la*multi*ani*fratele*meu

A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate şi cu tot ceea ce meşterii din acea ţară au socotit mai scump şi mai frumos. O mulţime de stâlpi de marmură şi poleiţi erau prin biserică şi pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai preţioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun şi mari cât doniţa, cărţile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumuseţea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârşească pe deplin, căci turnul se surpa.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post Ludum

Poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei,
sărută-i pe frunte, discută în şoaptă cu ei,
spune-le că am încheiat din caiet ultima filă
şi că îmi plâng şi pietrele de milă.

Poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine muşcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.

Poezie, spune fratelui meu că n-am fost înger, cum poate credea,
că mi-e inima pedeapsă, mustrare, nuia,
şi de gândurile crude care m-au bătut foarte sălbatec
mi-e un somn de jăratec.

Spune iubitelor mele: el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă, s-a zăpăcit,
viaţa i-a fost ca un pahar
în care amesteci al întâmplării zar.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată seara

Păşind pe-a vieţii cale, pe vechiul drumuşor,
Împins de-al vieţii zvâncnet, mergeam încetişor,
Şi rămânând pe gânduri, un dor încet şoptea –
La drumul de la gară copila te–aştepta.

Eu i-am sărit în braţe, lăsîndu-mă pe val,
Şi-am observat deodată că ceru-i de mangal.
Pe lume fericirea-şi găsea loc potrivit –
Pentru-al tău farmec la tine am venit.

Mi-am lăsat capul pe-al tău piept
Şi-atunci eu am ştiut că data viitoare-o aştept,
Lângă regina mea eu seara-am petrecut,
Dar clipele frumoase-ndată au trecut.

Şi revenit acasă, am adormit cu drag
Şi gândul meu în gîndul tău era pribeag,
Acum am să las pixul şi am să dorm uşor
Gândindu-mă în cuget la al-meu puişor.

poezie de Ion Rotari (9 mai 2009)
Adăugat de Ion Rotari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Construiam "aeroplane" din lăzi goale de portocale!... Luam două lăzi, le suiam pe câte un scaun şi le petreceam prin mijloc o frigare de pui. În vârful frigării, înfigeam o scândură: elicea, apoi ne urcam în carlingă - interiorul lăzilor - şi prindeam a învârti de frigări până ce, din cauza zdruncinăturilor, lăzile cădeau cu zgomot de pe scaune, împreună cu noi: primele noastre accidente de aviaţie. Mama mare, care auzea zgomotul "prăbuşirii", dar nu putea ieşi din casă să ne chelfănească, din cauza unei boli ce o ţinea la pat de mai bine de douăzeci de ani, se mulţumea să ne strige prin fereastră: "Dracilor! Lăsaţi naibii şeli airoplani, c-o să vă rupiţi gâtu într-o zi!".

Ionel Fernic în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune nefastă, întrucât cei doi veri au murit în accidente de aviaţie: George Gh. Fernic, la Chicago, în 1930 şi [...] | Citeşte tot comentariul

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuţa bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt că obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbuşit Meşterul Manole
Şi-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie să-l însemn
Cu două izvoare.

Aşa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, că era duminică dimineaţa,
Cu cămaşa morţii.

Aşa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni mincinoşi

Pe capul meu ei mâinile şi-au pus,
M-au mângâiat, au îngânat şi un descânt;
Timpul vindecă-orice rană,-au spus,
Şi timpul poate şterge orice jurământ.

Erau blânzi, compătimitori, cei care subtil
Mi-au şoptit atunci pentru-a potoli furtuna,
"Inima care se frânge în april
Se vindecă în luna mai întotdeauna."

O, pe mulţi cu inima cârpită au cunoscut...
Erau nişte bătrâni trăgând din înţelepciune un folos.
Şi le era aşa uşor să facă ce-au făcut,
Să vină şi să mă mintă-atâta de frumos!

Cine mai vrea despre luna mai să spună prostioare
Ar trebui să-întâlnească un suflet mai amar,
Pentru c-abia pe la jumătatea lui iunie, mi se pare,
Inima mea a fost intactă iar.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era umed. Pica din ceaţă. Costel călca delicat pe trotuarul asudat. Traversă, fără canin strep să-i păteze pantofii sticloşi sau marginea pantalonului larg. Strînse pardesiul englezesc pe corp, potrivind gulerul la locul Iui cu o mişcare cochetă a gîtului. "Bine că nu e ger şi zăpadă!... Februarie!... Gata cu iarna!..." Trăsese la fit încă un an cu paltonul. La iarna viitoare, blană! Dacă o vrea Dumnezeu. Erau vreo doi ani ele'cînd dorea haină cu blana.,.

Hortensia Papadat-Bengescu în Logodnicul, Editura Eminescu (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, am vrut să mă omor; mi-a lipsit însă curajul necesar ca să-mi îndeplinesc hotărârea. Trupul mi-era laş, atunci când sufletul era puternic; iar atunci când mâna nu mai tremura, sufletul meu şovăia.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândeste el, nu era alta care să aiba strămoşi mai aleşi şi mai de viaţă. Pamântul era o nimica toată, un boţ de humă ce orbecaia fară de nici un căpătâi, prin văzduh, când neamul lor greieresc îşi ridica osanele lui însuşi, supt frunzele uriaşe din care astazi nici macar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea – dăinuiau stăpâni în lung şi-n lat, ca şi pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreţ în cuptorul brutăriei lui Por-împarat. Si astea nu erau vorbe de ici de colo; ci le povesteau batrânii în toate mintile lor, şi ei, fireşte, de la alţi batrâni pricepuţi le auziseră. Căci doar aşa ramân poveştile pe lume.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!