radu popescu

Portretele

Pe masa mea am trei portrete,
Ce le privesc ades, când scriu.
Imagini, care-mi spun discrete
Ce-am fost, ce sunt şi ce-o să fiu.

Întâiul, rupt şi plin de pete,
Lipit de mult pe mucava,
M-arată un copil cu plete
Aşa precum am fost cândva.

Al doilea - ce mai podoabă!
Batjocorit şi el de fum,
M-arată trist, cu faţa slabă,
Bătrân, aşa cum sunt acum.

Iar cel din urmă e un craniu
Răpit odihnei din sicriu.
O hârcă, ce-mi arată straniu
Portretul meu: cum o să fiu...

poezie clasică de Radu D. Rosetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui saltimbanc

Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nşele
scotea luceferi din pingele,
grădini de flori din cozoroc.

Ştiam că-s mofturi şi vopsele,
plecam şi suduiam cu foc.
Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nşele.

Plecam şi iar veneam la ele,
şi ne rugam, vrăjiţi de joc,
să ne mai facă flori şi stele
Un saltimbanc pornit să-nşele,
ca-n orice fel de iarmaroc.

rondel clasic de Radu Gyr
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dacă-mi eşti prieten...

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare.

[...] Citeşte tot

rugăciune de Spiridon Popescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea asta cu iubirea pentru cal in patria salamului de Sibiu ma lasa rece ca frigiderul (continator de mezeluri). Poemul [...] | Citeşte tot comentariul

Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puţin noroc decât mine, şi-a încheiat prematur viaţa teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama era casnică, ţinea din toate punctele de vedere casa singură; până şi hainele de pe noi erau croite şi cusute de ea. În plus, ştiind foarte bine limba franceză, ne-a învăţat şi pe noi. Eu am fost favorizat pentru că şi-au dat seama că îmi place cartea. Părinţii mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.

citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...

Cuvintele sunt mâini de mângâiat sufletul,
Lăsat împovărat, îngrijorat şi uitat.
Mai ieri, l-ai urcat spre înalt, pe-o scara din crini,
În zi frumoasa, prin flori de rai, fără de spini.
.
Cuvintele sunt şoapte, daruite-n noapte,
Aripi minunate ce te duc departe,
Emoţii divine cu trăiri sublime,
invelite -n voaluri şi parfumuri fine.
.
Cuvintele sunt note muzicale, fără
Portativ. Dar îţi cântă, te-ncântă şi te fură...
Mare-i puterea lui, dar in fata randului
Este puterea si stapanirea gandului!
.
Gându-i iubire, gându-i uimire şi instant
Ajunge unde trebuia... energizant,
Fara sa ii dai adresa, sau sa ii zici ceva...
- Ce ar fi, de gândul s-ar auzi si s-ar vedea????

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi batea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nmic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefacea făptura în mii de fărâme, împrăştiindu-le în spaţiu, ca pe stele.

Radu Tudoran în Fiul risipitor, capitolul 30
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt inima mea

Am venit în inima ta.
Sunt demult în inima ta.
Nu am fost nicicând altundeva,
Decât în inima ta.

Ai venit în inima mea.
Eşti demult în inima mea.
Nu ai fost nicicând altundeva,
Decât în inima mea.

Eşti Inima mea.
Sunt.

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropată sub sipică şi saxifragă, stânca era una dintre băncile de piatră întâlnite ades la răscruce de drumuri în provinciile valahe. Pe lângă faptul că se poate aşeza pe ea, călătorul îşi potoleşte setea cu apa păstrată într-un vas pus pe bancă, apă reîmprospătată zilnic de către ţărani. Atunci când castelul mai era locuit de Radu Gorj, banca purta un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase niciodată gol. Dar acum era mânjit de murdării, căptuşit de un muşchi verzui şi cea mai mică izbitură l-ar fi făcut fărâme.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenţii vechilor daci au fost învinşi, iar pământul lor împărţit între biruitori. În urma acestei înfrângeri şi-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpaţi, din care unele părţi începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetăţuia de ultimii ei slujitori şi ea fu cu desăvârşire părăsită.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!