sanse

Fericiţi în aparenţă

Mă simt tot mai fragil de la o vreme –
De parcă-aş fi victima unor anateme,
De parcă lumea asta în care trăim
Ar ţine din tot dinadinsul să ne prăbuşim!

Tineri, bătrâni... parcă toţi ar fi luat-o
În aceeaşi direcţie şi viaţa-ar fi uitat-o!
De parcă numai moarte-ar exista...
Şi nicidecum sufletul nu-l putem salva!

E tot mai evident că ne tragem în jos,
Unul pe celălalt în cel mai nemilos
Mod – ce ar fi putut să ne termine!
Nu-i de mirare că ne-au devenit străine –

Acele zile când nu se simţea în aer,
Ceea ce astăzi ne aduce-n suflet ger
Şi ne face să ne simţim de parcă
N-ar mai fi loc şi pentru noi în arcă!?

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (4 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă... rutieră

Viaţa e o autostradă cu multe miliarde de benzi pe care se intră cu echipament furnizat
şi se rulează între puncte de control, cu plată pentru privilegiul participării,
iar din loc în loc, fără niciun criteriu de timp sau viteză, se iese, cel mai adesea neavizat
şi cu şanse nule de revenire; la fel cum saltul cu paraşuta e ireversibil din momentul aterizării!

Odată destinaţia atinsă, se eliberează culoarul pentru un nou cărăuş
investit cu reluarea experienţei în stil absolut personal, pentr-o înscriere în ceva dur
de piatră sau metal, sau lemn, ca semnele de circulaţie adunate elogiatic de-un fluierat de arcuş
în nişte parcuri de staţionare pe termene nedefinite, cu iluminări la lumânare şi mirosul de pur.

... În timp ce pe sensul opus, total invizibil, doar o bănuială bizară, dogmatică c-ar fi contrasens,
mai curând e o pistă de zbor, doar c-un fum de la scrumul din arderi finite, nevăzutul de mens.

Şi şoseaua se-ntinde epocalic; o ştafetă ce n-are jalon de predare căci nu-i nicio cursă, câştig,
e ruloul de smoală întărită ce se are ea însăşi şi aşteaptă bătaia de pas, de elan
de la altul şi altul ce-ncearcă să zboare desprins dintr-un bulgăr -profan început în covrig-
şi se-ntinde în lat şi în lung fără a şti că nu-i loc de mai mult, că-n final smoala îi e şi tavan.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog la balul conservatorilor

Vom face deci ce nu s-a putut face,
Vom pune cu putere pe tapet,
Un nou concurs, un nou război de pace,
Concursul "cine merge mai încet".

Se vor alinea toţi concurenţii
Şi vor pleca la pocnet de pistol,
Un fel de contrafugă a absenţii
Un plin care va mirosi a gol.

Cine aleargă cel mai iute, pierde,
Cine câştigă cursa, nu-i bărbat
Încet se fuge, moi mişcări încete,
Dar, trebuieşte totuşi, alergat.

Porniţi!
Daţi rar şi silnic cu-n nepermis avânt
Fiecare stimaţi pe cei ce parcă nu-s, când sunt,
Modeştii, nedotaţii şi tembelii,
Infirmii sumbri intră în concurs

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Corina Stoican
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partid nou cu de toate

Dobitoacele, jivinele şi animalele, de la cel mic, la cel mai mare.
Cum pădurile se taie, au hotărât să transmită o informare.
Oameni albi, galbeni sau negri, ce voi casa ne-o distrugeţi.
O să ajungeţi în curând, ceea ce semănaţi, tot aia să culegeţi.
Semănaţi vânt, voi veţi culege doar furtună.
Pământul acesta ne-a fost dat, să-l locuim cu toţii împreună.
Dar lăcomia voastră neîncetată, distruge moştenirea toată.
Vă place să trăiţi numai în răutate şi minciună.
Iar astăzi pe pământ, a dispărut îngrijorator din faună.
Prin satele din munţi, când vine iarna, nu mai auzi lupul cum urlă.
Lipseşte acel petec de pământ cu iarbă, acea lagună sau măcar o văgăună.
Voi oamenii vă aciuaţi şi duceţi traiul, în cuiburi de beton şi în mocirlă.
Aţi uitat de viaţa la ţară, libertate şi aventura în natură.
Din păcate viaţa voastră, este o continuă scurtătură.
Prin urmare, cum viaţa a devenit, care pe care.
Un partid nou de jivine, pentru oameni va fi o provocare.
De aceea ne simţim datori să venim cu o justificare.
Animalele vor trai mai bun şi au venit de îndată la plăcinte.
Cum ursul e mai voinic şi sperie mult, secretar o să ne reprezinte.
Vulpoiul că-i mai viclean, îl vom vota preşedinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Profesor spune

