apucat

Cei trei cuci din fruntea ţării: cucul Ponta – premierul, cucul Băsescu – preşedintele României, şi cucul Antonescu – preşedintele Senatului (pamflet)

Cucul Băse', ăla mare,
Cântă pentru informare:
Iese fix la ora şase
Şi ne cântă de Năstase,
Şi de Ponta mitomanul,
Şi-Antonescu grandomanul.

Cucul zis şi Antonescu
Se ia-n clonţ cu cuc' Băsescu,
Şi îl cântă, şi-l bârfeşte,
Şi deloc nu osteneşte;
Căci această creatură
A strâns multă, multă ură.

Cucul Ponta, îngâmfat,
Cântă ca un apucat,
Cântă-ntruna - din sculare
Până merge la culcare;
Ba mai mult, ăst "mare domn"
Cântă chiar şi noaptea-n somn.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (10 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul timpului în clipe

Trag timpul înapoi dintre perdele...
Am apucat de lanţul unui ceas
Şi clipa se transformă în tăcere
În ochiul gol de timpul meu, rămas.

M-am rătăcit în lumea din clepsidră
Căci timpul îmi era căzut pe jos...
Eram o amintire în firidă,
Dar ca un vis, măicuţă, m-am întors.

Şi am sorbit din timpuri minutarul,
Cum pleoapa-şi soarbe lacrima cu zaţ
Şi-am înţeles ce iute trece anul
Cât noi sorbim din timpuri cu nesaţ.

Timpul şi-a dus povara printre umbre,
Purtând o cruce fără de-nţeles.
Pe noi, rugina vieţii ne va duce,
Un vis, pe-un ultim drum în contrasens.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc într-o inegalabilă eroare

printre miliarde de aduşi la numitorul comun
refuz să mă aliniez alienării generale
răscolesc prin gheaţă după un bob de jar
cât să-mi dovedesc că exist
resping ca nefondat adevărul crud
cresc iluziile ca pe nişte flori de oferit
la ceremoniile funerare

oricât aş aranja de un infinit
prin magica unitate supusă analizei
poate că nu sunt destul de puternic
să mă semnez pe veceuri
ca un apucat de frumos
sau pur şi simplu ca un fin observator
al nimicului etern

trăiesc într-o inegalabilă eroare
mă bucur totuşi de graţia celor chemaţi
şi te iubesc pentru că eşti frumoasă
şi o să mor regretându-te viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul meu

E chipul meu? Nu - chip străin,
Vine discret, fără venin,
Umbra, tăcerea, nebunul din turn,
Aud suspine, zbor de colun.
Noapte albastră, ca o cămaşă,
Tremură toată, patimă laşă,
Ating tufişul, spinii sunt lungi,
Roză sălbatică, tu mă alungi,
Ba lăcrimezi, ba te revolţi,
Mor la tensiunea de o mie de volţi.
Prea mari oraşele, prea mici pietonii,
banalizată-i istoria Sodomei,
fug precum Lot, larg e deşertul,
n-am apucat din postume nici sfertul.
Prinde-mi cu palmele tale, iubito,
Chipul şi spune-mi, poate murit-am?
Poate că nu ştiu şi umblu stingher,
Precum stafia sau sfântul din cer.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la minus la plus infinit

Mi-ai spus: Gândeşte pozitiv!
Era o noapte prea geroasă
Iar termometrul, negativ
Nu m-a lăsat să ies din casă.

C-aş fi plecat să caut semne
Cu plus, până la infinit
Cum căutam odată lemne
Prin codrul bocnă rătăcit

Sau m-aş fi dus prin cimitir
Unde sunt numai semne bune
Plusuri adică ; Mă şi mir
Cine mai ştie să le-adune

Ca mine, căci m-am apucat
Să fac această adunare
Dar nu în cimitir, ci-n pat –
Mi-a dat o sumă foarte mare.
Iubito, sunt un om bogat

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oiţa albastră

O oiţă albastră a venit pe înserat
Când norii negri s-au spulberat
Şi timid m-a întrebat:
Vrei să fiu a ta oiţă?
Eu am aprobat
Ea de mână m-a luat
Şi am pornit la plimbat
Spre o veche troiţă.

Cercetând-o, am observat
Că mici steluţe s-au gravat
În urechi – am întrebat:
S-a mutat cerul la tine?
Ea a aprobat
Eu de steluţe am apucat
Şi m-am preschimbat
Lepădându-mă de sine.

O oiţă albastră a venit pe înserat
Când norii negri s-au spulberat

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

,, A fost odată ca niciodată...,,
aşa începe orice basm
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat.
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărţeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Şi se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniţi, trei....
Opriţi! Ce faceţi? Socotiţi?
Aţi apucat iubirea lor de un capăt
şi-o faceţi ghem fără să ştiţi?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniţi amândoi.
Ea +(plus) infinit la un capăt de lume,
el -(minus) infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naşte rar

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată alcoolic

Pe strada sihastrică, un bătrân bolnav
îşi plimbă trupul, în noapte,
fără vlagă, vinovat.
Tuşeşte sec, blamând tutunul tinereţii şi barurile Bucureştiului.
Copiii i-au plecat în lume,
Au fugit de-al lui violent nume.
Cu ce folos, mai plângi acum bătrâne?
Când ţi-ai băgat în pământ consoarta, împreună cu acele
ieftine amante.
Ţi-ai amărât pruncii, în anii de alcool.
Ţi-ai înjosit nevasta, în anii de alcool.
O viaţă vicioasă, afară şi acasă.
Acum, la final, pe meleagurile bătrâneţii,
Regretele îţi ies în cale iar.
Crezi tu bătrâne, că moartea te va scăpa?
Fiindcă, viaţa nu te-a iertat...
Mă uit la el şi mă necăjesc,
Iar m-au apucat convulsiile sociale...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!