fulger

Septembrie fără tine

toamna ne-a găsit îmbrăţişaţi într-un pat de frunze vii.
septembrie ţi-a copt roadele mirosind a femeie împlinită
iar eu le-am cules cu ochii închişi de spaima unui gest necugetat.
zilele ploioase ţi-au schimbat culoarea chemării,
din carnea ta îngerii au construit temple pentru cele mai iubite păcate.

atingerea ta s-a transformat într-un fulger ce îmi brăzdează trupul cu cicatrice de iubire,
pe buzele tale aroma dimineţilor se culege doar trecând printre furcile caudine ale
întrebărilor veninoase.

şi totul pare atât de firesc...

poezie de Eduard Dorneanu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul bradului

Subt Ursa Mare, surpat de bureţi,
neatins de om, neajuns de ereţi,
bătrân, bătrân, în imperiul meu
bradul bărbos străjuieşte mereu.

Lichene şi buhe şi viespi îl cuprind.
Păianjenii sfinţi prin cetini se-ntind.
La un veac, tot la un veac, din înalt
mi-1 loveşte în creştet fulgerul alb.

Stă între zodii şi ţară un brad.
Sărutate de fulger - crengile ard.
Dar, iată, se scutură numai de scrum,
şi flamura-i nouă şi fără de-ajun!

Mistreţul poveştilor iară şi iar
încearcă de scoarţă prăsele de var.
Şi făr' de-asfinţit în imperiul meu
tânărul brad străjuieşte mereu.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colibriul

Colibriul verde, rege pe coline,
Văzând greaua rouă şi un soare blând,
Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,
Raze răcoroase-n aerul vibrând,

Zboară la izvorul apelor vecine,
Unde-n bambus marea vuietul şi-a frânt,
Unde-asoka roşă, cu-adieri divine,
Înfloreşte-n inimi jilav fulger; vânt,

Către floarea de-aur se coboară-n poză:
Dragoste atâta bea din cupa roză,
Până îl ucide, neputând s-o sece –

Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,
La fel al meu suflet moare şi petrece,
Parfumând-o, grabnic, primul meu sărut.

sonet de Leconte de Lisle din Poeme barbare, traducere de Savin Badea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâmpla vocalei pe versul meu proptită

Pe faţa amiezii ca spicul bălaie
Nepăsătorul îşi scuipă ciuda.
Spălat de vreme, spălat de ploaie –
Graiul îşi dăruie truda.

Tâmpla vocalei pe versu-mi proptită
Respiră metafora la mari adâncimi,
Contemporană cu eroarea împietrită
Roua născută în trandafiri,
Precum un copil, rămâne uimită...
Putea-vei şi tu să te miri?!

O mână-idee străină şi alterată
Se bagă în gându-mi, ca-n buzunar -
Deznădejdea, amurgul se-arată
Îngenuncheate lângă altar.

Un fulger altoit la mine-n os
Mă luminează-n noapte, presimte o furtună:

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inger

Carti nu vor putea sa stranga
Despre ingerii din cer
Ce ii face ca sa planga
Stiti cu totii e mister.

Nu vor sti ca doar un inger
Pentru dansa a murit
Si mai iute ca un fulger
S-a ascuns in infinit.

Nu vor sti ca el e moarte
Si e viata simultan
Pentru ea a fost o carte
Despre sacru si profan.

Nu e lacrima mai rece
Decat cea ce-o poarta el
Vreme vine vreme trece
Insa dansul e la fel.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talisman

Din fiecare dimineaţă
izvorăşte un fluviu
iar timpul neterminat
se întoarce în mine şi în tine
să curgă într-o albie
care desparte două grădini

în grădina mea te-am pândit uimit
de acolo te furişezi în gândurile mele
laşi o sămânţă din altă lume
o lacrimă
pe macii înfloriţi pe malurile tale

te-ascunzi în umbra unui fulger
o rană adâncă
prin care zorii sângerii
picură în lanuri
şoaptele noastre de dragoste
imprimate pecete pe maci

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul acord de baiaderă

Bastonul, pălăria, o plimbare
Prin anii răvăşiţi de întrebări
Cavalerii nopţilor, călări
Pe uliţele strâmte, fiecare

Albastru fulger cade şi despică
O cremene ce închidea un drum
Amândoi văzurăm şi tăcum
Frumuseţea florii de sipică

Eşti mai bogat dar nu trimiţi misive
Deşi atent, ţi le-aş citi pe faţă
În ochii tăi aceeaşi dimineaţă
Cu vechi accente grave, depresive

Şi lumea-ntreagă doar o cuşcă
Pe care noi, furnici mărunte
Urcăm în spate câte-un munte
În uniforme cu vipuşcă

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii niciodată nu vor înţelege pentru ce unii dintre ei trebuie să înnebunească, pentru ce există ca o fatalitate inexorabilă intrarea în haos, unde luciditatea nu se poate să dureze mai mult decât un fulger. Paginile cele mai inspirate, din care transpiră un lirism absolut, în care eşti prizonierul unei beţii totale a fiinţei, a unei exaltări organice, nu se pot scrie decât într-o astfel de tensiune nervoasă, încât o revenire înspre un echilibru este iluzorie. Nu se mai poate supravieţui normal după asemenea încordări. Resortul intim al fiinţei nu mai susţine evoluţia firească, iar barierele interioare îşi pierd orice consistenţă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!