puternic firav

Ascultă

Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o şoaptă ciudată.
Şi poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoşti?
Şi totuşi e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oşti,
un murmur de ape.

Ascultă. Ce largi simfonii!
Şi parcă... demult... înainte
ţi-era cunoscut. Nu-l mai ştii!
Ia adu-ţi aminte!

... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ţi-a vorbit răspicat
prima oară.

Apoi... ţi-aminteşti?... undeva...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul clopotului

Pe timpuri cum demult numai sunt
Când vrăjitoare zburau cu păsări-n vânt
De somnul adânc al omului trezit
Dihania din iaduri a ieşit

Vuiră crevaşele pământului
Flăcăruia-n braţ a balaurului
Speriind nenăscuţi-n pântece
Aruncându-şi smoala-n voloace...

Armate-ntregi despica-n fălci
De tremurau împăraţi-n beci
In şuierul cozii ce sfărma zidul
Luminii lăsând întunericul...

Şi oameni în lut priponiţi
De grifoni aspru biciuiţi
De ingeri priveau-ngroziţi
Sub vrăji luciferice-mpietriţi...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise către Telemachus

Dragul meu Telemachus,
Războiul troian
a luat sfârşit; nu-mi mai amintesc cine a învins.
Grecii, desigur, numai ei puteau să împrăştie
atât de mulţi morţi departe de pământul ţării lor.
Iată, drumul meu spre casă se dovedeşte mult prea lung.
Pe când pierdeam timpul acolo, bătrânul Poseidon,
pare-se, a relaxat şi-a extins spaţiul.

Habar n-am unde mă aflu sau ce loc
ar putea fi acesta. Par nişte insule jegoase,
pline de tufişuri, clădiri şi porci uriaşii, grohăitori.
O grădină sufocată de bălării; o regină sau alta.
Iarbă şi pietre uriaşe... Telemachus, fiule!
Pentru un om rătăcitor feţele tuturor insulelor
nu fac decât să se repete una pe cealaltă. Şi mintea
călătoreşte, numărând valurile; ochii, iritaţi de orizontul mării,
scapătă; şi carnea apelor umple urechile.
Nu-mi pot aminti cum a început războiul;
nici măcar câţi ani ai – nu-mi pot aminti.

[...] Citeşte tot

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa Scriitorilor

Viaţa Scriitorilor, o viaţă risipită,
Pe albe foi şi pajişti înverzite,
Un pumn de stele, şi unul de argilă,
Rupte din cugetul şi cordul lor puternic.
Viaţa Scriitorilor, dorinţa tuturora,
Să aibă călimara în suflet şi în gând,
Şi-o albă pană, vrednică în noapte
Topind în ea, paşii timpului cu insomnii fierbinţi.
Viaţa Scriitorilor, un Univers al lor,
O caldă puşcărie, zidită chiar de ei,
Un beci în care ei, sunt grădinarii veseli,
Punând seminţe, pentru a scoate viitoarea carte.
In mintea lor toţi fluturii, sunt înviaţi uşor,
Cu apa sfântă din ploaia Lui Hristos,
Iar sufletul se joacă, prin ochii de copil,
Să soarbă bucuria pentru un nou poem.
Captivi în propria tristeţe blândă,
Se împletesc cu mintea prin toţi fiorii reci,
Coboară-n carne, prin pielea lor bătută,
Să pună pe hârtie, nămolul strâns în piept.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (3 martie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

"... omul nostru cel vechi a fost răstignit... socotiţi- vă morţi..."
(Romani 6:6 şi 11)

Tot citind în Cartea Sfântă despre farmecul de sus,
De splendoarea nevisată şi de slava lui Isus,
Mă izbi un foc puternic şi strigai cu-nfrigurare:
"Care-i, Doamne, calea către slava Ta nepieritoare?"

Se apropie de mine şi-mi răspunse blând, în şoaptă:
"Betleem pân' la Golgota, asta-i calea Mea cea dreaptă!"
N-am ştiut prea mult ce-nseamnă. Şi văzându-mi de cărare,
Uite-aşa, ca din senin, mă-ncolţi o gloată mare.

Toţi ai mei, copii, nevastă, cunoscut sau chiar străin,
Şi-ncepură să m-apese toţi cu vorbe cu venin.
Nemaiînţelegând nimica, strigai tare: "Aoleu!"
Domnul mă-ntrebă pe dată: "Ce-ai păţit, copilul Meu?"

"Doamne, ăştia-mi trag de haină şi mă lasă gol în lume,
Pe degeaba îmi împroaşcă cu ruşine bunul nume!"

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul epavei

I
Vântul era dezlănţuit, apele-n delir,
O navă a eşuat pe ţărmul dinspre sud,
O sută de oameni, evadaţi din tristul cimitir,
Au îngenuncheat pe nisipul ud.
Şaizeci s-au înecat, şaizeci şi trei
S-au izbit de stâncile negre ca un păcat,
Şi-apoi, undeva, de unul singur printre ei,
Au dat de-un copilaş neajutorat.

II
Un tip aspru s-a îndepărtat încetişor
De lângă de ceilalţi marinari
Şi cu blândeţe a pus neştiutorul căpuşor
Pe pieptul lui onest, cu muşchii tari.
Călătorind peste pustiul larg
Era o bucurie solemnă să-i vezi
Mereu alături, velă şi catarg,
Marinarul şi băieţelul cu ochi verzi.

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Dickens, 1812-1870, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele si Luna

Foaie de cicoare,
In prundut de mare
Iata ca-mi răsare
Puternicul Soare.
Dar el nu-mi rasare,
Ci va sa se-nsoare;
Ca mi-a tot umblat
Lumea-n lung si-n lat,
Tara Romaneasca
Si Moldoveneasca
Lungis,
Curmezis,
Mare, noua ai,
Tot pe noua cai;
Patru-a ciumpavit,
Cinci a omorat
Si tot n-a gasit
Potriva sa-i fie
Vro dalba sotie;
Făr` de mi-a gasit

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!