domnisoare

Tutu şi cu Tuta...

Umblă Tuta cu viteza-n mâna
Să-şi găsească-n ţară adăpost
Tutu stă statuie la fântânâ
Dă să înţeleagă că nu-i prost...

Tuta nu cedează şi insistă
Dezgoleşte bustul maiestos
Vrea să treacă un alt Tut pe listă
Amator desigur de frumos...

De la bust Ea trece la picioare
Doamne şi ce coapse mai avea
Multe dintre Tute domnişoare
Ar fi vrut s-arate precum Ea...

Tutu stând statuie, lemn Tănase
La fântâna care plânge lin
Cu migală-n mreje o atrase
Şi-i vărsă pe coapse lacrimi de pelin!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian, comandantul misiunii, îşi rotea privirea ageră de jur împrejur, admirând imaginea din preajma spaţioportului, încercând parcă să reţină ceva din adierea vântului care-i mângâia fruntea, din peisajul natural care-l înconjura, luându-şi parcă rămas bun de la toate acestea. Zări şi un grup compact format din tinere domnişoare care scandau numele lui; admiratoarele sale (le cunoştea, pe majoritatea). Le atribui un ultim surâs, adresat anume doar lor, apoi îşi întoarse privirea către rampa de lansare, unde zări silueta albastră a frumoasei nave "Pacifis".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceremonia oficializării misiunii, condusă de directorul Institutului, fusese transmisă în direct la mai multe posturi de televiziune, iar acum nici unul dintre cei şapte nu putea scăpa de intervievare. Normal, în primul rând, cei mai mulţi dintre reporteri se năpustiră spre tânărul numit în funcţia de comandant al misiunii, deci, spre Lucian. Băiatul era obişnuit ca asupra lui să se năpustească un grup format din mai multe persoane, cu diferenţa că până atunci persoanele din grup erau doar domnişoare frumoase, nu reporteri de televiziune sau alţi reprezentanţi ai presei, ai mass-mediei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi toate astea se întâmplă doar din cauza acestei domnişoare capricioase; consilierul misiunii... Nu înţeleg! Ce naiba are cu tine fata asta?
Lucian: Nu ştiu, dom' director.
Traian: Ce i-ai făcut? Cu ce-ai supărat-o?
Lucian: Eu, dom' director? Nicicând, cu nimic.
Traian: Stai puţin; ai condus-o acasă, cu maşina mea, de trei ori până acum, în ultimele zile, fără body-guarzi, pentru că m-ai rugat pe mine să vă ajut... Chiar nu i-ai făcut nimic?
Lucian: Nu, dom' director! Jur!
Traian: Bine, te cred... Şi atunci, de ce? Ce are împotriva ta?
Lucian: Cine ştie?! O avea ea motive, deşi eu n-o înţeleg, deloc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Inerţi din cap până-n picioare,
Atâtea spirite îşi dorm;
Puterea minţii cu-nfocare,
În traiul şters, orb, uniform!...

N-au capete, sau dacă încă au,
Le pun la porţi sperietoare
Şi vieţii lor un sens nu dau,
Căci sunt atraşi de *domnişoare*!...

Şi-atunci de ce încă mai speră,
De ce din mintea lor opacă,
Se plimbă beţi, bolnavi în carieră,
Când ei nu vor nimic să facă!...

Sunaţi sirene şi sunaţi alarme,
Treziţi putreziciunea neagră-n ei,
Căci ţara asta stă gata să se sfarme,
Când stau zidiţi şi-nchipuiţi a zmei!...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun (2014)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuşi obosit după călătoria prin lume,
se aşază şi el la masa rotundă din lemn
şi gustă roadele pământului originar.
Suferinţa din gând îşi vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului şi coloana fără sfârşit
după ce a iniţiat himere, vrăjitoare, domnişoare, prinţese...
şi zborul unor păsări văzute la Hobiţa
chiar peşti ori ţestoase zburătoare.
Urmaşii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul şi lemnul lumii
mai mult decât în conştiinţa noastră
de neînsemnaţi muritori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marte despre Venus

ce ironie... tu de pe Venus, eu de pe Marte
şi totuşi azi sunt nevoit să vin de departe
să-ţi ofer flori de 8 al lui Marte
de ce nu există şi un 9 al lui Venus?
să mă cauţi cu bomboane şi să vezi că nu-s
nici pe jos nici pe sus ci pe undeva prin zodia Uranus
să-mi zici: "la mulţi ani din partea tuturor femeilor
de pe planeta cochetelor şi mult drăgăstoaselor"
apoi să mă pupaţi dulce, dulce, frumoaselor...
ah, flori la ea la ele şi la tine
neolatine, nelatine
lalele olandeze, trandafiri japonezi, glicine
industrie horticolă înfloritoare
pentru doamne domniţe şi domnişoare...
de atâta parfum şi aromă de lămâiţă
cred c-am să mă-mbăt criţă,
hai mai cheamă înc-o leliţă
s-o fericesc şi pe ea
cu o floare de nu mă uita
şi apoi gata tot anul vei face tu naveta

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii timizi

Băieţii timizi aleargă de ei înşişi
să nu fie văzuţi roşind
de fetele cărora le admiră
în secret
mersul spre cealaltă dimensiune a fiinţei.

În sufletul lor dimineaţa încep
să zboare fluturii,
care se aşază pe umărul
unei domnişoare însetate de ploi
cu mister de gheaţă.
Atât de zgribuliţi devin fluturii, încât
băieţii timizi nu mai pot să rostească
"mi-e frig", ci "mi-e dor"
dacă îi întreabă cineva
de ce se ascund
de săruturi furate.

Şi atunci devin şi mai stângaci
şi se lovesc de toate întrebările

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară se luminase complet; soarele, strălucitor, răsărise de câtva timp. Nu avusese când să usuce totul, dar începuse deja, razele sale călduroase pătrunzând cu uşurinţă peste tot. Era plăcut afară, era senin; ploaia încetase. Lucian străbătu grăbit rachetodromul. Ieşise singur; colegii săi şi profesorul Manea rămăseseră, deocamdată, la bordul navei albastre. Din nefericire pentru el, de cum părăsi rachetodromul, în drum spre sediul principal al Institutului, apăru o piedică în calea sa: mai multe domnişoare, pe care, evident, le cunoştea, îi blocau trecerea. Ieşiseră şi ele odată cu soarele. Nu avea încotro; nu le putea evita, trebuia să treacă printre ele, deci, merse drept spre ele, iar în curând se trezi înconjurat. Spera totuşi ca ele să se arate mai înţelegătoare, mai îngăduitoare, doar cunoşteau situaţia lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!