blajin

La mulţi ani, Femeie!

Eşti maică născătoare de răsărit divin,
Eşti reazem neclintit în clipa dureroasă,
Eşti blândă mângâiere şoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am aşteptat! Bine-ai venit acasă!"

Eşti piatra ce zideşte a vieţii temelie,
Eşti suflet mistuit de grija tuturor,
Eşti înger iubitor, izvor de armonie,
Eşti braţul ce alină c-un zâmbet protector.

Eşti candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Eşti lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Eşti inima vibrând, clădind altar iubirii,
Eşti slova ne-ntinată ce naşte poezia.

Eşti mamă, fiică, soră, soţie sau mireasă,
Eşti gingaşă făptură, eşti stâncă şi eşti zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăieşti, Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aici de unde viteza luminii pare statică

judec risipitor ca un motan celest
care s-ar juca cu o coadă de cometă
de parcă ar fi un smotocel legat de grinda nopţii
apoi prea obosit să mai întind lăbuţa
din ce în ce mai grea
torc parcă pe un nor
sforrrr sforrrr
cu gând blajin evit o ploaie de meteori
dar de impactul cu un fulg de pasăre măiastră
care zburând cu viteza luminii
ar face arşice orice amărâtă de stea
mi-ar fi imposibil să scap

trezit din reverie privesc ca un tâmpit cerul nopţii
convins că stelele se învârt aiurea din vina mea
pentru că stau într-un punct fix
pe un titirez mult prea mare pentru bunul meu simţ

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

"... omul nostru cel vechi a fost răstignit... socotiţi- vă morţi..."
(Romani 6:6 şi 11)

Tot citind în Cartea Sfântă despre farmecul de sus,
De splendoarea nevisată şi de slava lui Isus,
Mă izbi un foc puternic şi strigai cu-nfrigurare:
"Care-i, Doamne, calea către slava Ta nepieritoare?"

Se apropie de mine şi-mi răspunse blând, în şoaptă:
"Betleem pân' la Golgota, asta-i calea Mea cea dreaptă!"
N-am ştiut prea mult ce-nseamnă. Şi văzându-mi de cărare,
Uite-aşa, ca din senin, mă-ncolţi o gloată mare.

Toţi ai mei, copii, nevastă, cunoscut sau chiar străin,
Şi-ncepură să m-apese toţi cu vorbe cu venin.
Nemaiînţelegând nimica, strigai tare: "Aoleu!"
Domnul mă-ntrebă pe dată: "Ce-ai păţit, copilul Meu?"

"Doamne, ăştia-mi trag de haină şi mă lasă gol în lume,
Pe degeaba îmi împroaşcă cu ruşine bunul nume!"

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Ce dulce eşti când porţi maramă!
Eşti chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ţi sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu eşti cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În faţa ta adânc mă-nchin,
Şi-ţi aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuţă bună,
În tot locul mă-nsoţeşte.
Şi veghind sub clar de lună,
El de rele mă păzeşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât eşti mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă îşi are stăpânul pe care-l merită... Cu cât eşti mai blajin (altă trăsătură " naţională") faţă de cel care te călăreşte, cu atât "Călăreţul" va deveni mai obraznic, mai pretenţios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcneşti. Dar ia azvârle-l o dată în ţărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândeşte (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai şi amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să păţeşti pentru îndrăzneală, rămâi veşnic rob - şi din ce în ce mai rob şi mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ţii la distanţă, cu băţul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ţi-e frică de urmări, dacă aştepţi să vină salvarea din afară, eşti mort!

citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri visate

Dacă eu sunt în mansarda vechilor dorinţe
vreau să-ncolţească sămânţa dorului visat
spre pacea căutată în drumul printre stele
ascunsă-n pribegiile cu perimetrul finisat.

Destinele care au părăsit definitiv bucuria
ne lasă umbrele fără culori risipite pe ape
peste impresia vieţilor oarecum paralele
şi sunt sătul de orarul adus prea aproape.

Dar timpul probabil îl am nemeteorologic
axul rotaţiei îmi este fără punct de sprijin
regret însă munca plătită cu păreri de rău
şi pun pe memoria brazdei un surâs blajin.

Azi e azi iar mâine mai are aşteptările utile
cu dorurile visate puse pe culmile domoale
lângă clipele care citind şi ascultând vieţile
sunt învinse dar nu ne cântă un final de jale.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducându-se şi nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulţumească, îi sărutară şi ele mâna. Când voiră însă a scoate şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate, încât nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii, şi se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor ca să se schimbe, fiindcă nu mai era chip a mai sta aşa îngălate la nuntă. Atunci mulţimea, cu mic, cu mare, şi împăratul împreună cu dânsa, strigară într-un grai, că aceşti soţi să-i domnească de aci înainte. Împăratul se coborî din scaun, şi se urcă fiul cel mic cu soţia sa. Această împărăteasă cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpătată, se făcu de o iubiră până şi cumnatele ei. Iară fiul împăratului, cu agerimea minţii lui, cu înţelepciunea cea firească şi cu poveţele împărătesei, soţia lui, domni în pace, în linişte şi în veselie toată viaţa lui.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

Vin` lângă mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiară adorată!
Vreau să-mi înfăşur mâna-nfiorată
În coama părului tău greu şi gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat să mi-l scufund
Şi ca pe-un stins buchet să sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăiesc, să dorm aş vrea mereu!
În somn îţi voi aşterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfârşit sărut prelung şi greu.

În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice gând chinuitor
Şi gura ta e-un nesecat izvor
De săruturi şi aprigă uitare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeţii nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roşii de sânge şi trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îţi mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ţi cauţi lacrima printre lacrimile mele,
Îmbraţişează-mi trupul pustiu,
Doar aşa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roşii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup şi privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroaşă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roşu aprins.

poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi

Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi,
În subducţie erup vulcanii lavă îngheţată,
Muşchii faciali sunt bombardaţi telemetric
Din gheizere de suferinţă în sânge scăldată.

Nemărginirea crudă a ecoului bacteriei ascunse
În pudra timpului surd, arid, depus extremofil,
Mişună mojarele oaselor noastre, cratere sărate,
Normalizând vama bătrâneţii în trup de copil.

Sunt propriul cuceritor, sunt conchistadorul,
Ascuns în bucurii, în lacrimi, în multe dureri
Şi-n esenţa tuturor lucrurilor nu m-am dat bătut,
Haos şi perfecţiune sunt pentru mine unic mister.

Îmi port şansa pe şina nopţii către abstracta ziuă,
Pe fiecare faţă soarele-i opac în haosul blajin,
Iubita mea din inimă-ţi trimit codul descifrării –
Cheia sărutului botezat de Marele Destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!