vreme

Având aceeaşi soartă

Cât e tânăr, omul,
de rău nu se teme.
Este ca şi pomul
care-înfruntă vreme.
Când se-adună anii
şi amprente lasă,
Nici măcar chiar banii,
viaţa n-o salvează.
La fel e şi pomul
bântuit de vreme.
Îşi pierde tot rodul,
Nu mai este verde.
Având aceeasi soartă,
Şi omul şi pomul
sfârşesc. Unul pe vatră,
altul sus, la Domnul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce lumina zilei...

Suntem bogaţi: n-avem nimic de pierdut.
Suntem bătrâni: n-avem spre ce alerga.
Noi trebuie să înfoiem pernele trecutului,
să zgândărim jarul zilelor care vor mai veni,
să vorbim despre ceea ce-înseamnă important.
Asta-n vreme ce lumina zilei, indolentă, scade-n asfinţit.
Trebuie să pregătim pat sfârşitului nostru nemuritor:
Te voi îngropa. Mă vei îngropa.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit de-atâta vreme

A văzut lumina zilei
cu optzeci de ani în urmă.
Azi, prizonier al milei,
glasul lui nu mai răsună.

Obosit de-atâta vreme
petrecută pe pământ,
De moarte el nu se teme,
cum nu se teme de vânt.

Un unghi drept este bătrânul,
orientat către pământ.
Caută cu ochii drumul
care-l duce spre mormânt.

Părăsind lumina vieţii,
intră în altă lumină.
Lumina Eternităţii,
unde-i linişte deplină.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignit pe frunze

Numai într-o vreme
eram pierde-toamne
dar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Eram pierde-toamne
cu tăcerea în bagaj
de Tine mi-e foame
şi mă dau drept gaj

Cu tăcerea în bagaj
de când scriu poeme
sunt al nopţii paj
şi-o mai duc o vreme

Ca un pierde-toamne
sus pe cruce Doamne

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Vine o vreme
oare
care
te lasă rătăcit în uitare
paşi străini se zdrobesc pe cărare
oare
cine
te aleargă hain printre gânduri
răscoleşte închisele drumuri
oare
când
te întunecă lumina sub coasă
nume de piatră şi izvor te lasă
oare
unde
te ascunde ghiara corbului ce arde
amintire prin amintiri te pierde
oare
cât
te răsare neauzita chemare

[...] Citeşte tot

poezie de Agafia Drăgan (mai 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri pentru iarnă

Spune-ţi ţie însuţi
în vreme ce se face frig şi griul coboară din aer
că vei continua
să mergi, să asculţi
aceeaşi melodie indiferent
unde te afli –
înăuntrul unei cupole de întuneric
sau sub lumina albă
din privirea lunii într-o vale înzăpezită.

În seara asta în vreme ce se face frig
spune-ţi ţie însuţi
ceea ce ştii, că nu-i nimic altceva,
ci doar melodia cântată de oasele tale
în vreme ce tu continui să mergi. Şi vei fi putea astfel
să te mai aşezi măcar o dată sub focul mititel
al stelelor de iarnă.

Iar dacă se întâmplă să nu poţi
continua să înaintezi sau să te întoarci

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urzica

În atâtea ipostaze
Este bună la ceva...
În salate, dar şi-n supe,
Simplă, ori cum veţi mai vrea.

E ca sarea şi piperul
Când ne pişcă-n epigrame...
O "Urzică" vrând să-i schimbe
Pe cei care fac fasoane.

Bună-i pentru glicemie...
Purificator stilat!
Pentru cei cu anemie
Stimulent adevărat.

Bună-i şi la frumuseţe,
În şampoane şi-n catrene...
Mergeţi şi vă luaţi "Urzica"
Câtă vreme mai e vreme.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

În rest, unul pleacă, altul vine,
Râvneşti la prea multe delirice clipe.
Între crezuri lacome şi tăgadă,
Amorul tău e un idol de piatră.
Pe pielea ta s-a făcut toamnă,
Şi surâsul nu-ţi mai pare ca odată,
Viaţa plange peste viaţă când nu-i dai,
Un strop de opium, un strop de ceai.
Făcându-mă cuvânt cu ecou,
Mă spovedesc domnului meu.
Şi vreme trece, vreme vine...
Cu toată nepotrivirea de idei,
iubeşte,
Căci, sfântul a fost si el om.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La casa mea

La casa mea neterminată,
Pe trepte-nguste de argilă,
Îşi plânge ploaia, înspicată,
Durerea strânsă pe şindrilă;
Se-nvăluie c-o mantă rece
– Mimând că-i purtător de zestre –
Acelaşi vânt ce se petrece
Hălăduind printre ferestre;
Teama – precum un fir din caier –
Mă-nvăluie înăbuşită…
Respir, dar parcă nu am aer,
Vecie-i fiece clipită.

Şi – cercuri-cercuri, în nuntire –
Mă-nlănţuie în el năvodul
Întru vicleană amăgire…
Se-nclină scara…cade podul…

Încolăcit, drumeagul geme
Sub paşi, în vreme să răzbată,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme

I

După o vreme înţelegi diferenţa subtilă
dintre a strânge o mână şi a încătuşa un suflet,

şi că dragoste nu înseamnă reazăm,
şi că anturaj nu înseamnă siguranţă.

Şi începi să înţelegi că săruturile nu sunt contracte,
şi nici cadourile promisiuni,

şi începi să-ţi accepţi înfrângerile
cu capul sus şi ochii deschişi,
cu graţia unei femei, nu cu supărarea unui copil,

şi înveţi să-ţi construieşti drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
şi viitorul are obiceiul de a se prăbuşi în mijlocul zborului.

După o vreme înveţi...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!