padure

Bărăganul

Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.

Pustietatea goală sub arşiţa de soare
În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt

De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.

Acolo floarea naşte şi moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul comerciant

S-a dus veste prin pădure:
Cei ce vor mai mult să fure
Vor fi monitorizaţi
Şi aspru sancţionaţi.
Se vor face prin ocoale
Percheziţii şi controale,
Animalele de pradă
Au fost puse toate-n gardă,
S-a instituit, se ştie
Şi taxa pe lăcomie.
Lupul a fost obligat
Să-şi ia casă de marcat,
Să fie înregistrat
Tot vânatul ce-a mâncat
Dar când colo, ce să vezi?
Consumase patru iezi,
Unu-a dispărut din ei
Că marcase numai trei.
A venit urgent controlul,
A depistat infractorul,

[...] Citeşte tot

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acqua dolce, acqua salata

să te opreşti la izvorul din pădure ce-şi scoate lacrima de sub frunze
înseamnă să guşti amărăciunea dulce a vieţii, aşa cum poate de fiecare dată uiţi
dar la sfârşit îţi aduci aminte gustul si... regretele

am păstrat în memorie gustul dulce al bucuriei
dar de fiecare dată, alături de bucuria mea creştea şi un mare necaz
de care nu voiam să ştiu ca apoi să-mi aduc aminte

dar lacrima, ea nicicând nu m-a părăsit
însoţindu-mi zilele senine ori întunecate.
o să treacă spuneai. aşa cum trece şi vremea rea...

dulce ca mierea e lacrima cerului...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere la masă

Te umple esenţa delicată-a unor flori
care nu mai sunt, devenind
un pârâu subţire ca un fir de păr, pe care tu îl urmezi,
curgând din vasul cu miere peste masă

şi dincolo de uşă şi peste câmp,
şi care-între timp se îngroaşă,

se adânceşte şi devine mai întins, mărginit
de ramurile pinilor şi de pietrele umede,
de urmele lăsate de râşi şi de urşi, până când,

adânc în pădure, tu
clatini coroanele şi rupi coaja unor arbori,

pluteşti în el şi absorbi stropi de pe frunze,
bucăţele de copaci, albine strivite - - - o aromă
alcătuită din toate care s-au pierdut,
în care toate care s-au pierdut se regăsesc.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe cărările lui

cu frâna trasă la birtul plin
de muşchi înveliţi în cămăşi
transpirate de munca brută
prestată în pădure sau aiurea
unde mâinile ţineau cozi
de topor sclipitor udat
cu transpiraţia frunţilor

vorbeau despre femeile lăsate
să le ducă dorul în odăi
glumeau trăgând de timp
întindeau mâna după pahare
ţigările scoteau fum înecăcios
era tutun ieftin şi de calitate îndoielnică
dar le îndulcea viaţa

se simţea prins de un pahar
la masa din colţul localului
din carton presat căptuşit
cu bucăţi de tablă inoxidabilă

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână şi săracă,
Plecată prin pădure să strângă nişte vreascuri,
Eu degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur şi avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de vină

Când ai ales să pleci, lăsându-mă deodată
Pădure arzând în flăcări şi fără de scăpare,
Am aruncat pe creştet broboada-ndoliată
De fumul risipit cu a mea carbonizare.

Au plâns şi lăcrămioare îmbobocite-n zori,
Copacii plini de floare s-au răstignit de jale
Şi flăcări de durere ajuns-au pân la nori
Cerşind ploi cu uitare, miracole astrale.

Şi au venit aduse de-o blândă primăvară
Eu, fără de putere să pot să mai trăiesc,
Mi-au înviat lăstarii şi au făcut s-apară
Bobocii de speranţă că pot să mai iubesc.

Acum pădurea este în plină înflorire -
De-mi cauţi umbra deasă nu este de-nţeles
Mi-ai fost cândva odată o tristă amăgire
Nu eu sunt vinovată, tu primul... ai ales!

poezie de Angelina Nădejde (23 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscutul

Voi cei cu aspiraţii înalte, ascultaţi povestea necunoscutului
Care zace aici fără o cruce la cap.
Pe când eram un copil neastâmpărat şi lipsit de griji
Hoinărind cu arma în mâna prin pădure,
Lângă conacul lui Aaron Hatfield
Am împuşcat un şoim care se oprise în vârful
Unui copac uscat. A căzut cu ţipăt gutural
La picioarele mele, cu aripa ruptă.
L-am pus într-o colivie
În care a trăit multe zile cârâind duşmănos spre mine
Când îi dădeam să mănânce.
Zilnic caut prin coclaurile Iadului
Sufletul şoimului
Pentru a îi oferi prietenia
Unuia pe care viaţa l-a rănit şi i-a barat drumurile.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul

Cocoşul, fire entuziastă
(al nostru, ca şi strămoşu-i gal),
artist din pinteni până la crestă,
alcătuise un cor conjugal.
Veneau prieteni la mici serate
şi din pădure câte-un expert.
Dar, într-o seară,
pe neaşteptate,
cu nări zvâcnite şi gâdilate,
veni şi porcul la un concert.
Îl invitară în fund, pe paie.
În întuneric abia-l vedeai.
Se... nimerise lâng-o tigaie.
Şi în tigaie era... mălai.

Iar dirijorul,
cu măiestrie,
bătu din aripi, păru pierdut
în largi efluvii de simfonie.
Sfârşind,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!