cetatea soroca

Botezul

Iubirea a bătut la uşa omului, încetişor,
Cu bunătate, a adus apă din sfânt izvor.
Însă omul n-a recunoscut al său Creator,
A pus al păcatului lacăt pe-al uşii zăvor.

Şi-a bătut din nou la uşă, Iubirea agape,
A venit, omul să-l scape de negre păcate.
Prin sfânt legământ la cruce a semnat,
Cu sângele Său Sfânt, al eliberării act.

De robia păcatului, oricât de mic pare,
Cine crede şi se botează, are salvare.
Cine crede şi face tot ce Domnu-i cere,
Spre cerul veşniciei aleargă, nu piere.

Pumnul de ţărână din glia azi dezrobită,
Găsi-va pacea vieţii, atât de mult râvnită.
Sufletu-mbrăcat în strălucirea veşniciei,
Îşi poartă veşmântul alb, haina bucuriei.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Viorica
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeţii nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roşii de sânge şi trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îţi mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ţi cauţi lacrima printre lacrimile mele,
Îmbraţişează-mi trupul pustiu,
Doar aşa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roşii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup şi privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroaşă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roşu aprins.

poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa zeilor de ieri

Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâilor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume –
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept!...
Ocoleşte-mă cu groază ca pe-un stârv de om ucis —
Nu de oameni,
Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinţi —
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te departe,
Să mă poţi privi de-a-ntregul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea era frumoasă. Pic de nour nu se vedea. Din când în când greierii şi prigoriile te făceau să-ţi mai aduci aminte că trăieşti pe lume. Un vânticel adia, încât de abia îl simţeai că vine să-ţi mângâie obrajii. Ciobanul se făcuse mititel lângă un mărăcine înflorit, pe lângă care păştea calul său, şi se pusese pe gânduri. Se uita pe cer la drumul robilor, vedea cum se mişca carul, fata care duce apa în doniţe pe cobiliţe. Se mira de razele ce ieşea din luceafăr, şi căuta cu mare dorinţă să cunoască care din candelele atârnate în cer ar fi aceea a fetei împăratului ca să se închine la ea. Pe când era cufundat în gândire, fiii de împăraţi şi de boieri băgară de seamă că mai era cineva. Îl întrebară şi aflară că merge şi el la cetatea împărătească unde mergeau şi ei. Şi fiindcă văzură că el nu le da pricină de vorbă, începură ei să-i vorbească şi să-l cam ia peste picior.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă şi mai departe, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenţia estului şi vestului, nordului şi sudului deopotrivă şi în tot timpul. El deţine, cum s-a spus, o poziţiune cheie, iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situaţie în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa. Toţi membrii acestui stat şi în primul rând pătura lui conducătoare trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele.

Nicolae Iorga în Geopolitica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priceasnă

Mai plânge Maica din Carpaţi şi inima-i se frânge,
Îşi mai aşteaptă fiul drag şi-o Dacie mai plânge.
Mai sângerează rana lui Iisus pe crucea putrezită,
Şi cuiele bătute-n mâini le simte inima-mpietrită

La Cina cea de Taină în limba sacra a cuvântat,
Dar au cântat cocoşii în zori şi fraţii l-au trădat.
Nici ţintele bătute-n carne nu L-au durut mai tare,
Decât trădarea aproapelui în Vinerea cea Mare.

Voi nu l-aţi cunoscut în Rusalim bătut cu pietre,
Cetatea l-a primit cu sălcii, crescute în perete.
Pribeag în ţara lui de sus, pe muntele cel sfânt,
El ne-a iubit şi ne-a iertat, murind, ne-a mântuit.

Mai plânge Maica din Carpaţi, şi inima-i de piatră,
Îl mai aşteaptă pe Messia o Dacie îndoliată.
Nu plângeţi fraţii mei de cruce, ne spune El de sus,
Mă doare crâncen rana voastră, sunt Dacul cel Iisus.

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi (5 aprilie 2018)
Adăugat de Tamara Tomiris Gorincioi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos îl ascultă şi lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul şi întrebându-l unde merge şi ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, şi că acum merge să caute pe hoţ. Lupul îi spuse că hoţul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor şi cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăţia de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieşia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, şi le arătă drumul cel mai apropiat şi mai lesnicios. Apoi îi aduse un merişor frumos la vedere. Făt-Frumos priimi merişorul şi-l băgă în sân, apoi, luându-şi rămas bun, porni cu credinciosul său şi, străbătând desişurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate şi se spuse că împăratul locului aceluia o ţine într-o colivie de aur în grădina sa.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre peştii din apă

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Luaţi-i apa şi va muri, pe uscat nu îi prieşte;
Şi, au spus unii, care legile sfinte-au încălcat,
Că cel mai mare bine-i atunci când n-ai niciun păcat.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Lăsaţi-l acolo, e locul care i se potriveşte.
Aşa-i şi omul care, pe al vieţii întortocheat traseu,
Spune, luaţi-mi tot, dar lăsaţi-mi Dumnezeul meu.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Acolo el face sport oricând sufleţelul lui râvneşte;
Aşa-s şi rugăciunile pentru oamenii cu har ceresc,
Sunt în elementul lor când întru Dumnezeu convieţuiesc.

* John Bunyan, 1628 - 1688, scriitor şi predicator baptist englez; a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru convingerile lui religioase, perioadă în care a scris celebra alegorie creştină "Călătoria pelerinului" (The Pilgrim's Progress), pelerinul fiind creştinul/ creştina pe drumul anevoios către Cetatea Cerească.

poezie de John Bunyan, 1628 - 1688, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!