sanse

Căpitanul optimist

Căpitanul de pe Mary Ann, un tip îndrăzneţ şi de gaşcă,
Glumeţ şi fercheş, străbate oceanul de parcă-ar fi o ceaşcă.
Habar n-are de navigaţie şi se-abate de la curs câte o milă,
Dar spune," Nu contează, cât timp pot zâmbi şi-i apă sub chilă."

Distrat, se-apropie de-o insulă şi nava aproape eşuează –
Dar el, fericit, " Well, bun voiaj, micile necazuri nu contează."
Nu vede norii negri de furtună şi lălăie un cântec plin de voie bună.
"Cântând, matrozi, noi scurtăm drumul, luminaţi de soare şi de lună!"

Vijelia l-a aruncat spre răsărit şi vijelia l-a aruncat spre-apus;
Dar, în orice direcţie ar fi călătorit, el era vesel şi fericit nespus.
A pierdut drumul, dar nu şi-a pierdut voioşia lui copilărească;
Spunea, " În coajă de râsete îi place navei să călătorească!"

Undeva pe oceanul larg, de necuprins, între poli şi tropice
Şi-astăzi mai lovesc acel suflet optimist furtunile feroce.
Habar n-are de navigaţie, "Cum n-am şanse şi mă zbat degeaba?
Atât cât navighez pe partea cea de sus a mării, care-i treaba?"

poezie de Amos Russel Welles, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul doi maritim

Douăşdoi de ani, suplu, flexibil ca un căprior,
Îi plac fetele, iar fetele îl plac la rândul lor:
Un bătăuş de clasă, gata să ia-n piept furtuna,
Gata de-o cafteală pe cinste-întotdeauna.

Un flăcău blond, gagiu de gaşcă-n toate alea,
Bun la chef, dar şi la necazuri de mai mare jalea,
Săritor când mexicani fărădelege, bestii violente,
Roiesc în jurul tău ca un roi viespi demente.

Genul de om pe care-i bine să-l ai pe-aproape,
Gata la o adică din orice nasulie să te scape,
Când ai şanse mari să-ţi cânte-n Rio popa
La ora-n care cuţitul intră-n horă, hopa -hopa!

Genul de om cu care pe ape-nvolburate te petreci
La Capul Horn, unde nopţile-s atât de reci,
Unde-nfrigurat lupţi să cobori velele, una câte una,
Căţărat pe vergile-alunecoase, când bântuie furtuna.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"

dincolo de mine nu e decât uitare, în mine doar visare,
iar ce-i în spate chiar nu contează, sau cel puţin aşa cred acum
şi atunci I-am atins poalele hainei şi L-am întrebat
încotro Doamne? încotro?

fiecare cu drumul său, dar nu căuta jar în cenuşa stinsă

îmi frângeam cuvintele în mâini căutând să înţeleg
de ce urmele mele dispar sub privirile mele
(în fiecare clipă se întâmplă ceva memorabil)
şi rătăcindu-mi urmele, cine mai poate să-mi urmeze

mi-am cercetat cugetul să prind măcar o fărâmă
dar adevărul se rostogolea acoperit de avalanşe de minciuni
(minte-mă, dar minte-mă frumos te rog)
şi minciuna îşi spulbera seminţele în toate colţurile lumii

inimă pustie, cui mă laşi? întreb fără şanse de răspuns...
dar inima îşi vede de ale ei, bătându-se pentru fiecare strop de viaţă
(viaţă, viaţă, un crâmpei legat cu aţă)

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj marin, iarna

Marea se-întoarce împotriva ei însăşi,
Grăbită să spargă valul şi să-l întorcă-n sine,
Să bombardeze selful de granit şi să-şi
Trimită tunetele-n peşterile submarine.

Înainte ca următorul val să explodeze,
Surugiul vântului struneşte-un pic înaripatul cal
Şi-i domoleşte goana, talazurile-încep să se grupeze –
Un munte de-apă rulând domol spre mal.

Sfidând briza, baioneta stâncilor despică marea,
Împotriva fluxului aleargă coama lor –
Un câmp albastru cu berbeci albi, cât ţine zarea,
Alergând neobosiţi sub soarele strălucitor.

Departe,-n josul plajei, valurile se retrag,
Parcă pentru a nu se mai întoarce niciodată iar
Şi numai plânsul unui pescaruş departe,-n larg,
Mai sparge mugetul oceanului, arar.

[...] Citeşte tot

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mac

Stau singur roşu mac în mijlocul de lan, ocean de grâu
Cu spice în ţepi se unduind în valuri galbene de-o mare
Şi nu mă satur să mă întreb de-oi fi cules cu mâna floare,
Sau voi cădea răpus de seceri... 'ntr-o zi ce nu pot ţine-n frâu.

