existential

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroseai a înger la telefon

la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă şi te scrii pe giulgiul singurătăţii mele
nicăieri e aproape o existenţă,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeţii veacului trecut ingurgitează nefiinţă
câte unul îşi mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat

ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toţi vorbim în graiul timpului,
dănţuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă

aşteptându-te,
am fermentat cerneală şi carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că eşti ocupată,
îţi dai doctoratul în tenebre

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţial sunt în continuare nedumerit

convins că m-a adus barza
priveam cu dragoste din balcon cuibul
aşezat strategic într-un stâlp de lemn
iar zborul lor îmi era cunoscut
aproape că m-aş fi aruncat în gol de la etajul 7
dacă tatăl meu nu mi-ar fi spus răstit
ceauşescu e tatăl tău
şi nu trebuie să dai precum el din mâini
până la urmă chiar o să zbori

după ce mama mi-a zis că sunt copilul cerului
că dumnezeu e singurul meu tată
am auzit de darwin şi teoria evoluţionistă
apoi ea a plecat prea devreme la El
şi m-am înscris la cercul de ateism
să dezleg misterul materialismului dialectic

iată că statul nu mai cloceşte oul lui columb
dar sunt în continuare lipsit de orizont
iar după ce dumnezeu a făcut cerul şi pământul

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran a fost profet. A sosit clipa pe care filozoful a considerat-o inevitabilă, aceea a căderii umanităţii din timp. Din acest moment, omul, suportând, umil, cea de a doua izgonire din paradis, suportând trauma celui de al doilea paradis pierdut, nu mai trăieşte cu nostalgia edenului, ci cu nostalgia timpului. Astfel, viaţa individului social contemporan nu mai reprezintă un flux temporal continuu, o plenitudine, ci timpul lui se înşiră ca mărgele pe aţa vieţii, clipă lângă clipă. Totuşi, între două clipe se produce un break, greu calculabil, imposibil de anticipat într-un cosmos măsurat cu viteza luminii, dar el există. O spărtură ca un tunel adânc în drumul existenţial imaginat ca destin, pe care individul a încorporat-o inconştient, astfel că, pentru omul căzut din timp, accidentul, întâmplarea sunt forme de a fi, sunt necesităţi care se pot manifesta ca întâmplare în orice clipă. În orice clipă, deci, individul poate străbate cu o viteză superluminică, viteza, deocamdată, doar intuită a gândului, distanţa de la extaz la agonie, de la sublim la ridicol, de la vis la abis, de la normalitate la anormalitate

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos cuvântului

la 31 August - Ziua Limbii Române

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un Univers,
un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanţă de vers,
un vers ce dă sens şi rost existenţial formalităţii cu nume de trup trecător –
(mormanul de materie destinat purificării prin putrefacţie).

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un univers,
un univers în care cuvântul se transformă-n lacrimă,
o lacrimă ruptă din nemărginire de univers.

mi-e sufletul o colonadă ce dă sens şi rost sufletului meu
în cuvânt
vers
lacrimă
Univers

... un univers în care

cuvintele ce se preling din ochi,

[...] Citeşte tot

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul influenţează starea de spirit, însă Liniştea susţine existenţa Spiritului. O privire mai profundă asupra peisajului existenţial scoate la iveală prezenţa tăcută şi smerită a Liniştii. Deşi este cea mai cuprinzătoare Prezenţă, fiind Infinită - fiind Infinitul în Sine -, Liniştea se lipseşte de cerinţe şi nu caută recunoaştere din partea sunetului. Iar această lipsă de ataşament faţă de ceea ce nu este Linişte, o face liberă de dorinţe şi nevoi, iar această libertate îi permite să fie Eternă, fiind Eternitatea în Sine. Nu se contrazice cu nimeni, pentru că nu pretinde să aibă dreptate. Nu se întrece cu nimeni, pentru că nu pretinde să conducă. Fără râvne şi pretenţii. Libertate totală. Acesta este exemplul pe care Liniştea îl oferă sunetului; aceasta este chemarea Liniştii. Prin prezenţa Sa, Liniştea transformă zgomotul în sunet, deoarece Liniştea oferă spaţiul necesar în care zgomotul se poate reaşeza, pentru a reveni la starea de sunet. Zgomotul este sunet distorsionat - sunet lipsit de conştientă de Sine, iar prin "infuzia" cu Linişte, are loc o expandare a conştiinţei în existenţa zgomotului, căci acolo unde este spaţiu, nu este presiune şi unde nu există presiune, există Linişte.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne mai jucăm niţel

Hei, adulţilor cu suflet de copil, hai să ne mai jucăm niţel!
Să ne copilărim măcar până la vârsta senectuţii...
Să nu mai fim atât de serioşi cum vor unii
care se uită încruntaţi la noi şi ne mustră îmbufnaţi
cu maturitatea lor superioară.
Hai să fim ludici! Să descântăm orele şi zilele,
să încolăcim timpul pe o roată şi să-l învârtim
până se deşiră şi-i sar anotimpurile din buzunar.
Să ne hlizim la ridurile de pe fruntea noastră,
să ne tupilăm după copaci, spunând "cişculici casă,"
şi să râdem de moartea care e la mii de ani lumină de noi.

Hei, prea adulţilor, serioşilor, încrâncenaţilor,
fiţi maleabili precum plastilina,
blânzi ca porumbeii voiajori
şi cutezători ca şoimii (patriei)!
Ieşiţi din prea realismul vostru existenţial şi opac
Şi plutiţi câteva răstimpuri printre norii altostratus
Jucându-vă de-a v-aţi ascunselea cu soarele dinţos.
Până ce mai maturii decât voi,

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat

Scoate-mă, Doamne, din vidul existenţial,
Ia-mă de mână şi-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.

Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulceşte-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.

Răspunde-mi, Te rog, sunt încă fiinţă,
plăsmuită după chipul şi asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
şi floarea de Nu-mă-uita,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

CUVÂNTUL

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală şi-a croit
veşmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibraţii ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existenţial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.

Şi exprimând cuvintele redefineşti
o atitudine prin care se consacră
avutul moştenit prin genele fireşti,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spaţiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!