Poezii despre corpul omenesc, pagina 8
Dansatoarea
Ieșită din apă,
tânăra femeie dansa
sub clarul de lună
după un ritual și o muzică
știute numai de ea
Argintul stropilor
îi făcea corpul strălucitor
Nisipul, iarba, copacii
și chiar valurile mării
cântau odată cu ea
Numai vântul o acoperea cu frunze
ca niște solzi scânteietori
Înainte de ivirea zorilor,
o sirenă se îndepărta de țărm...
poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bazoreliefuri
simt cum ochii tăi
se joacă în corpul meu
și cercetează
și lasă urme pe pielea mea
simt cum ochii tăi
ar sculpta
bazoreliefuri în sângele meu
bazoreliefuri înfășurate incâlcite
prăfuite și contorsionate
simt în ochii tăi cum se cutremură
trupul meu ca o albină în floare
și surâd
poezie de Gabriela Gârlonța din Gabriela Gârlonța,Poezii/ Poems,Editura ADALEX,Sibiu,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonța
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflete, bătut în cuie...
Suflete, bătut în cuie,
Corpul unde l-ai lăsat?!
Au la cer încet se suie
Iar tu zaci însângerat?!
Suflete, nu poți să zbori,
Te-au prins cuiele de cruce,
Nu te-nnalți, nu te cobori,
Nu mai ai unde te duce.
Suflet greu, mai ai putere
Să te lapezi de durere?!
poezie de Mihail Mataringa (1 octombrie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt un fior
electromagnetic pentru ochii ei
care m-au înlănțuit departe
acolo unde dăinuie visul ce zboară
dimineața după o noapte de zbucium
încă mai simt pâlpâirea genelor
negre lângă obrazul meu aspru
simt corpul meu cum se încarcă
electric ca o simplă particulă
de iubire propagată în spațiu
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri de noiembrie
Își strigă lumea-n versuri dorul
-E o nevoie ca de aer-
Văzând cum pleacă-n zbor cocorul
Cu un adio ca un vaier;
Și-n semn de tristă despărțire
Copacii goi parcă jelesc
Cătându-și marea izbăvire
Precum un suflet omenesc;
Dar curajoasă vrăbiuța
După puteri le-alină dorul,
Rămasă-n ierni ca bunicuța
Ce-a-nnobilat mereu pridvorul;
E totul trist, e o schimbare,
Dar sufletul o recunoaște
Și-așteaptă luna viitoare
Când ''DOMNUL MARE''
Se va naște!
poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp și curgere
A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe șuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părți sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este același pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeași direcție pentru toate ființele omenești;
fiecare ființă omenească curge prin timp într-un fel diferit.
poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumusețe și tristețe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "The Old Capital Paperback" de Yasunari Kawabata este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la 
Rondelul durerii
(la un eveniment nefericit)
Rostul nu mi-l mai găsesc,
Timpul trece în neștire,
De-oi fi mort sau mai trăiesc,
Nu știu cum să dau de știre.
Zile grele, nopți doresc
Să petrec întru murire,
Rostul nu mi-l mai găsesc
Timpul trece în neștire.
Cu așa trai, omenesc,
Simt că nu-mi mai sunt în fire,
Sufletul mi-l chinuiesc
Cu dureri și-n pătimire,
Rostul nu mi-l mai găsesc.
rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu te pot împarte doar pe tine
Un pom sunt la o margine de drum.
Înfrunt semeț urgiile naturii.
Îl omenesc pe cel ce-amic sau fur i-i
Și nu-i cer nimănui nici un uium.
Tu, trecător pribeag cu pas molcúm,
Ia loc un pic sub ramii mei, vergúrii,
Culege-un fruct cu strepedul răsurii
Și potolește-ți setea, cum-necum.
Ca un Hristos, împart culant preaplinul
Cu cel ce pleacă sau cu cel ce vine
Și-s fericit că-așa mi-a fost destinul.
Atavic, însă, îmi păzesc taínul:
Din mult-puținul care-mi aparține
Eu nu te pot împarte doar pe tine.
sonet de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te dețin
Te dețin în această nebunie
pe acest pat
în ultima noastră luptă de iubire
mă înfășori în iasomie
în parfumul nou de aer
simt corpul tău
mâinile mă țin
în întuneric
dincolo de respirație
mă înec între buzele tale
roșii ca focul
și ploaia ne spală
ecoul șoaptelor
într-o noapte de păcat.
© Lenuș Lungu
poezie de Lenuș Lungu (23 iunie 2019)
Adăugat de LenuÈ Lungu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impas
O pâclă fină de alb pur
Am peste sufletul în ceață;
Încerc, cu diamantul dur,
S-o tai, să mă agăț d-o ață.
Am gândul pânză de păiânjeni,
Sunt prins, lipit, în labirint;
Idei îmi zbat, înalt cât stânjeni,
N-am rațiune, sunt instinct.
Am corpul legii gravității;
Nu-l mai desprind, e-o supernovă...
Din simbol al eternității
Sunt o mocirlă, o mangrovă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!