puternic firav

Fereşte-mă, Doamne, de găini...

(1 Tesaloniceni 5,22)

Pe orişicine ai fi întrebat în sat, ar fi ştiut să-ţi spună cine-i domnul Stan,
Căci flori frumoase, specii nemaiîntâlnite găseai la el în orişicare timp din an.
Era ştiut şi-apreciat de toată lumea ca om deştept, cuminte, priceput.
Era grozav pasionat după noi plante, din cele care încă nu s-au mai văzut.

Şi tot umblând, dădu-ntr-o zi de-o floare, de-un geniu parcă supranatural.
Auzi aici! O floare carnivoră! Dar asta este extraordinar!
Plăti-ntr-o grabă tremurândă preţul mare şi înspre casă se-ndreptă cu pas zorit,
Fără să bănuie că-acel firav plăpând de iarbă îi va grăbi pretimpuriul vieţii lui sfârşit.

Ajunse-acasă. Şi în sera lui cea mai de seamă, în locul ce-l mai preţios şi mai păzit,
Punându-şi în valoare toată măiestria, minune-aceea a lui de floare şi-a sădit.
"Iubitul meu - neliniştita lui soţie îi zise într-o zi plângând cu-amar -
Nu vezi cum iarba asta te robeşte de nu mai ai de absolut nimic pe lume nici habar?"

Dar omul nostru nu mai auzea nicicum, căci floarea care la-nceput mânca
Furnici, ţânţari şi cărăbuşi şi muşte, acuma nici chiar cu găini n-o sătura.
Plângea nevasta lui, plângeau copiii, dar omul surd şi mut căra întruna

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea leului (fabulă)

Leul, de multă vreme, ridicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânşii o veche prigonire,
Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adică, să ştie
Cui mai mult se cuvine
Să ţie pentru sine
Un petic de câmpie
Şi un colţ de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,
Făr-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.

Fiecare tulpină era plină de sânge.

[...] Citeşte tot

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prim romantic

De ce nu as fi o piatra care scrie,
O stanca aplecata pe hartie,
Un munte ce de voie se injuga,
Un zeu pagan trecut la alta ruga ?

De ce n-as fi asprimea-nduiosata ?
De ce baiatul meu nu mi-ar fi tata ?
Al ciu folos m-ar tine-n veac de veghe,
Cu ce durere-a lumii sunt pereche ?

De ce n-as fi o negura carunta ?
De ce n-as fi un dric zvarlit spre-o nunta ?
Contrastele si asa imi vin prea bine,
Si plus si minus zac mereu in mine.

De ce imprejurare literara
Sint speriat de nu trimit si-afara,
Afara din fiinta mea nebuna,
Un dublu semn de soare si de luna ?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-te iubită

Nu încerca să pui sechestru pe iubire,
Vrând să o ţii doar pentru tine.
Nu arunca nimic deoparte, cotorul joacă un rol esenţial în felul cum e prinsă o carte.
Nu sta deoparte, hora e jucată atât de-un grup la unison, cât şi de fiecare-n parte.

Lasă-te iubită, asta îţi e menirea,
La fel cum lumânarea prin foc atinge împlinirea.
Nu încerca să controlezi, cu cât te vei forţa mai mult, cu atât mai puţine o să vezi.

Relaxează-te iubito, întinde-te pe spate, urmează calea desenată de ale mele şoapte.
Finalul nu e departe, însă există multe sfârşituri, şi toate sunt la fel de colorate.

Ai încercat mult timp să îmblânzeşti iubirea, s-o forţezi să facă tumbe atunci când pocneşti din bici.
Nu şi aici, unde gloanţele voinţei sunt oarbe, unde singura cale este să te predai curenţilor de aer, precum un marinar ce s-a pierdut pe mare.

Oare, nu simţi ce simt şi eu?
Oare nu-ţi simţi corpul atât de greu?

Oase şi carne ce par certate, gânduri veşnic alienate, mintea şi inima privind fiecare într-o parte.
Promisiuni deşarte, legăminte încălcate, ai trecut prin toate.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre morţi numai de bine

Orice mort ar trebui dezgropat uneori,
încercată resuscitarea lui
O respiraţie gură la gură,
cot la cot,
os la os,
până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor şi respiri adânc
aer de dincolo
de aer

Orice mort ar trebui vizitat uneori
la cimitir,
întrebat de sănătate,
vaccinat
Fără bancuri proaste cu "noi vrem pământ",
fără cuvântul "pământ" de fapt,
doar despre lună şi stele se poate discuta,
câte în ele şi în Univers

Orice mort are nevoie de iubire,
nu e nicio diferenţă între ceea ce simte el şi ceea ce simţi tu pentru mine

[...] Citeşte tot

poezie de Marcel Vişa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai pluteşte-n larg,
A dat semnal, o ştire, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt şi ploaie, de-atâţea ani prea grei,
Motorul îi tuşeşte şi nu mai dă scântei,
I-a ruginit şi „Cala” iar „Prora” o trădează
Şi acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposeşte, puteri să-şi reculeagă,
Să-şi re înceapă mersul spre ţărmul ce o leagă
De amintiri plăcute şi dimineţi cu soare,
Dar şi zile mai aspre, furtuni necruţătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai uşor, cum numai ea o ştie,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ţi revii,
Îndreaptă-ţi prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ţi „echipajul”şi fă-l să înţeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farul Minot's Ledge

Ca o haită de lupi spectrali, norii suri
Gonesc hăituiţi înaintea furtunii;
Sub cerul gol şi-ameninţător, în urletele nopţii,
Se înalţă farul cu ochi roşii ca tăciunii.

Cu degete-alunecoase, valurile se-agaţă
De turnul masiv, urcând şi căzând; latră
Fel de fel de blesteme, se reped cu furie
Năucă spre zidul puternic de piatră.

Sus în turnul singuratic se află el,
Paznicul şi păstrătorul luminii:
Tăcut şi înfiorat, aude cum moartea-n
Bezna lumii-şi asmute,-njurând, câinii.

Viforul de spumă albă bate-n tăblii
Ca o fantomă jilavă, care-n rafalele de vânt,
Vânată de vrăjmaşi, caută-un ungher
În care să se ascundă cât mai curând.

[...] Citeşte tot

poezie de Fitz James O'Brien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene nevăzute

Când a plecat trântind uşa în spatele lui,
iubirea mea a fugit ca o nebună după el,
dar s-a zdrobit de tocul uşii, oprită de o mână nevăzută Durerea,
apoi a căzut în genunchi într-o baltă de lacrimi şi suspine,
a rănit-o rău, dar nu a murit,
doar a strigat în gând la Dumnezeu întrebându-l de ce? de ce?
încet s-a ridicat târându-se până în casă,
rănile sufletului îi sângerau puternic,
s-a aşezat la masă cu capul între mâini
aşteptând o minune să-i panseze durerile sfâşietoare din piept,
apoi a înălţat rugăciuni pentru viitoarea lor înmormântare,
aprinzând lumânări pe altarul Credinţei.

Când se aştepta mai puţin,
la uşa iubirii mele bătu linguşitoare Ura
despletită, cu ochii sticloşi ca moartea rânjind fericită
că va mai racola o victimă,
şi învârtindu-se în jurul iubirii
a invitat-o să se răzbune pentru durerile suferite.
Iubirea pioasă i-a simţit imediat otrava firii

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 ianuarie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul şi hoţul

În întunericul lăcaşului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ţi se umple
Şi unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoţ răutăţit,
În sânge încruntat
Care au şi murit,
Pe viaţă spânzurat,
Şi un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Şi mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!