interesant

Danny: V-am sunat pentru că vreau s-o cer în căsătorie pe Sydney şi... speram să primesc acordul dumneavoastră.
Jack: Danny, pot să te întreb ceva?
Danny: Sigur.
Jack: Cât de bine o cunoşti pe fiica mea?
Danny: Suntem împreună de doi ani...
Jack: Pentru că dacă simţi nevoia să-mi ceri aprobarea pentru asta, cred că n-o cunoşti pe Sydney deloc.
Danny: Domnule, o iubesc pe fiica dumneavoastră şi vreau s-o iau de soţie. De accea v-am sunat.
Jack: În primul rând, Danny, adevărul e că acest telefon este unul din politeţe. E ca atunci când îi spui vecinului tău, "Vom da o petrecere zgomotoasă sâmbătă noaptea, dacă nu vă deranjează." Ceea ce vrei să spui este, "Vom da o petrecere zgomotoasă sâmbătă noaptea."
Danny: Domnule Bristow...
Jack: Sydney nu dă doi bani pe ceea ce cred eu. Ceea ce mi se pare interesant este că ţie îţi pasă.
Danny: Este doar obiceiul de a suna tatăl, atâta tot...
Jack: Bine, atunci, uite ce e. Poate că am să devin socrul tău, n-am nimic împotrivă. Dar nu mă vei folosi într-una din povestioarele tale amuzante pe care le spui prietenilor la petreceri, ca să vadă ce tip de modă veche este Danny. Ne-am înţeles?
Danny: Da, domnule...
Jack: Atunci eşti binevenit în famile.

replici din filmul serial Alias
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu eşti periculos. Şi am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greşit. Nu trebuia să fi spus aşa ceva. Nu ştiu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu eşti aşa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt aşa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i aşa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Şi nu crezi, domnişoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peşteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o şansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândeşte-te: Don Juan şi Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită aşa uşor...
Lucian: Nu, nu eşti Ly, tu eşti Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ţi merge!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Ce naiba faci, măi, trădătorule?
Alex: Trădător?! Eu?! Ce-ai, mă, eşti căzut în cap?
Nistor: Deloc. Da' tu mă trădezi.
Alex: Eu?! Pe tine? Cum?
Nistor: Păi, gata, părăseşti "Clubul Burlacilor"? Ce naiba, mă laşi singur? Mă abandonezi şi te aliezi cu "inamicul"? Trădător notoriu ce eşti!
Alex: Ah, asta era... Deh, mă, ce-ai vrea? Trebuie să mă înţelegi, ce naiba? Am şi eu o vârstă, cred, respectabilă, era cazul să fac şi pasul ăsta, în cele din urmă. Nu se putea altfel.
Nistor: Vârstă respectabilă, pe naiba! Baliverne! Ce mă iei pe mine cu texte d-astea răsuflate? Motivaţii, mă... Pretexte! Trădătorule!
Alex: Da' ce tot spui că rămâi singur? Eşti orb?! Mai sunt Luci şi Mihai, tot ca tine. Tot burlaci şi ei.
Nistor: Ah, şefu'... Şi campionu'... Deocamdată, da, mai sunt. Cine ştie până când? Probabil nu pentru prea mult timp. O să treacă şi ei de partea ta. Şi atunci tot doar eu o să rămân singurul altfel decât voi, ceilalţi. De parcă nu-mi era de ajuns că mă deosebeam deja, datorită înălţimii, acum se mai adaugă şi chestia asta; rămân singurul ciudat, etichetat... "Necăsătorit". Altfel decât voi...
Alex: Păi, ce naiba mai aştepţi?
Nistor: Ce-ai, mă?! Eşti nărod? Cu cine?
Alex: Eh, asta-i problema ta... Ce vrei să-ţi fac?
Nistor: Nimic; ce să-mi faci? Auzi la el... Asta-i situaţia! Lasă, mă descurc eu. Îmi rămân... dulciurile. Şi geogra'... E ceva. Mişto, nu? Interesant!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vă mulţumesc că aţi avut grijă de Nero, doamnă. Şi l-aţi vindecat deja.
Eleonora: Nu trebuie să mulţumiţi deloc, nimănui; Nero e un câine tare simpatic, merită tratamentul adecvat.
Lucian: Într-adevăr, merită.
Eleonora: Luaţi loc!
Lucian: Nu, mulţumesc. Va trebui să plec; deja v-am deranjat destul. Înainte însă de a mă retrage, aş mai putea-o vedea puţin pe Sheeba? Sau pe Bagheera? Şi camera aceea exotică?
