fulger

Mirosul nemuririi

Cât de frumos miroşi a nemurire
Şi ce duios în şoapte te prelingi,
Cât de fierbinte-n braţe mi te stingi
Si te reverşi, torent de fericire.

Cât de fragile-ţi înfloresc sub pleoape
Priviri ce ca un fulger mă străpung
Şi-al inimii ecou cât 'ţi-e de lung...
Doar dragostea-mi eternă îl încape.

Cât simt în mine dor de focul sacru
Ce-n tine-l porti ca un imens vulcan,
Cât te iubesc de mult, nepământean,
Părandu-mi tot în jur un simulacru...

As vrea măcar un sfert să simţi cenuşa
Al cărei gust pe buza mea îl port,
Când navighezi, fregată, spre alt port
Iar amintirea ta îmi e cătuşa...

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motto

Totul ma chinuia atunci, faptul ca aveam zece degete
în loc de o suta, sau mai bine unul singur, putând
sa se prefaca în fulger,
ca trebuia sa calc pe pamânt în loc sa zbor, sau mai bine
sa ma aflu într-o mie de locuri deodata,

totul ma chinuia atunci, dragostea dintre barbat si femeie,
pe care eu as fi vrut-o altfel, suprapamânteasca,
o întâmplare fantastica, la care sa ia parte oceanele, si
nebuloasele, cu toata întinderea si profunzimea lor,

deznadajduit eram si plin de o crunta revolta împotriva
mizerei conditii umane,
visând mereu flacari mari, apocaliptice, care sa prefaca
în scrum sarmanele noastre fiinte nedesavârsite si
vulnerabile,
tânar neîmblânzit, haotic, revoltat mai întâi de destinul
biologic al lumii.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

Se profilează-n zare, se joacă printre raze,
lumini scânteietoare - aureole sfinte.
Sărută lin văzduhul, trăieşte în extaze,
Înalţă rugi divine aceluiaşi părinte.

Intens, absoarbe viaţa-n nemărginite zări.
Se-arată-n lumi de farmec, scânteie şi dispare,
şerpuitor, o undă pe-a' cerului cărări,
transformă viaţa toată-ntr-o zi de sărbătoare.

El cântă nemurirea şi moartea o dezminte.
Trăind, el moare-o clipă pentru un om de rând,
Se naşte-apoi din tină şi creşte din morminte,
El este zburătorul ce moare renăscând.

Un supraom, el pare un pământean mizer
când nimeni nu-nţelege menirea-i pe pământ.
Trăindu-şi vesel viaţa, între pământ şi cer,
Apare ca un fulger, dispare ca un cânt.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (16 iunie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsens

Cheia spre cuvânt a ruginit
şobolani au ros mărunt intrarea
sensul stă în aer răstignit
lacrima divide apa, sarea

Totul s-a-ntâmplat precum mi-a spus
tata când vărsam în vase ceara -
răsăritul are un apus
toamna îşi urmează calmă vara

Coşul cu sfioase întrebări
lângă patul lat de trei persoane
tace ca un laş de-alaltăieri
urmărind privirile profane

Unde este cheia? - îl întreb -
el se umflă, camera inundă
se preface-n linie cu gheb
cade pe lungimea mea de undă

[...] Citeşte tot

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce pe el îl îmbolnăveşte ceea ce pentru alţii....

De ce pe el îl îmbolnăveşte ceea ce pentru alţii
este leac? De ce este cartea
pe care şi-un copil o poate înţelege
beznă pentru ochii lui? De ce este
limba vorbită de toată lumea
străină pentru el, incomprehensibilă?
Ziua care constituie prezentul
nu este şi ziua lui, şi chiar mai puţin noaptea,
câinele care latră pe-un teren sterp,
coapsa expusă
la colţul străzii de femeia pierzaniei,
ţara îndepărtată cuprinsă de flăcări...
ţărâna care refuzând prea adesea
devine deodată nefertilă
şi sfârşeşte-n banalitatea unui fulger îngheţat,
reflectat la nesfârşit în oglinda opacă a pământului.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este toamnă!

Pleoapa întunecată a cerului
S-a coborât tăcut peste noi...
Copacii sunt goi...
Gene de frunze clipesc
Grăbite să-şi încarce-n cărări
Argintul din zări.
Ude de acrimi, covoare chihlimbării
Mustesc a gutuie,
Iar sânger se scurg peste noaptea din zi
Dulce-amăruie.
Departe, un zumzet de voci -
Copii discutând despre teste banale...
Copii zugrăvind cu privirea
Simfonii de cuvinte
Despre cer, despre frunze şi ploi...
Un clopot ca de aramă
Aleargă sprinţar
Prin sufletul ca o hârtie.
Cine să ştie?!
Se-aud troznind sub talpa privirii

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, unde-ai să ne-aşezi pe noi,
visătorii,
care-am băut din corola florii
de mătrăgună şi-am trăit goi?
N-am avut altă-avuţie
decât praful de pe tălpile noastre,
altă casă decât zările-albastre
din copilărie.....

Oamenii, ocolindu-ne-au zis:
cine sunt aceşti vânzători de vis...???
N-am avut linişte, n-am avut masă-aşezată,
însă tu ne zâmbeai câteodată...
Te-arătai la sfârşitul câte unui cuvânt,
erai ca un fulger, ca o pală de vânt.
Şi noi ne spuneam rugăciunile,
încrezători în toate minunile....

Doamne, dintre toţi copiii tăi,
numai noi am fost ca paserile-n aceste văi...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alexandru cel Mare

Mulţi pe lume Alexandru s-au numit sub sfântul soare,
Însă unul, numai unul, fu cinstit şi cu "cel Mare".

Mulţi eroi au fost pe lume, curajoşi, figuri abile,
Însă unul, numai unul, l-a-ntrecut chiar pe Ahile.

Mulţi purtat-au multe lupte, pe pământul necuprins,
Însă unul, numai unul, fost-a-n toate neînvins.

Mulţi făcut-au multe-n lume, unele sunt şi-azi misteriu,
Fără frică, ca un fulger, el creat-a un imperiu.

Mulţi unit-au multe-n lume – lucruri, oameni, minţi, talente,
El, sub sceptrul său de aur, a unit trei continente.

poezie de George Budoi din Elogii (20 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.
Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.
Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!