cetatea soroca

Să nu pleci...

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preţ în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopţii.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porţii.

Să nu pleci, ochii mei nu mai ştiu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum ştii tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospăţul stelar amintiri
– Să nu uiţi, să nu uiţi să le dai trandafirii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

«În mitologia noastră, ori mai exact spus, în mitosofia pelasgă > valahă cea dinspre şcolile "oralităţii culte" ale Daciei Zalmoxianismului, elementul Foc este personificat / simbolizat de Împăratul Roşu, în puterea sceptrului său lămurindu-se tot ceea ce ţine de Soare, de sânge, de rubin, de înrăzărire / fotoni, de fulger, de lavă, de lamură etc. ; dar a nu se pierde "din vedere" nici "mai tot" ceea ce-i rod al conlucrării dintre curtea-i piric-împărătească (avându-şi "centrul" în Carpaţii de Curbură, la "cetatea / dava Focului", Piroboridava-Dacia ‒ azi: Focşani-România) şi aulele celorlalte patru elemente ‒ Aer, Apă, Lemn şi Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (1) / 12 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 89).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auziră boierii de una ca asta, se temură să nu le fi jucat iarăşi vrun renghi, şi de unde să nu fie aşa, se sculară, şi când văzură cum i-a poticălit ciobănaşul, se luară cu mâinile de păr. N-avură ce zice. Cu toate, unul din ei, care era şi mai semeţ, se otărî să se ţie de capul ciobănaşului, să nu-l lase să se sfinţească. Ciobănaşul însă îşi scoase calul din nomol şi, în învălmăşeală se strecură binişor, şi pe ici ţi-e drumul; plecă şi îi lăsă cu buzele umflate, cu braţele încrucişate şi fluierând a pagubă. Boierul cel semeţ şi neruşinat se luă după dânsul, îl ajunse, şi tot cu şoşele cu momele îmbla pe lângă el. După ce sosi la cetatea împărătească, ciobanul se înfăţişe şi el la împăratul ca să ghicească semnele fetei; dară boierul nu se dezlipea de lângă dânsul, nici cât ai da în cremene. Împăratul daca văzu pe cioban, dichisit, spălăţel, cu ţoalele curate pe dânsul şi cu mustăcioara mijindă, îi plăcu şi lui; mai ales că era şi mândru şi sta înfipt înaintea lui şi cu coraj, îl priimi deci să vie să ghicească. Înfăţişându-se înaintea sfatului împărătesc, unde se afla şi împăratul cu împărăteasa şi cu fata lor...

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc să te întreb...

Îndrăznesc să te-ntreb, de mâine cine sunt dacă florile mor,
Şi cui voi lăsa moştenire tăcerea acestei iubiri răvăşite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetăţile de la marginea mării de valuri mereu părăsite?

Aici pe pământul acesta arid sunt totuşi un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi şi catarge se rup în neştire,
Îndrăznesc să te-ntreb, cât de frumos poate fi un vis efemer
Şi cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?

Îndrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Întrebarile toate îşi vor găsi şi ele cândva un răspuns
De ce fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape,
De ce viaţa aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns?

Doamne şi câte întrebări mai sunt înca în lume,
Si cât de multe înca îndrăznesc să te întreb, dacă ai şti!
Unde este cetatea aceea atat de visata de mine,
Şi unde mai sunt eu ce atâta mă caut, şi nu mă mai pot găsi?

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (7 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşi... Foc

Firave trupuri, minţi junone
Atât de încrezătoare în mâine,
Au picat azi jertfe cazone
Lui Dumnezeu... în focul câine.

Ajunşi pentr-un vibrato sunet,
Să-l aibă un gând de înfiorare,
Au fost străfulgeraţi ca-n tunet...
Neştiind că moarte oriunde apare.

S-au stins -pe-al indolenţei rug
De-un vârf de neam iresponsabil-
Copii, odată prunci de plug...
Azi scrum, în oraş moral instabil...

... Cetatea, înmocirlită-n ban
Cu inocenţa-i infantilă,
Ajunsă o noapte al meu duşman...
E azi şuvoi de lacrimi, milă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergând ei, ajunseră la oraşul care era înaintea lor. Aci întâlniră un bătrân pe care îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mâie noaptea. Bătrânul le spuse că hanurile gem de lume care a venit să fie faţă la alegerea împăratului, care se va face mâine, ca nu va găsi nici un loc de mas şi îi luă la dânsul acasă, unde le dete de mâncare şi un pat de odihnă. A doua zi de dimineaţă se scoală cu toţii, se spală, se scutură şi pleacă cu bătrânul afară din oraş pe o câmpie întinsă, ca să vază şi ei cum se aleg împăraţii la cetatea aceea. Bătrânul le spuse că alegerea se face aşa: dregătorii cei mari ia un porumbel alb nevinovat, îl încarcă cu cordele foarte frumoase cu tot felul de feţe, îl aruncă în sus, şi pe cine s-o lăsa porumbelul, p-acela îl face împăratul lor. Pe locul hotărât se adunase, încă până a nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză şi iarbă, de nu se mai putea mişca; şi bătrânul cu copiii abia găsiră şi ei un colţişor la o parte de unde să se poată uita şi ei. N-apucară să se aşeze bine şi auziră un sunet de bucium. Atunci se făcu o tăcere de se auzea musca zbârnâind. Toată lumea ţinea ochii ţintă în sus.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesomnul meu şi insomnia ta...

Această noapte care mă provoacă,
mai bine m-ar tăia, şi-apoi m-ar bea
aşa cum stau, în propria mea umbră,
căzut ca într-o ceaşcă de cafea...

De-atâta timp, eu nu ştiu decât bezna.
Că sarea pe o rană a căzut
pe simţurile mele dimineaţa
în fiecare noapte din trecut.

Ridicol te iubesc, în tot nesomnul,
De parcă mă-nspăimant, ca-n zori de zi
dac-aş dormi, aş fi sortit să aflu
că-n veci de veci, n-am să te pot gasi...

Probabil noaptea vine de la tine,
de e atât de tristă şi de grea,
cum stă în geamuri şi contemplă-n hora
nesomnul meu şi insomnia ta.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea

Şoarece sarind din gura-n gura

(pentru cei cu suflet de copil
ce-au ieşit pe brânci, printr-o spărtură,
din cetatea lor, şi vin tiptil;
pentru cei fugari din bătălie,
plini de praf şi asudând sub za;
pentru ucigaşii cu simbrie
dornici foarte a se boteza;
pentru făcătorii de hrişoave,
care iscodind din ins în ins
colectează ghicitori şi snoave
şi-ntreţin legenda dinadins;
pentru regii cu domnie scurtă,
care nu mai au decât un ceas;
pentru mamele ce-şi ţin în burtă
plozii, ca să-i nască la popas;
pentru epilepticii în care
diavolul e pedepsit să stea
în genunchi şi-n veşnica mişcare;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul Tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan din poezia e cumpusă sâmbătă sau duminică , deci n-ar cum să fie publicatăîn cărţi sau reviste , exepţie (29 martie 2020)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!