urlet

Ce vede prada când vânează

Respiră sângele fântânii,
Mănâncă lacrima fisuri
Un inorog cu aripi roase
De nimfe astăzi veninoase,
O cupă - pântece de mamă
Un urlet, frică fără teamă.
Iar vârcolacii-n jurul lunii
Ascultă sunetul iubirii.

Un farmec, briza şi mireasma
Te prinde şi te-nceţoşează,
Cu un miros arid de carne vie
Eşti ameţit de-o păpădie.
Prinţesa dramei, fiica urii
Te manevrează cu puterea lunii,
Iar tu o marionetă fără minte
Nu şti să legi două cuvinte.
Azi eşti vânat la vânătoare
E teritoriul ei, iar tu decor în căutare.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

o frunza a cazut, pe inserat..
de dorul ei copacul s-a-ntristat..
si coborandu-si crengile-n pamant,
parea ca sapa frunzei un mormant

vibrand.. o stea se stinge in durere
si cade-ncet din cer, in timp ce piere..
iar lacrima ce-o plange trista Luna
se risipi.. ca mii de stele intr-o bruma.

un scancet de copil rasuna-n noapte..
e cel ce-si cheama mama-n mii de soapte
si-n van imbratiseaza crucea neagra
de pe mormantul celei ce i-e draga..

un urlet lung de caine pribegit
se-aude-n departari, necontenit,
vestind oricui ca moartea nemiloasa
si-a ascutit, ranjind.. funebra-i coasa.

poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da! E primăvară

Da! E primăvară,
Iar eu te strig iubire a mia oară,
Vino şi ascunde-te în suflet,
Să opreşti cu dragoste-al meu urlet.

Vino, dă-mi, ce tu cândva mi-ai luat,
Când mugurilor floarea nu le-a dat,
Când şi zăpezi mai erau aşternute,
Ai venit şi-ai luat glasul vorbirii mute.

Da! E primăvară,
Şi lacrimile-n ochi încep să doară...
Şi amintiri uitate azi revin,
Ca un blestem amar, ca şi un chin.

La fel ca atunci când ne-am cunoscut,
- Acum e primăvara unui nou început!
Cu glasul inimii te chem iubire,
De mă auzi tu vino şi adu-mi fericire.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire din somnul raţiunii

zei aruncă peste noi aroganţe penale
găuri negre mari se cască-n urma lor
romănii toţi se luptă cu biruri infernale
n-au unde să mai fugă din calea hoţilor.

ciuma roşie s-a răspândit în ţară
ca pesta porcină prin satele gliei
ne-a încolţit mătrăguna ordinară
îndepărtându-ne de cântul ciocărliei.

când zeii respiră furtuna se porneşte
aruncând în neant orice urmă de zâmbet
ca un blestem de viaţă ce scrâşneşte
sfinţi şi îngeri se revoltă cu urlet.

o rază de lumină tandră ne trezeşte
din coşmarul vremii suspendat în sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slove în lumină

trăiesc extaze ample cu slove şi muzici
poeţii cutezanţei îmi preocupă timpul
sunt pentru suflet prieteni metafizici
cu înţelegeri vaste care-şi arată chipul.

voi turna iubirea cu mărinimie
răspândind voioasă poematice gânduri
expansiunea mea la sacra boemie
mă aşează-n paralele în liniare rânduri.

versuri mă întremează îmi dau energie
cuvinte senzuale îmi ajung în suflet
nu există timp fără dram de magie
reflexele de Paradis le adun prin umblet.

iubirea pentru viaţă crează sinergie
pe cerul împlinirii nu-i loc de urlet de tunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul domnului salvator

Visez la îngerul domnului salvator,
Ce are-un zâmbet pătrunzător,
Iar ochii îi are ca doi aştri,
Culoarea lor e a norilor albaştri.

Sper ca în zori e clipa-n care
Îngerul domnului din nou apare,
Sănătate-n trup şi suflet să-mi ofere,
Căci pentru el nu este o avere.

Gânduri multe şi speranţă-n suflet
Când de durere scapi din nou un urlet,
Vreau să mai stau pe acest pământ,
Nu vreau flori şi linişte ca în mormânt.

Să treacă zile noi şi nopţi cu vise,
Pe cer din nou vreau stelele aprinse,
Îngerul domnului lângă fereastră se aşează
Şi viaţa mea o are din nou în pază.

poezie de Eugenia Calancea (12 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o linişte divină

astăzi mă simt un cercetaş cutezător
vreau să descopăr al vieţii miraj
prin orizont mă poartă un dor arzător
iubirea de lumină o port în bagaj.

descopăr chimia zâmbetului nostalgic
pe chipul trecătorului grăbit spre destinaţii
descopăr rezonanţa sentimentului magic
legătura cu timpul cu sublime atracţii.

atâtea bucurii câştigate prin umblet
prin lumea cu poveşti despre împlinire
cu slove absolute în minte şi suflet
cerul picură în mine o ploaie de fericire.

nu ştiu de mânie de suspin de urlet
o linişte divină se-aşterne prin trăire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima...

Pe boltă luna stă pitită
după un nor bătrân şi mare
Şi printr-o ceaţă ca o sită
Văd pâlpâind o lumânare.

În jurul ei doar umbre reci
din marmură în... depărtare,
Aproape, aici, din lemne seci,
La mijloc din mărgăritare.

Şi de deasupra, printre umbre,
luna începe să se scurgă.
E linişte... doar din adâncuri
Copii au început să plângă.

Un simplu scâncet de copil
în urlet jalnic se preschimbă
Şi totu-îngheaţă şi deodată,
De sânge aerul se-mbibă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Togan
Adăugat de Mihai Togan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrima

O lacrimă…
va cădea…
pe chipul tău...
Cu ea…
vor retrăi momente eterne…
când tu…
şi eu…
ne dăruiam iubirii noastre...
căzând pe pământul rece…
ca o picătura de ploaie
ce îşi trăieşte sfârşitul …
vei gândi…
la timpul împreună...
vei iubi…
fiecare lacrimă vărsată...
ca o amintire de la mine...
Iar tu…
nu mă vei uita...
cu fiecare plânset...
uitarea va fi mai grea…

[...] Citeşte tot

poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul iubirii

Iată din ce-i făcut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altădată,
e murmurul pierdutelor săruturi ale marilor iubiri
sunt strigătele de iubire a muritorilor ce-i violară zeii.
E bărbăţia fabuloşilor eroi sculată precum
tunuri antiaeriene
E preţiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
şi imnul biruinţei pe care-ntâiele raze de soare
pe Memnon nemişcatu' să cânte l-au făcut
e ţipătul Sabinelor răpite
Şi ţipetele de feline-n junglă
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul mării frumuseţii dându-şi viaţa
e cântecul de dragoste al lumii.

poezie clasică de Guillaume Apollinaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!