Poezii despre Ofera scaun, pagina 8
Flash
Așteptă cartea, deschisă-i la semn,
Uitată pe scrinul sculptat, stă de lemn.
E fila ce-atinsă-i de deget din buze
... Un vers rătăcit reușind să te-amuze.
Uitat e și scaun, veioza-i aprinsă
De umbra-ți ce-i caldă-n fuior, neatinsă;
Se simte-o adiere-n parfum pe birou...
Stă ascuns femininu-ntr-un iz de tricou.
Himeric de chip e-n oglinda ovală,
Doar boarea de-un ruj bănuit pe o coală...
Se face o pâclă, nu știu de-unde vine...
Simt cald pe obraz... Ah ce dor mi-e de tine!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărbătoare
Se-aud colindele pe drum
se-aude bucuria,
azi este ziua de Crăciun
când a născut Maria
Și vin colindători cântând
cu dragoste, iubire,
în case brazii se aprind
și sunt în strălucire.
La mese-mbelșugate stau
familii fericite,
s-au adunat, mănâncă, beau
din cele dăruite.
La fiecare masă, gol,
e-un scaun și tronează,
copii ce-au intrat în hol
bunețile urează.
[...] Citește tot
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un pas mare pentru un om foarte mic
în 69 când neil
armstrong încerca primele jocuri de gleznă
pe lună eu aveam 9 ani și obișnuiam
să intru sub masa din sufragerie
să pun
culcat pe spate picioarele pe un scaun
să cred
că mă aflu cu totul în spațiu
să văd
furișat sub tăblia mesei-capsulă
spațială stele și stele și stele
să pun
și eu piciorul pe luna ce-o decupasem
cu greu din coperta rigidă a blocului de desen
plin și el cu astronauți
vehicule spațiale galaxii și sisteme
solare și pline
de lumini, cum erau
și anii mei de atunci
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de portocal
Bunicul era cu poveștile
mă iubea, chiar dacă nu mi-a vorbit niciodată
se uita din fotografia veche la mine
avea la ureche flori de portocal
și o bunică încolăcită-n scaun.
Într-o noapte mi-a atins aripa dreaptă
mi-a sărutat liniștea din gene
cu pulbere de triluri mi-a povestit viața și moartea
în cameră se împleteau luminile din stradă
bunicul era om bun și camera adia toată în miros de portocali.
poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glic
Glic!
Face gâtul sticlei glic!
Draga mea, ești un simbol;
Zâmbetu-ți e raiul gol...
Tu ești mare, eu sunt mic.
Glic!
Glic!
Tu bei vin și eu beau bere,
Asta nu face nimic;
Un simbol ești în picere,
Est pahar ție-ți ridic:
Glic!
Glic!
Ești o nimfă, sunt un faun;
Face gâtul sticlei glic!
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Valurile depresiei
Valurile depresiei mă luaseră din nou
Țipetele minții se aud ca un ecou
Încerc să scriu cu un stilou
Gândurile de pe hârtie să mi le fac cadou.
Totul e negru, dureros
Lumea mea este pe dos
Nimic nu mai e de folos
Totul în mintea mea e fioros.
Tot ce mă înconjoară e hidos
Cadavrele pe câmp miros
Cerul e noros
Pe câmp e băltos.
Inima mea e sfâșiată
Stau pe scaun și plâng deodată
Toată lumea e infectă
Dar mai ales ingrată.
[...] Citește tot
poezie de P. Andreea (19 decembrie 2021)
Adăugat de P. Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragoste
Iubita mea și-a pus o mască de femeie bătrână. Mă încearcă, desigur!
Dar eu știu că fruntea veștedă a femeii ce stă la masă alături de mine e a fetei pe care am dus-o într-o zi de primăvară la altar.
Așa că o întreb, glumind ca pe vremuri:
Ce zici de o plimbare cu pasul până la marginea galaxiei?
Numai să nu întârzii la doctor! zice ea cât se poate de serios.
Da de unde! În mai puțin de o sută de mii de ani lumină suntem înapoi!
Atunci merg, se ridică ea de pe scaun și, punându-și inelul lui Saturn
pe deget, se îndreaptă, cu spinarea ușor îndoită,
spre ușă.
poezie de Ștefan Mitroi
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Dulce ca pelinul" de Ștefan Mitroi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar 
Sunt un om simplu
Sunt un om simplu.
Dar lumea zice că am mâini de aur,
Că din piatră seacă pot face un tezaur.
Sunt un om simplu cu palmele crăpate,
Căci zidesc ziduri de lemn și de piatră zi și noapte!
Sunt un om simplu și muncesc în sudoarea frunții,
Pentru bucata mea de pâine pot ciopli și munții.
Sunt un om simplu, dar când sap o fântână sau ridic un gard de piatră.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan și o daltă.
Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.
Mă simt împlinit și viața îmi pare mai bună, mai frumoasă.
poezie de Vladimir Potlog (6 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre casă
Ușile mi-au pășit pragul trupului.
Au înflorit ferestrele. Oftează o treaptă!
Trenurile fac baie în gara de nord.
Un porumbel aburește o insectă naivă
să urce la bord...
Râde în sala de deșteptare
un scaun în folosul comunității.
Bălțile îmbrăcate în gheață au plecat la mare.
Tu stai cu capul pe umărul meu
eu cu capul pe șină
Casa nu vine!
Nu se aude!
Ușile mi-au pășit pragul trupului
și-mi curge pe obraz vaselină...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
un bar gol.
un scaun.
nicio sticlă care să îți contureze umbra,
care să îți îmbrace uscăciunea.
te simți patetic,
ca o poșircă în mâna unui general,
ca un tigru în mâna unui vegan ipohondru.
îți vine să îți iei luna în cap și
să te arunci în primul cer pe care-l găsești liber.
lumina aștrilor parcă atârnă de un fir de ață.
neoanele îți sugrumă tăcerea.
inutilitatea vorbește în ține.
te umilește/
nu trebuie să pupi picioare pentru a fi umilit,
trebuie doar să vezi nisipul zburând
iar tu rămânând tot acolo îngropat de propriile castele.
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!