lumineaza-n ceruri luna

Vara, când Soarele e în constelaţiile zodiacale ce se ridică mult deasupra orizontului, Luna plină are loc în constelaţiile zodiacale cu totul opuse celor în cari se află Soarele, adică se află în constelaţiile zodiacale ce se găsesc prea puţin ridicate deasupra orizontului. De-aceea, vara Luna plină "umblă tot pe după garduri", cum zice românul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul chinezilor din Paris

Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuţi din lună în Paris,
Şi cum naintea mea mergeau,
Păreau ieşiţi ca dintr-un vis.

Să-i vadă mulţi se întorceau
Aveau un chip de nedescris...
Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuţi din lună în Paris.

Din ţară singuri s-au proscris...
Însă de câte ori priveau
Albastrul hainelor deschis,
De ea aminte-şi aduceau,
Şi nu vorbeau, ci ciripeau.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută...

O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ţi acută din albe batiste ce leagă o rană ţipând obosită.

Adun răsărituri ce-ameninţă vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu şi trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri şi-un Zeus imun.

Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.

O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înşelat
Pictează stigmatul cu o tuşă calmă urându-mi o moarte fără păcat.

Înfipţi în retina albastră de tine o sută de fluturi îşi pierd din culoare
Drogaţi cu tămâie şi fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nveţe să zboare.

O sută de nopţi luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineţi,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână şi cer de la zei înc-o sută de vieţi.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

De-acum pământul devenise rece ocean arctic
Iar fiecare respiraţie o vântoasă rea, intensă,
Eram două aisberguri în acel ger intergalactic
Şi luna plină plutea-ntre noi, tăcută şi imensă;

Înotau pe acolo sirene cu coadă şi-aripioare,
Iar iubirea-şi luase zborul pe palele de vânt uşoare
Făr-a lăsa în urmă nici semn, nici recompensă.

poezie de Robert Graves, 1895 - 1985, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-ai pierdut printre himere,
Cap în lună, gând spre stele,
Acum doar visezi la ele,
Când nu-şi mai încap în piele;
Bătrâneţile ţi-s grele,
Versurile îţi dau putere
Să mai speli negrul din ele
Tot pierdută între himere...
Cap în lună, gând spre stele.

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convergenţă

Ideile haotic se adună
În taină şi mister,
Cu efect de bumerang,
La fel şi stelele pe ceruri
După o enigmă, poate un cod
În ordine confuză
Şi totuşi după rânduială
Declanşând inevitabil
Într-un apus concentric
Big-Crunch-ul.

poezie de David Boia (29 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăne prezenţa-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Nu e loc de-un surâs, de-o rază,
Sufletul prea tare-mi lacrimează
De când e aşa, tot trist,
Nu mai ştiu ce-nseamnă paradis..

Numai luna îmi cunoaştea suferinţa
Numai luna îmi ştie dorinţa,
Ea a fost şi este...
Martor la a mea poveste.

Ea îmi e asemeni mie,
Singură de o vecie
Într-o lume aşa de mare,
Sunt doar o stea căzătoare.

poezie de Dana Alina Ofiterescu (8 ianuarie 2013)
Adăugat de Dana Alina Ofiterescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asediat de Bacovia

Te-atacă decembre
zâmbeşte-i un pic
simt luna în membre
dar noapte nimic

Zâmbeşte-i un pic
ce vară de gheaţă
de nori un pitic
destinul şi-agaţă

Ce vară de gheaţă
simt luna în membre
schimbarea la faţă
m-atacă decembre

Zâmbeşte-i un pic
ce brumă mai zic

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi cu mine suntem ca şi cum am fi fost învăţaţi să sărutăm în ceruri şi trimişi împreună pe pământ, pentru a vedea dacă mai ştim ce-am fost învăţaţi.

Boris Pasternak în Doctor Jivago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!