rob

Mai cred...

Mă condamnaţi, dar încă, în iubire
Mai cred şi-acum că este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de ştire
Că toţi avem apus cum am şi eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob şi sacerdot
Şi-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea mă-nalţ înlănţuiţi de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfinţeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncaţi cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile să ţin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie şi prin vin!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea deşertăciunii

Sunt rob resemnat al iubirii de jar
Ce-şi 'moaie tăciunele-n mare,
Dungii roşii pe apă crestez în zadar
Căci negru e totul în zare...

Nici vâsla nu poate salvare să-mi dea -
Un val a furat-o măiastru,
Iubirea-ţi cea crudă mă cheamă la ea,
Dar tu eşti fugită pe-un astru.

Nicicum nu te-ndupleci în cale-mi s-apari,
Înot aş dansa pân' la tine,
Striveşte-ţi uitarea sub talpă şi sari
În valuri de negre coline.

Te caut prin lacrimi uscate de dor,
Iar sarea lor stă să mă-nece,
Acum eşti lumină pe-o stea dup-un nor,
Ce-mi picură raza ei rece...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce sărac e-acela

Doamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând.

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos.

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină
şi se roagă în zadar.

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi-i zgârcit
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Cum ne-am iubit ca doi războinici!
Şi amândoi eram destoinici
Ca să izbim unul într-altul,
Să dăm atacul şi asaltul.

Am rupt suliţi, am spart scuturi
Am devastat atunci ţinuturi
În suflete unul altuia,
Şi-adeseori mi-am zis că nu-i Ea
Iar bătălia-i fără ţel!
Şi tu spuneai gemând:,, Nu-i El! "

De unde-atâta încleştare?
Acuma plouă plumb în zare
Şi stăm plouaţi, zdrobiţi şi uzi
Şi tu mă-ntrebi:,, Tu nu auzi?"

Zic:,, Da..." Şi-mi dârdăie toţi dinţii
Pe creştet mi-au picat arginţii
Ori poate că e numai coiful

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul Apokastazei

Vrei tu anatomia cuvintelor şi florii,
Să vezi pe unde-i drumul ducând în cârcă greşul,
Meridianul căror tristeţi mi-au scris cocorii
Şi să-ţi explic cui oare mi-a înflorit cireşul?

Oricâte paradisuri în ochii lui se-oglindă,
Nu te-aş schimba pe-un înger cu crini pe sub cămaşă,
Cu patima luminii vrea braţ să te cuprindă,
Flămând, cântec din cântec, de trupul de cireaşă.

Când Lucifer, prostuţul, s-a-ndrăgostit de sine,
De-ar fi văzut femeia, rob Ţi-ar fi fost, grădina!
Închisă-i paranteza la tainele-Ţi divine,
Că lutu-n ziua-a şasea făcuşi, umbrind lumina,

Iar Fiul Tău, Olarul, l-a fost luat ca fire,
Cu os de axiomă - că totul e Iubire!

sonet de Dumitru Ichim (29 decembrie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vărul Dionis

Şi la cronică e scris
Că Romanii vechi avură
Vieţii straşnică măsură
Şi ştii, vere Dionis,
Că cetăţi cu tari duşmani
Se zdrobiră de virtutea
Cumpătaţilor Romani.

Şi mai scrie la istorii
De vitejii aciuiaţi
Pe sub poale de Carpaţi
Coperite cu podgorii,
Că la ei şi rob şi şef
Îmbătaţi de vin deavalma
O duceau tot într-un chef.

Tu, fiind o-mpletitură
Toarsă din Romani şi Daci,
Doi protivnici - îi împaci
Într-o singură făptură:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic din Darurile pământului
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mi condeiul cu Soaptele-Ti Sfinte

In inima-mi plansa mai toarna cantare,
Prin lacrimi, sa curga iubirea din mine,
Prin zambet, credinta-mi spre stele sa zboare,
Si sufletu-mi odihneste, Isus langa Tine.

Fa-mi gandul un rob... ascultarii
De Tine, si Voia Ta Sfanta,
Si traiul mi-l fa... armonia cantarii,
Un glas ce-Adevarul cuvanta.

Fa-mi versul ca focul... fierbinte,
S-aduca caldura arzand pe altar,
Sa fie lumina pe cale ‘nainte,
Sa-ndrepte, sa-ndrume... in noapte un far.

Atinge-mi condeiul cu Soaptele-Ti Sfinte,
Fiorul Iubirii sa simt iar si iar...
In varful penitei Tu pune-mi cuvinte,
Si-n Dragostea-Ti mare ma-mbraca in Har.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte - Poezii (31 decembrie 2017)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă două mâini rebele

Dacă două mâini rebele
nu te-ar ţine orb mereu,
te-ai opri în clipe grele
şi privind cu dor la stele,
ai vedea că-i scris pe ele:
Dumnezeu!

Dacă două vechi zăvoare
nu te-ar ţine surd mereu,
ai şopti: Ce meşter mare
scoate păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune orice floare:
Dumnezeu!

Dacă marea întristării
nu te-ar ţine rob mereu,
ai şopti în largul zării:
Cine-i Tatăl îndurării?
Şi ţi-ar spune valul mării:
Dumnezeu!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunci pentru suflet (Sonet XXX)

Să nu răspunzi la nume, când patima te strigă,
Să nu-ţi adapi cu lacrimi neşansa de a fi
Un sclav printre nemernici, anemic printre vii,
Şi nu culege lauri din frunze de ferigă...
Un rob, demult se spune, (robit fără temei)
De viaţă - nu de oameni - s-a aruncat în tihnă,
Şi, negăsind în carte pretextul de odihnă,
A vrut, se pare, cerul puternicilor zei.
Cu-n ochi să judeci clipa, cu altul să-i plăteşti,
Şi-n adevăruri apa cu care-ţi uzi gâtlejul
S-o rupi în adâncimea ce urcă în prilejul
De a-ţi scălda cu ploaia lacunele cereşti.
Când vei răspunde, palid, la orice rugăciune,
Atunci să ştii că moartea se-adapă din genune.

sonet de Ionuţ Popa (13 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!