Poezii despre nemurire, pagina 8
SERI ALBASTRE
seri albastre
adastati putin
pe marginea inimii noastre
cea mai lipsita de venin
la radacina ierbii
ce tineri sunt serpii
si parca-nviem
si parca murim
in astfel de seri
nu se mai poate vorbi
decat despre nemurire
preacuratelor toate
in asemenea seri de-nalta nuntire
in limpede soapta vorbi despre murire
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Elena Badan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am obosit...
Am obosit si vreau să rătăcesc în uitare,
să nu mai știu nimic:
de ziua de mâine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viață chiar.
Am obosit și-mi pare
că sunt cu veacuri mai bătrână decât sunt,
povara anilor îmi pare grea
și-aș vrea să rătăcesc în nemurire undeva
C-am obosit
poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de dragoste
Hai să ne mai iubim măcar o vară.
Ce mai contează dacă va mai fi?
Să ne prefacem că e prima oară,
Că eu nu te cunosc, tu nu mă știi.
Să-nchidem ochii când furăm sărutul
Și-n ploaia ei să stăm îmbrățișați,
În iarba udă ce-ți alintă trupul,
Iar eu și tu să fim doi vinovați.
Să ne condamne cerul la iubire.
Albastrul lui să fie temnicer.
Vom evada spre stele-n nemurire,
Tu dragoste-mi vei da, eu am să-ți cer.
Hai să ne mai iubim măcar o șoaptă,
Să te ating cu ea, tu să o vrei,
Fără să știm deloc ce ne așteaptă,
Să fim noi doi povestea dragostei.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa te văd
O rază de lumină
În geana dimineții,
O apă cristalină
Ce udă floarea vieții,
O pată de culoare
Ce ochii îi încântă,
Balsam de alinare
Când inima e frântă,
O briză răcoroasă
Ce arșița o stinge,
Priveliște frumoasă
Când plouă și când ninge,
Fântână de iubire
Profundă și curată
Portal spre nemurire
Și viață îmbelșugată,
Femeia ce-am poftit-o,
Din sferele divine;
Așa te văd, iubito,
Când mă gândesc la tine.
poezie de Octavian Cocoș (7 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steaua
Steaua stă să se oprească
Din a vieții licărire...
În sentința sa lumească
Este lut, întru pieire.
Are lacrimi în privire
Lutul pieritor spre mâine,
Călător spre nemurire,
Suflet cald cu gust de pâine.
Zâmbet chipul i-l alină
Călător fără de soartă,
Călător fără de vină
Dulce pâine, pâine coaptă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duet
Am vrut să plec, departe poate,
Să merg pe calea plină de mister.
Să mă unesc cu vânturile-n noapte
Și să fiu o rază din etern.
Dar când ochii mi se-nchid în noapte,
Mă cuprinde-un lung fior
Și simt, sau mi se pare,
Că eu mor de al tău dor.
Și poate-așa îmi este scris,
Să mor după iubire,
Căci zâmbetul tău e paradis
Și chipul tău e nemurire.
Și aș putea să-ți scriu pe foaie,
Sau în față să îți spun,
Dar n-are rost, sau poate are...
Să iubești fără răspuns...
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (9 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e cert toamna asta
îmi adun sentimentele cât mai sunt verzi
cât mai au floare cât mai au sens
abia apoi le pun într-un fel la uscat
le presez în vers să ramână esența
leac pentru orice soi de tristețe
leac pentru cei suferinzi de poezie
la urma urmei dacii se veseleau la moarte
ca la sărbătoarea vinului
așa că hai să ciocnim un pahar
cu otrava asta dulce și roșie
aducătoare de nemurire
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imnul trezirii neamului românesc
Venit-a timpul de trezire.
În lunga noapte adânciți
noi am uitat de nemurire.
Deschideți ochii, vă treziți!
Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.
Ne ierți Zamolxe, zeu slăvit!
Duși de restriște te-am uitat!
Dar astăzi știm c-ai revenit,
din foc și piatră ne-ai creat.
Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.
[...] Citește tot
cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Numele tău
De tine mi-e așa de dor
Și când rostesc numele tău
Cred că n-aș putea să mor
Nu m-aș pleca nici cărui zeu.
Doar ție trupul meu închin
Și inima mea toată
Cu tine aș bea un pahar de vin
Să nu uit niciodată.
M-aș îmbăta de fericire
Că tu ești lângă mine
N-aș crede nici în nemurire
Când stau aici cu tine.
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gram de om pentru eternitate
Mă învelesc cu pătura nimicniciei mele
Și-adorm cu gândul dus la nemurire,
Mă plimb hai-hui, un Nu prin Univers,
Cu tolba mea de lacrimi și c-un vers.
Strecor din ușa galaxiei moarte
Un maldăr de caiete, gros,
Sunt toate gândurile mele,
Notate cu un scris frumos.
Un gram de om pentru eternitate,
Un mic caiet de poezii,
Las pentru omenirea toată
Un vis de om pentru cei vii.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!