Privesc, deschis până la sânge de atâtea scrijeliri de suliţi,
Spre orizonturi mărginite de tufele de arbuşti verdatre,
Ce-mi opresc vis de zbor din opiul ce-mi mângâie timpul, etate
Şi nu zăresc nicio scăpare... doar vântu-mi dă înfundate uliţi.

Mă plâng din când în când, din picuri mă vărs în boabele de ploaie
Şi ard mocnit din ce-am petale, bătut din raza ce mă coace
Îmi piperând în golul cupei cărbune în fire închis, rapace,
Cu un inel de galben viu, culori... ce suflet tranşe-mi taie.

De mi-ar surâde gând de şanse mă pot încovoia un bulb,
Să mă adun ascuns de coajă, înmărunţit plin de idei...
Un cuib înmărgelat seminţe din tot ce strig şi, poţi să-mi iei
Licoare, să-ndulceşti din anii... ce tot mă trec şi mă încurb...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bowling life

M-am spart în bule de şampanie
erupte pe pista de joc dintr-un mix de mojar,
într-o sărbătoare fără participanţi,
printre palmele de trăgători, cu pantaloni bufanţi,
ce degetele mi-au băgat în găuri pentru simţ şi har...
Rostogolindu-mă printre popi mici, dornici de-a mea spovedanie.

Mă izbesc cu plăcerea de-a fi remarcat,
dar trec prin rărişul de şanse ratate
fără ca nimeni să-mi sesiseze finul perlant...
Mă-ntorc pe banda rulantă, cu răspuns dezolant,
pentru a fi pedepsit într-un joc pe-aruncate...
Dus cu capul, ce-i bila cu găuri... Făr-a fi exersat.

Am scăpat, fericit rebut, ramplasabil,
nu mai sunt manipulat, ah sunt liber
şi alerg- tot împins rostogol, aut din pistă-
cu o fericire lăuntrică -care-ncet, încet, nu există-
căci la un capăt abstract m-am oprit, vid-stingher...
Nu mai văd, sunt o bilă cu ochii crăpaţi, cu destin implacabil...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie 9

Am să te iau ca pe-o femeie nouă,
Ca şi când nu te-am avut nicicum
Şi-am să-ţi sărut a ostenelii rouă,
Ca plată-n urma tandrului consum.

Am să te iau ca pe-o femeie 8,
Al necuprinsului întortocheat simbol,
Ca patimă atâta cât mai pot,
Alături de cafea şi de alcool.

Am să te iau ca pe-o femeie 7,
Ca pe-o desăvârşită fantezie
Şi-a nopţilor catifelate şoapte,
În zori se vor preface-n poezie.

Am să te iau ca pe-o femeie 6
Şi am să te iubesc fundamental,
Nebun şi incurabil fără şanse,
Nepământean, fatitic şi total.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să ştiu

n-am să ştiu acum cât braţ să-ţi întind,
cât pe contrasens aiurea să-ţi merg,
în ce răscruce de nevăzut să te aştept,
lutu-mi într-o doară de tine să-l leg.

prin ce aspiraţii sparte în uşi să aştept
şi-n ce fel respiraţia-mi pătrată sune
pe sub şanse speriate şi viralii caişi,
fruntea-mi în nesfârşit să se răzbune,

dar inventez fuga unui timp răsturnat
prin amiaza vieţii şi încruntata izolare;
mai jos de cercelul tău, mult mai jos
şi mai sus de stârcului picior relaxare.

sub influenţa cerului grav de calm
m-am internat umbră fără scăpare,
nopţilor fără garduri, fără ajunsuri
şi sfericelor foşnete perechi purtare.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

Am întrebat din nou visul azi noapte
Cine-i figura iar necunoscută
Cu care a trebuit să mă lupt parte-n parte
Cu şanse nule, fără glas, tăcerea mută.

Să desluşesc din chipurile prezente
Am tot reîncercat la nesfârşit calvarul;
Că nici nu mă priveau, străine, absente
Şi doar se perindau îmi răscolind stelarul.

Se tot transformă-n cunoscuţi de-o clipă
Şi redevin enigme reci, pasante,
Privindu-se sau ţintind gol cu ochi de sticlă
Şi tot mă hărţuind, pierind pe uşile batante.

În pragul deznădejdii întind mâna
La nimeni, că sunt singur la pedeapsă
Necunoscută, neprobată cum ascunsă-i Luna
Pe partea-i nevăzută, vrând mister să iască...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!