Poezii despre luna trista, pagina 7
Bine
Te-nconjoară norii, cețuri se aștern,
Slăvile-și alungă stolurile-n zare,
În străfunduri, noaptea iese din Infern,
Pentru privegherea zilei care moare.
Singură în munte, gândurile-ți plâng,
Sângeră o stâncă și-ți inundă pieptul,
Norii, în privirea-ți tristă, se răsfrâng,
Și se-ascunde Luna făr-a-și cere dreptul.
Corbii își aruncă strigătele-n vânt,
Glasul tău își strânge vorbele-n suspine,
Mintea îți învârte singurul cuvânt
Care-ai vrea s-apară din tenebre: "bine".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau să scap de muze...
de muze nici nu vreau să scap,
poate să fie blondă, brună,
poate a fi o frunză din copac
sau floarea înflorită lină
sau poate fi noaptea fugară,
cu luna tristă luminând
sau poate visul nopților de vară
sau cine știe... chiar și-un gând
îmi este muză muntele și marea
și norii alergând pufoși,
îmi este muză dimineața, seara
și greierii îmi sunt cei luminoși
și totul poate să îmbrace haina,
această haină, muză stea,
când scriu un rând, îmi este cum e toamna,
din rădăcina ei... sunt muza mea
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Datori fiind cu-aceeași tristă soartă
Când am venit în lumea asta dură,
În casa cu iubire și speranță,
Am pus și rău și bine în balanță,
Strivind tăcut fărâmele de ură.
Cei ce au stat în casa mea, la masă,
Primeau lumina din cuvânt de taină,
Pentru a sufletului sfântă haină,
Ca pe un colț de azimă gustoasă.
Cu ei am stat în nopți cu lună plină,
Până visarea ce-a bătut la poartă
Cu degetele ei de cavatină,
Ne-a amintit că viața e deșartă,
Că am venit și ne-om întoarce-n tină,
Datori fiind cu-aceeași tristă soartă.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fuga
cât de subțire e aerul ce-l respir
și ce întreagă a fost luna agățată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereți întârzierea încăpățânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
și singura frumusețe își așteaptă tristă sfârșitul,
muzica nu mai mută pașii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăștiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amăgită
M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă și mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi și între noi, tot timpul,
Ne-a despărțit cu ploi, furându-ne tot chipul.
Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai amețită, mai goală și fără de răcoare
Și-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune
Îmi urc privirea-n cer și caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Și să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ți caut cu gândul, gândul.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Linișor lunecă luna
Linișor lunecă luna, luminându-și drumul bolții,
Dulce tremur, glas duios vibrează în vălul nopții,
Trilu-i înduioșător încântă stârnind fiorii,
Freamătă dorul hoinar în cântul privighetorii.
Cheamă dragostea-n tăcere să-i fie cât mai aproape,
Se prelinge tânguirea într-un susur lin de ape,
Tresar florile-adormite, suspină prin frunze dorul,
Este cântecul de mamă ce își leagănă odorul.
Suave chemări străpung peste liniștea adâncă,
Iubirea n-a apărut. Tristă, mai așteaptă, încă.
Liniștea-i acum deplină în grădina adormită,
A tăcut privighetoarea... Cântă inima-i rănită.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândind
gândind prea mult infinitul
aș simți că mă dezaxez de țărână,
că stâlpul din vedere la sfârșitul străzii
e mereu rotitor
ș-o pasăre de stradă în geam plânge
scormonind îndoliate cuvinte.
cum infinitul negăsindu-ne loc precis-n el
unde într-adevăr să ne fim trăiți,
de rușine el preferă un detaliu de cenușă
ascunsă sub talpă de lună tristă acum.
iar eu, chiar cu riscul de-mi pierd spectrele cărnii
aș da de pământ cu moarte,
pricină că din dantela meului sânge blând
mi-a smuls dragu-mi frate;
că mi-a rupt o dulce verigă,
cu care plecata-am în lume
pentru crearea sentimentului de trăire
și a mă experimenta și eu pe acest expirat pământ.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mă apasă
Când multe mă apasă mai strâns ca într-un clește
Mai am nerușinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejește
Tăiatu-mi-ați aripa să nu mai pot să zbor.
Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!
Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferință călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Și viața mi-au topit-o necugetând să mor.
E tristă seara iară și-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de șoapte
Și toate-s de iubire și doruri ce mă dor.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amestecări
M-am contopit cu cât e marea,
Cu cerul meu m-am contopit
Și nu mai știu care-i cărarea
Pe care-o am de străbătut.
Veghează luna peste câmpuri
Și îmi trezește visele,
Și-mi răscolește câte gânduri
Ce mi-au umplut poienile.
E noaptea pe umeri lăsată
Și o simt grea, de nepătruns,
E-o liniște ca o angoasă
Și al ei calm îmi e de-ajuns.
Stau pe o bancă doar cu mine
Și fulgeră pe cerul meu,
Și-o ploaie rece am în vine
Și cât de tristă sunt mereu.
[...] Citește tot
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea
unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolți de stele,
de tine iar m-apucă dorul...
pădurea mea pletoasă, colț de rai,
în tine vedeam doar povești de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porțile deschise.
acum e toamnă, te-amăgește vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golașă, tristă și brumată
și nu te mai gândești deloc la mine.
eram copil și tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioși la lună
și mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi nu numai tată, dar și mumă.
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!