prostul moare de grija altuia

Rau de moarte

Pierduta iubita de departe,
In saptamana asta cat un veac,
Vroiam sa imi fie rau,un rau de moarte,
S-auzi si sa ma suni sa-ntrebi ce fac.

Visam nenorocirea salvatoare
Ce ar putea interveni-ntre noi,
Visam sa auzi ca sunt acel ce moare
Si tu sa incerci o cale inapoi.

Ca tot ce-i rau si mi se intampla mie,
Ajunge-n buletinele de stiri,
Si orice om din zvonul public stie,
Voiam sa cad, sa plangi si sa te miri.

Nu mi-e prea clar daca doream chiar moartea
Sau ma gandeam ca tu m-ai fi salvat,
Asa precum ne inlantuieste cartea,
Nevinovata si nevinovat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

dacă moare el
dacă moare ea
dacă
toţi prietenii se prefac a muri
cine, o
are cine va
mai... performa cu înjurăturile la
adresa mea (?!) cine
dacă
aşa stau lucrurile -
ex
act ca fiinţele

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaslovul vieţii moare

Comoară neexplorată,
cartea nu mai are
căutarea de-altădată.
Ceaslovul vieţii moare.

Nici în şcoală cartea
nu mai e dorită.
Netul îi ia partea,
elevul o uită.

Apetitul pentru carte
astăzi e o raritate.
Prăfuită, îngălbenită,
zace-n rafturi necitită.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însufleţeşte lucrurie simple ("Sfaturi străvechi pentru părinţi moderni")

Nu cere copiilor tăi
să lupte pentru o viaţă extraordinară.
Asemenea luptă ar putea să pară admirabilă,
dar nu e decât drumul smintelii.
Mai degrabă ajută-i să descopere minunea
şi plinătatea unei vieţi obişnuite.
Deprinde-i să se bucure de gustul
roşiilor, al merelor şi al perelor.
Arată-le cum se plânge
când moare un om sau un căţel.
Ajută-i să simtă infinita plăcere
de a atinge o altă mână.
Şi, pentru ei, însufleţeşte lucrurile simple.
Lucrurile extraordinare au singure grijă de ele.

poezie de William Martin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa care nu moare

Inima nu are riduri.
Sufletul n-are culoare.
Trecând peste anotimpuri,
Omul primeşte valoare.
Din copilărie-învaţă
Cum să pună în valoare,
Acea veşnică speranţă,
Ce niciodată nu moare.
Când speranţa prinde viaţă
Omul fericit trăieşte.
Soarele îi râde-n faţă,
Mulţumit, şi el zâmbeşte.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin

simţi respiraţia cuiva străin
împungându-ţi coastele
amintirile altuia scrutându-te
amuşinându-te
nu e pregătit
cuvintele le auzi din gura unei femei
care pretinde că te-a născut
însângerată
năclăită cu transpiraţia şi urletele
altei femei

picăturile unui sânge străin
îţi zdrelesc venele
şi inima ta pleacă
o pasăre albă visând din aripi
peste un deşert fără amintiri

mai simţi un pas al tău cum trece
printr-un parc de ploaie de la începutul
unei zile fără versuri

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, tu n--ai ştiut

Omule,
încă de când te=ai născut
fiinţă pe-acest pământ,
un lucru tu n-ai ştiut:
acela că ai murit de mult.
N-ai ştiut că veşnicia
nu-i făcută pentru tine.
N-ai ştiut că cine moare,
pe lume nu mai revine,
Nici că viaţa-i trecătoare,
că tot ce naşte, şi moare.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Padurea

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.

S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.

Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.

Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.

Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul!

S-a tot vorbit de proşti şi de prostie.
S-au discutat şi-analizat pe rând.
Când ei, când ea... şi-o spun, fir-ar să fie,
Că nu ne lasă-n pace nici în gând.

Prostia e la fel... fără hotare,
E prima între toate, integral
Şi... de-ar durea, în lumea asta mare,
Ar fi un zgomot surd şi infernal.

El, prostul, însă, are o dilemă
De care pân'-acuma n-am scăpat
Şi bună-ar fi de studiat ca temă
Să poţi să ştii când e de condamnat.

Când el o spune singur... n-are rost
Să-l mai condamni, ci trage-nvăţăminte!
Că nu poţi să-ţi dai seama că eşti prost,
De n-ai avea măcar un strop de minte.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclicitatea soarelui

Soarele cât e de soare
trăieşte o zi şi "moare".
Moare doar pentru o noapte.
Mâine iar lumină-împarte.
Orice-am face, orice-am spune,
el răsare şi apune.
Are o ciclicitate.
După ziuă intră-n noapte.
Asta la om, nu se poate.
Când "apune", intră-n moarte.
Să-învieze, nu se poate.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!