mi-as dori

Unde ni sunt visătorii?

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:

Bem - 1

pasărea fără aripi

se aşază la masă cu noi;

are ciocul îmbibat în sângele scurs,

uimitor,

peste timpul rănit pe care îl cercetăm

prin ecranul cu peşti toxici, alături

de halba cu bere sortită

să aducă aerul bolnav al

raţiei de viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodia

Vânturi înalte-n noaptea aceea au desfrunzit rodiul.
Frunzele se depuseseră într-un cerc în jurul lui.
Kimiko a fost surprinsă când l-a văzut dimineaţa gol
şi era uimită de perfecţiunea cercului.
S-ar fi aşteptat ca vântul să împrăştie frunzele.
Rămăsese-o singură rodie-n pom, una foarte bună.
"Vino şi priveşte-o," şi-a strigat mama. "Aproape c-o uitasem."
Mama ei a aruncat o privire şi s-a întors în bucătărie.
Asta a făcut-o pe Kimiko să se gândească la singurătatea lor.
Rodia de dincolo de verandă părea şi ea singură şi uitată.
Două-trei săptămâni înainte, nepotul ei de şapte ani venise-n vizită
şi a observat îndată rodia. S-a căţărat în pom.
Kimiko se simţea un fel de martor al vieţii.
" E una mare acolo sus," a strigat ea de pe verandă.
"Da, dar dacă o culeg, nu mai pot coborî." Era adevărat.
Să cobori din pom cu rodii în mâini n-ar fi fost un lucru uşor.
Kimiko a zâmbit. Era un scump.
Înainte de-a intra în casă au uitat deja de rodie,
iar ea rămăsese uitată până azi.
Fructul era ascuns în frunziş. Acum se vedea clar pe ecranul cerului.

[...] Citeşte tot

poezie de Kawabata Yasunari, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea în toamnă

I

Doamnă toamnă - viaţa mea
O îneci în amintire
Sufletu-mi cum aş putea
Să-l îmbăt de fericire?

Toamnă - cântec cenuşiu
Viu miroşi a despărţire...
Suflet, sufletu-mi pustiu,
Vag mai ştie de iubire.

Doamnă toamnă – inima
Bate-n ritmuri funerare
Toamnă hâdă, viaţa mea,
De ce n-are căutare?

II

Stau ferestrele pustii şi reci

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

,, De ce ma dori in asfintit?... Nu-i nici o bucurie in viata mea pustie...''

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şaptea elegie

Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău; şi-ntr-adevăr,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primăvara-n urcuş o înalţă, aproape uitând
că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură
pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.
Ca şi pasărea eşti gata şi tu să chemi –
în aşa fel ca, încă nevăzută,
prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns
se trezeşte cu-ncetul, se-nviorează când îl asculţi –
arzătoare-nsoţind simţirea ta îndrăzneaţă.

Şi trebuie să-nţeleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere
o zi limpede ce încuviinţează.
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului –; pe urmă trilul, ţâşnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promiţător. Şi-n faţa lui vara.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme risipite

***
mă mir ca mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inima!
Cine-mi reproşează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrima-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănata de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
aşa cum ma-nvatai tu/dar
dar nu ştiu ce să fac
prea izvorăsc la loc

***
este şi hazardul în viaţa o lege!
Fără zodii
născută sunt în singurătatea lui unu
fără adolescenta

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul unui vis

Se simte cuprins,
De un cutremur neatins,
Dar ea oare cum se simte?
Incercând să îl alinte...

Să-şi coboare raza luminii,
Pe obrajii lui senini,
Să-l facă să uite de răutatea lumii,
Ce a prins adânci rădăcini

Răcoarea nopţii să nu-i fie rece
Iar drumul întunecat să-i fie luminat
Fiecare pas să-i înlocuiască zece
Şi să nu vadă umbra ce l-a înconjurat

Însă ceasurile trec şi caută o scăpare
Dar ea nu e om să lăcrimeze când o doare
Cu secate lacrimi şi multă credinţă
Se roagă în normala ei tăcere, cu umilinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul X

În fiul său privind cu-acea iubire
ce şi-unul şi-altu-a pururi o stârneşte,
puterea primă cea făr' de rostire

tot ce prin ochi şi minte ne roteşte
crea cu-atâta curs, că nu cutează
să nu-l admire-acel care-l priveşte.

Cu mine-n sus tu ochii-i îndreptează,
creştine,-acum spre cer, s-aflăm o parte
în care-un cerc cu-alt cerc se-ncrucişează;

şi-admir-acolo rostul sfintei arte
a maistrului ce-n ea găsi plăcere,
aşa că-n veci el ochii nu-i desparte.

Şi vezi de-aici piezişa lui cădere
de-a lungul său planete cum le mută
spre-a fi de ajutor oricui li-l cere.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!