Domnul Profesor spune,
Nu-i cere cuiva ce nu poate, minune,
Poţi fi rege ori cerşetor,
Nu cere, nu veni-n ajutor.
Nici prea devreme, nici prea târziu,
Mai bine nu veni, coliliu,
Tu prea spargi nimburi, baloane, săpun,
Aerul este unicul bun,
Tu te rezemi de flori şi de nori,
De zăpezile din Labrador,
Păsări – marile mori de vise,
Nu eşti printre ele, cineva te ucise,
Zburăm absolut separat, la un hat,
Atomii vrăjmaşi ne-au iradiat,
Umilinţa nu-şi are locul aici,
Politeţea cu atât mai puţin, bibilici.
Nevoie de Pygmalion există,
Ce şanse pentru statui din revistă,
Un tren deraiat, un trend răsuflat,
Orizontul pulsează ca un cord spart,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţul grotescului...?

Sunt extaziat,
pe zi ce trece,
că România-i unicat
... în topul celor zece?!?

... Şi-i doar prin farmec
sau minune;
nu de popor harnic
şi nici de-nţelepciune!?!...

Noi plini de idei
şi cu-n scop precis;
de-a nu da ce iei
şi a nega înscris,

-mult mai explicit-
după ce luăm bani,
declarăm falit;
ca bancheri-golani!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din caierul bunicii

Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia desluşit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi şoptea poveşti şi-un somn, odihnitor.
Şi tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrşitului de fir,
vedeam, doar dimineaţa, în paner,
din nou, că fusu-i gol şi apare înc-un ghem.
Şi nu ştiam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieţii întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieţii în mersu-i necuprins.
Căci veşnică e viaţa, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârşesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, şi-n bază ancorat.
Câtă miscare-n faţă, cum clocoteşte viaţa,
parcă e un fitil ce muşcă-n viitor cu fiecare germen în şanse roditor.
Nestăvilita sete sorbeşte din trecut şi-ntruna iscodeşte ce nu s-a mai născut.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aiureli cu martieni

A fost odata ca-n povesti
Din rude mari imparatesti
Aparut ca din ghiveci
Un mic martian de trei cinci zeci.
Are si un nume, daca vreti sa-l stiti,
Vector il chema, Vector Pripici.
Cica era rege, ii conducea pe martieni
Din palatul sau de la Urzicieni.
Intr-o zi cu ceata acesta s-a trezit
S-a dus la martieni si le-a poruncit:
-Poporul meu verde, am visat urat
Ca un pamantean beat, m-a omorat.
Acum stiti ce as vrea? Sa-I termin pe toti,
Oricum Pamantul e plin numai de hoti.
Asa ca, sa mergem fratii mei, nu mai stati pe jos
Nimeni nu ma omoara cand eu visez frumos!
Si-au plecat cu totii, chiar si ultimul martian,
Sa le dea o lectie fiecarui pamantean.

-Statia Pamant! s-a auzit cu sila.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora (16 noiembrie 2007)
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocabule

aur, aleanuri, agave
adagii, aezi, acvile
aclamaţii: ave! ave!
anonimelor abile.

babiţe, baboi, babuşcă
baclavale, bacon, bai
beizadele, brişti, biciuşcă
becherul boit bălai.

camarilă, cap, cabale
cazane, cinzeci, ciocan
cioflingari, caiafe, cale
calomnii, calici, cancan.

dansuri, dalie, dulbină
dor, dulcegării dorite
daruri, dragoste divină
doine din drâmbă doinite.

[...] Citeşte tot

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Lacrimi fierbinţi îi curg pe-obraji aprinsi de-atatea patimi,
Genunchii-i stau stoici pe gresia rece ca inima-i pustie,
Buze de foc cheama arzande-n ea Divinul tainic
Si ochii-i ard, rugand chipul din inima si minte aievea sa ii vie.
Se roaga si tot roaga, sperand ca ruga o minune sa-mplineasca,
Sa aiba-n brate idealul si cu dor greu sa il iubeasca.

Trecu un ceas si-apoi mai multe, ea impietrita-nalta rugi frenetic,
In care isi evoca vreri arzande, sperand ca in sfarsit sa fie
Real si viu tot ce iubire-n inima-i sadeste, sa-i fie asa macar vremelnic.
Deodata, tumultul se-ndura in fine sa paleasca
Si-a trupului putere incepu s-o paraseasca.

Se vede pravalita pe-a caminului ei gresie, eliberata in sfarsit de patimi.
De trup se tot indeparteaza, descatusata din robie,
Si urca incontinuu, simtindu-se usoara, sufletu-i fiind acum oceanul cel mai pasnic.
Lasandu-se atat de lin purtata tot mai sus, ca intr-o vie reverie,
Vedea caminul, apoi orasul, cu lumea-i agitata si pe alocuri chiar frumoasa
Si mai apoi privi de sus aproape-ntreaga creatie pamanteasca.

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!