Cum îmi dai aşa primeşti.
Pe un taler pun ce-mi dai,
Iar pe celălalt ce-ţi dau.
Mai mult decât tu îmi dai,
Nici eu nu pot ca să-ţi dau.
Să păcăleşti, nu se poate.
Balanţa face dreptate.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din preaplin

Nu din gol, ci din preaplin,
Te caut, Miss, deseori,
Şi-ntr-un cer plin de culori,
Îţi ascult versul divin...

Versu-ţi curge cristalin,
Chiar din suflet, a priori,
Nu din gol, ci din preaplin,
Îmi pierd capul, uneori...

Stăm de taină, clandestin,
De cu seară, până-n zori,
Între noi, două viori –
Sânii-ţi, cântă de alin...

Nu din gol, ci din preaplin!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie înalt

Era un noiembrie-nsorit ca niciodată
şi-un cer orbitor de albastru
pe el cu o dungă lungă
pufoasă şi albă de avion înalt
ca soarele

- Tu avion cu motor, mă mai iei cu tine-n zbor?
- Nu te mai iau, răspunse pilotul dintre stele
necontenind din zbor,
nu te mai iau, căci s-a făcut toamnă târzie
şi m-am asprit,
sunt obosit şi nedormit şi întristat de semeni
şi fără de patrie sub picioare
ca şi tine.
Nu te mai iau, zise pilotul mic cât avionul
dintre stelele pe care cu ochii nu le puteam vedea
din pricina orbitorului albastru,
căci nu am unde te duce
căci tu eşti dus demult dar nu ştii
şi vremea ca să ştii nu e venită încă.

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E linişte şi-i bine.
Nici pescăruşii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Şi sub bolta înstelată.

O linşte adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu loveşte-n stâncă...
S-a astâmpărat şi vântul.

Doar astrul nopţii luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veşnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu te-a înzestrat

Dumnezeu te-a înzestrat
cu un suflet minunat.
Dacă vrei ca să primeşti
de la viaţă ce-ţi doreşti,
învaţă ca să trăieşti!
Alungă din suflet teama,
alungă şi îndoiala.
Ca să-ţi împlineşti speranţa
alungă nesiguranţa!
Greutăţi multe vor fi.
Luptă şi vei reuşi!
Ai curajul să zâmbeşti.
La viitor să gândeşti.
Când fericirea-ţi iese-n cale
deschide larg braţele tale.
În inimă s-o primeşti,
cu tot ce faci să te mândreşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra trupului tău

O umbră se profila în depărtare –
umbra trupului tău, Miss,
proiectată de soare –
lumina din spaţiu
privea cu nesaţiu
azurul,
păstrâdu-ţi, iubito, conturul...

Evrika... Găsisem cărarea,
pe care o căutasem toujours,
celelalte forme nedefinite
mă pipăiau dimprejur...

Iată-mă, în sfârşit, am ajuns,
când raza din ochii tăi a pătruns,
în versul meu pur, din tine disjuns!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet rănit

Un suflet rănit,
în genunchi pironit,
strigă şi plânge,
cu lacrimi de sânge,
că viaţa lui se stinge.
Rămas singur pe lume,
nu are cu-i spune
că moartea-l răpune.
Cu inima zdrobită
la lume priveşte,
cum trece grăbită
şi-l ocoleşte.
Rănit sufleteşte
cu faţa la cer,
încet se sfârşeşte
într-un ungher.
Rămas fără suflare,
sărută pământul
şi-n strada cea mare
îşi află mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul glonţ

Sufăr în lume,
viaţa-i o clipă,
zbateri de-aripă –
chip fără nume...

Boabe de linte,
anii mi-i număr,
paseri pe umăr,
somn în morminte.

Floarea de colţ
înfloare regeşte,
tu-mi pregăteşte
ultimul glonţ!

În vidu-mi din suflet
ocheşte, Femeie,
ucide-mă, zeie,
cu-n ultim răsuflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!