stefan klein

Glasul Mioritic

De stai s-asculţi în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalţă către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ţi dă putere,
Pământul ce ne ţine ascunde mulţi eroi.

De stai s-asculţi în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în şoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpaţii şi falnicele creste,
Şi se-adunau în cete la umbra de sub nuci.

De stai s-asculţi cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrăţişează ţărmul de veacuri neştiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Şi cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.

De stai s-asculţi adâncul din spaţiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
Că ne-am pierdut iubirea de neam şi de mirific,
Şi ne-am vândut pământul şi ne-am înstrăinat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Silva
Adăugat de Ştefan Silva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ca loz câştigător

Vă spun:"E neagră", însă nu e neagră.
Vă spun:"E cioară", însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.

Vă spun:"E verde", însă nu e verde.
Vă spun:"E iarnă", însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.

Poemul e un loz care câştigă
mereu. Jucaţi pe cioară: iată cioara.
Jucaţi pe mine: iat-o iarnă verde.

Esenţiala diferenţă dintre
aceste lucruri n-are corp: trăieşte
ca un abis cu buzele lipite.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş din Conjuratio poetica (1974)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

[...] Citeşte tot

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine un ceas

Vine un ceas, când ridicând privirea
descoperi în azurul beat ivirea
unor cumplite păsări: nu pot fi
decât acvile de la miazăzi,
reflexul la zenit al faptei tale.
Adormi sub zborul lor. Ca să te scoale,
un zeu la pândă a tocmit pigmei.
Şi te trezeşti în zori, te uiţi la ei,
Şi – "parc-au mai crescut..." – îţi spui deodată.
Te uiţi în sus, în zarea fără pată:
şi păsările au crescut. Le sorbi
cu ochii mari, înspăimântaţi: sunt corbi.
Ai vrea să-ntrebi, apoi renunţi. Mai bine:
pigmeii sunt de două ori cât tine...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulterul este în cele mai multe cazuri un hoţ în întuneric. În astfel de momente, aproape fiecare femeie trădează secretele cele mai adânci ale soţului ei; devine o Dalila care se dezvăluie către un străin, dezvăluie amantului său misterele tăriei ori slăbiciunii bărbatului ei. Ceea ce mi se pare mie că este cu adevărat trădare nu este că acea femeie se dăruieşte altuia, ci că este înclinată, prin ceea ce face, să se justifice faţă de ea însăşi prin dezvăluirea goliciunii soţului ei, expunându-l privirii dispreţuitoare şi curioase a unui străin.

citat clasic din Stefan Zweig
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul îşi alege cu grijă, topeşte sau alambichează acest material ca un adevărat chimist, pâna când dă de corpul nou, mult dorit —personajul. Aceasta nu înseamnă că -mi pregăteşte mie, actorului, o mìncare mestecată de-a gata... El îmi descoperă numai nişte lucruri pe care le observasem, care existau în mine latent şi care existau de asemenea şi în spectator. Această "simpatie" comună capătă eficienţă circulatorie şi înţelegere, pentru că vine din "oameni" şi se întoarce iar printre ei, îmbogătită. Acest proces "în lanţ", mai "legat" ca niciodată, obligă la o atentă respectare a adevărului.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetare

Dă-mi mijlocul, aleasa mea...
Ce foame fără saţ, ne strigă?
Ce şarpe cuibărit în ea/
Ne-a-ncătuşat într-o verigă?
Ce gând pe lume ne-ncăput.
Mi te-a trimis întâia oară
Din care plămădiri făcut
Să poarte alba ta povară?
Că, iată, m-am rugat stingher
Sfinţirii sarbede şi vane
Să pot să te ridic la cer
Numai cu aceste mâini sărmane;
Numai cu glasul meu de rob
Cu fumul sărac din vatră,
Cu mintea mea ce arde – bob
De soare scăpătat în piatră...
Mă blestem singur fericit/
De-o bucurie – atât de crudă
Şi mă urăsc că te-am găsit
Cu gândurile mele rudă.

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul de apoi

Lui Ştefan Doru Dăncuş

Mă împiedic de cer şi pietre

mă împiedic de copilărie Doamne

aceasta nu-i uşa raiului Petre

mersul şi zborul să-l condamne

Mă împiedic de copilărie Doamne

mă împiedic de toţi şi de toate

sunt copil de-o mie de toamne

timpul întotdeauna are dreptate

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2 martie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinta că arta noastră trebuie integrată în procesul măreţ de transformare a ţării, proces din care ea însăşi avea să iasă transformată, deschidea în faţa noastră o uriaşă perspectivă de dezvoltare, impunând însă în acelaşi timp şi formarea unei responsabilităti de esenţa nouă. Nu se ridica numai problema rezolvării unui rol, ci şi a eficacităţii regeneratoare asupra conştiinţei spectatorilor din sală. Pentru ca să fii la înălţimea unei asemenea misiuni, trebuie să pătrunzi mult mai adânc şi mai profund rolul, cu atât mai mult cu cât ceea ce reflecţi, se cristalizează şi evoluează sub ochii tăi.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea

Văzduh nevârstnic. Stau ș i-ascult
O mută convertire-n lucruri.
Decembrie-mi vestea, demult,
Acest pojar de involucruri
Suflate ca din nări de boi,
Această oarbă constelare
De inocenţă- peste noi.
Ce liniș te! Pe inelare
Descind logodne. În auz
(mai vechi suna vechile cuvinte?)
ţâș neș te, incers, un havuz.
Alcatuire prea fierbinte,
Obrazul nostru plânge, ros
-ca de acizi rotind în pâlcuri-
de-un ger înalt ș I somnoros,
de-un grai virgin ce pune tâlcuri
pe gură, streș ină ș I vreasc.
Ș I-mi vine, parcă, să mă nasc…

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!