corpul+omenesc

Cuvinte mari de oameni mici

am învăţat cum e să fii
adult
de la naştere

pui frumos baloanele de săpun
la rever
şi laşi cocostârcii
să ţină drumul de mijloc
iar ei
când se ridică
te uiţi în stânga
te uiţi în dreapta
şi îţi târăşti corpul

niciodată obosit

până la încheietura mâinii
lui Dumnezeu

sau a cui o fi mai aproape

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maturizare

Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Şi tot ce-i omenesc, născut eu îs
Şi îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi
Vii lacrimi şi cascade vii de râs.

De când mă ştiu copil, iubeam pădurea
Şi mierlele, şi vulturii din nori,
Şi mieii blânzi, şi râşii iuţi şi ageri,
Şi şerpii cei cu solzii lucitori.

Trecură anii... Râşii iuţi răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Şi-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
Şerpii frumoşi de mână m-au muşcat.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu...

Eu te-am iubit dintotdeauna,
Când nici nu bănuiam că eşti,
Cum soarele-am iubit şi luna,
Şi zâna bună din poveşti...

Când te-am văzut întâia dată,
Ştiam de mult că te iubesc,
Şi că îmi eşti predestinată,
Din tot noianul omenesc...

Acum îmi eşti la fel de dragă,
Şi nu ştiu cum să îmi explic,
Că înţelege-o lume-ntreagă,
Doar tu nu înţelegi nimic...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzele

Cu corpul meu
aleargă mii de muze,
atât de repede
în vârful degetelor
în grabă,
sunt foarte mărunte,
dar atât de capabile...

e imposibil de prins
această inspiraţie în mişcare...

Aştept şi sper să vrea să se-odihnească
să aţipească...
să se răcească în timp...
dar atunci vor deveni
atât de simple,
că n-o să le mai vreau

poezie de Marzena Mackojc din Femeile şi ciocolata (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisesc

atunci când te doare te doare
o simţi în întreg corpul
te simţi ca un templu incendiat
lacrimile ar a
duce
o mângâiere ar stinge vâlvătaia
dar trupul tău zdrobit de iubire
nu lăcrimează el suspină şi doare
şi atunci când te doare al dracului
mai doare iubirea
în rest e prăbuşire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşneagul

Sufletul îi este obosit
şi corpul cocoşat
de munca grea pe care
a prestat-o,
fără prea multă
tragere de inimă,
de asprimea
anilor adunaţi în
această lume.
Privirea-i este tristă,
obrazul adânc brăzdat
de vremile trecute.
Se intristează că e iarnă,
stă retras într-un colţişor
al casei, deapană amintiri
şi ne dă poveţe.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Friciu ioan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, bătut în cuie...

Suflete, bătut în cuie,
Corpul unde l-ai lăsat?!
Au la cer încet se suie
Iar tu zaci însângerat?!

Suflete, nu poţi să zbori,
Te-au prins cuiele de cruce,
Nu te-nnalţi, nu te cobori,
Nu mai ai unde te duce.

Suflet greu, mai ai putere
Să te lapezi de durere?!

poezie de Mihail Mataringa (1 octombrie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt un fior

electromagnetic pentru ochii ei
care m-au înlănţuit departe
acolo unde dăinuie visul ce zboară
dimineaţa după o noapte de zbucium
încă mai simt pâlpâirea genelor
negre lângă obrazul meu aspru

simt corpul meu cum se încarcă
electric ca o simplă particulă
de iubire propagată în spaţiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noiembrie

Îşi strigă lumea-n versuri dorul
-E o nevoie ca de aer-
Văzând cum pleacă-n zbor cocorul
Cu un adio ca un vaier;
Şi-n semn de tristă despărţire
Copacii goi parcă jelesc
Cătându-şi marea izbăvire
Precum un suflet omenesc;
Dar curajoasă vrăbiuţa
După puteri le-alină dorul,
Rămasă-n ierni ca bunicuţa
Ce-a-nnobilat mereu pridvorul;
E totul trist, e o schimbare,
Dar sufletul o recunoaşte
Şi-aşteaptă luna viitoare
Când ''DOMNUL MARE''
Se va naşte!

poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te deţin

Te deţin în această nebunie
pe acest pat
în ultima noastră luptă de iubire
mă înfăşori în iasomie
în parfumul nou de aer
simt corpul tău
mâinile mă ţin
în întuneric
dincolo de respiraţie
mă înec între buzele tale
roşii ca focul
şi ploaia ne spală
ecoul şoaptelor
într-o noapte de păcat.

© Lenuş Lungu

poezie de Lenuş Lungu (23 iunie 2019)
Adăugat de LenuČ™ Lungu
Comentează! | Votează! | Copiază!