Maria: Ţi-a plăcut Sheeba? surâse blonda.
Lucian: Evident. E... deosebită. Dar şi Marta, Jerry, pinguinii, Wally, Sally, Judy, celelalte animale... toate!
Maria: Bine; haide să facem un tur!
Lucian: Superbe animale! Cred că te simţi minunat în acest apartament al tău de bloc, unde ai oricând ocazia să te desprinzi de lumea noastră şi să intri în cea a plantelor şi animalelor, fără a fi nevoie să pleci de acasă; uimitor!
Maria: Aşa-i; te relaxează. Uiţi de orice probleme doar privindu-le; te simţi în mijlocul naturii, chiar şi aici, într-un apartament de bloc; e un sentiment plăcut. Nu mai e nevoie să pleci undeva, departe; e de ajuns să deschizi o singură uşă. Iar eu am crescut în acest mediu.
Lucian: Interesant!
Eleonora: Gata turul, draga mea?
Maria: Da, mamă, gata.
Eleonora: Vă plac animalele noastre?
Lucian: Foarte mult, doamnă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, Nick, eşti matinal...
Nick: Sincer să fiu, n-aş fi dorit să vin la ora asta, însă blonda mea a insistat atât de mult să o însoţesc, încât n-am putut-o refuza.
Lucian: Pricep. Dacă a insistat, bineînţeles că n-o puteai refuza.
Nick: Oricum, ieri a venit singură în navă, n-am fost cu ea. Dar spunea că pe aici e cam pustiu. Tu nu eşti, decât femela-păianjen şi roboţii; din cauza asta a insitat să vin cu ea azi. E atât de fascinată de păianjenul ăsta, Ema, încât ar petrece tot timpul numai cu ea, aici, la bordul navei voastre.
Lucian: Şi te deranjează? Ţi se pare cumva că-i acordă mai multă atenţie ei decât ţie? Te înşeli! N-ai putea fi gelos pe un păianjen mititel; ar fi absurd. În plus, e o femelă!
Nick: Ah, nu, nu-i asta. Doar că... Nu, de fapt, nu-i nimic! Nu mă deranjează. Într-adevăr, ar fi absurd! Pricep că-i una dintre marile ei pasiuni, munca ei, deci, nu sunt gelos; n-aş avea motive.
Lucian: Ai putea opri puţin filmul ăla, să vorbim liniştiţi? Dă-i o pauză! Îl reporneşti după aia!
Nick: Bine, îl opresc puţin. Şi aşa nu-mi place când nu mă pot concentra în totalitate asupra lui, să-l şi înţeleg totuşi, dacă tot îl privesc.
Lucian: Vrei să spui că eu îţi distrag atenţia de la film?
Nick: Eh, da, dar nu contează... Îl văd eu, mai târziu. Să stau de vorbă cu tine e mult mai interesant, normal.
Lucian: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, Lia, oricât aş încerca să te înţeleg, cred că nu voi reuşi niciodată!
Lia: Acelaşi lucru e valabil şi pentru mine, în cazul tău. Singurul lucru pe care-l înţeleg ar fi că totuşi, eşti un mare Don Juan, în continuare, fie că-ţi place, fie că nu. Nu poţi nega acest lucru şi ar fi bine să nici nu încerci.
Lucian: De ce aş contrazice un psihiatru?! Ar fi o "nebunie" din partea mea!
Lia: Lasă textele, Don Juan!
Lucian: Le-aş lăsa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu contează! Aş aprecia însă dacă ţi-ai ţine gura faţă de colegii noştri şi nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
Lia: De ce nu le-aş spune?
Lucian: Pentru că... Nu ştiu. Nu găsesc motive. Dar nu văd nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
Lia: Nu-ţi face griji. Nu le voi spune! Promit!
Lucian: Nu-i nevoie să-mi promiţi, dar, oricum, mulţumesc. Deci, eu ţi-am povestit partea mea. Acum e rândul tău. Tu ce ai de spus?
Lia: Eu?! În legătură cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
Lucian: Haide, eu ţi-am făcut pe plac, deşi nu eram obligat! Încearcă să procedezi şi tu la fel. Relaţia de parteneriat se bazează pe încredere reciprocă, nu doar de o singură parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie să fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodată?
Lia: Fie. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmbătă seara, prin oraş, iar la despărţire, am căzut de acord să ne vedem şi ziua următoare, adică ieri. Şi asta a fost tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, să înţeleg că ai avut probleme cu blondina?
Lucian: Nu, nu chiar cu ea, deşi poate că şi cu ea, puţin. Mai mult însă, cu Nick.
Lia: Cu Nick?! Nu înţeleg... De ce cu el?
Lucian: Ai răbdare şi vei înţelege imediat! Deci, după ce blondina s-a convins că nu era nimic interesant de văzut pe computer, s-a hotărât să-mi spună ceva, în legătură cu Nick. Era îngrijorată din cauza lui, deşi nu mi-am dat prea bine seama de ce. Am încercat să o conving că totul este OK şi n-are motive să fie îngrijorată; nu ştiu în ce măsură am reuşit.
Lia: De ce era îngrijorată?
Lucian: Spunea că Nick nu e încă pregătit să ne însoţească pe Terra, că a încercat să stea de vorbă cu el, însă nu părea interesat de subiect. În fine... Nu despre asta vorbeam, altceva doreai să afli. Pe măsură ce vorbea, devenea din ce în ce mai agitată. Aşa că am decis să încerc să o liniştesc. M-am ridicat de pe fotoliu şi am îmbrăţişat-o uşor, prieteneşte doar. Imaginează-ţi că a şi plâns.
Lia: Cine? Blondina?!
Lucian: Da, ea. De ce te miră?! În final, reuşisem să o calmez, doar că, din nefericire, înainte de a mă îndepărta de ea, a apărut Nick, surprinzându-ne în acea poziţie compromiţătoare. Îmbrăţişaţi.
Lia: Ah, asta era... Şi el ce-a spus?
Lucian: Mai şi întrebi?! Ce-ar fi putut spune? Închipuie-ţi! Ceva de genul: "Mai întâi sora mea, apoi chiar soţia mea..." Asta a spus!
Lia: Hmm; îmi închipui... Păi... Felicitări! Mereu reuşeşti să intri în astfel de neînţelegeri.
Lucian: Un moment! Aşa cum ai spus tu, a fost doar o neînţelegere! Nimic mai mult! N-aveam de gând să-i fac ceva blondei, doar nu eram cretin! Nu s-a întâmplat nimic între ea şi mine!
Lia: Nici măcar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, bineînţeles! Nici nu mi-a trecut prin gând s-o sărut! Voiam doar s-o liniştesc, atâta tot!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci? Eşti cumva nebună?! Hai să ieşim imediat de aici!
Lia: Nu! Ieşi tu! Eu rămân. Vreau să văd ce e pe aici. Interesant; e o peşteră... Şi lasă-mă-n pace! Dă-mi drumul imediat! Ai zis că pleci... De ce te-ai întors? Eu nu te-am rugat să vii înapoi.
Lucian: Eşti foarte încăpăţânată şi neascultătoare; tipic ţie... Ţi-am spus să ne întoarcem! Să plecăm spre avion. Acum!
Lia: Dar eu nu vreau. Pleacă tu!
Lucian: Bine, domnişoară. Ai chef de aventuri montane şi de investigat peşteri în plină noapte? N-ai decât să te descurci de una singură! Eu nu mă amestec! Dar, înainte de asta, ţin să-ţi amintesc că eu sunt comandantul misiunii şi-n acest caz, îţi ordon să părăsim imediat această peşteră! Dacă nu vrei să-mi dai ascultare, treaba ta, dar nu-i bine. Asta-i insubordonare; din nou, tot din partea ta...
Lia: Nu mă lua pe mine cu chestiile astea! Ştii bine că nu-ţi merge! Nu mă ameninţa! Ţi-am mai spus: Nu face pe comandantul cu mine! În caz contrar, mă văd nevoită să-ţi amintesc că suntem în vacanţă, pe care chiar tot tu ne-ai acordat-o şi nici măcar nu eşti îmbrăcat în uniformă, deci, nu poate fi vorba de nici un şef sau comandant al misiunii aici, acum.
Lucian: Cu uniformă sau fără, fie că e vacanţă sau nu, tot eu sunt comandantul, încă, din nou; doar tu însăţi mi-ai cerut insistent acest lucru. Ai uitat deja? Nu mai ţii minte?! Aşa că-mi datorezi ascultare!
Lia: Nu-ţi datorez nimic! Şi sunt capabilă să decid şi să mă descurc singură, fără tine. Şi te anunţ că vreau să rămân aici, în această peşteră, în noaptea asta. Iar tu nu mă poţi împiedica. N-ai cum, pentru că n-am nevoie de aprobarea ta. Şi nici că-mi pasă ce vei face.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!