la*multi*ani*fratele*meu

America

Bună dimineaţa, America,
te salut de sub cocoaşa mea de sare.
Încă un poet te pupă pe picioare,
încă un rebel în poala ta.

Dintr-un container, din pridvor,
privind New York-ul cenuşiu,
Americă, eu vreau să ştiu
ce ai făcut cu-al meu odor.

Zi repede sau te pocnesc în bot -
stă bine unui boschetar
să îi mai sară din muştar.
Hey, baby, do ya have some pot?

M-aşez. Mă-ncearcă ameţeala.
Tu unde eşti, iubito, între aceste degete
întinse-n ceruri dornice fără să pregete?
Lasă. Versuri copoi am pus pe urma ta.

poezie de Alex Popp
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre starea de zbatere

Ca şi cum un tăiş superior
mi-ar fi despărţit norii de vârfurile munţilor,
aşa se zbate trupul meu uriaş, decapitat,
lăsându-şi pe cer capul fugitiv.

Nu poate să moară deşi nu mai ştie
ceea ce pentru el, odinioară, a fost viaţă.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos şi în zbatere
Din văgăuna gâtului ţâşneşte
un stol de păsări ciripitoare şi verzi
Mâna îşi înfige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna îşi înfige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat priveşte
deznadăjduita zbatere.
(...)

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 40

Ia-mi tot ce am, iubitele, iubirea,
Vei fi mai mulţumit decât ai fost?
Nu, dragul meu, căci toată fericirea
Ţi-am dat-o eu şi ai avut un rost.
Dar dacă-mi vrei iubita, nu iubirea
Nu te condamn fiindcă profiţi de ea,
Dar ai greşit lăsând ca amăgirea
Să facă azi din tine tot ce vrea.
Hoţ blând, m-ai jefuit, dar iert greşeala,
Deşi îmi furi din sărăcia mare,
Însă iubirea ştie că sminteala
De la cel drag te doare cel mai tare.

Malefice plăceri de oameni pătimaşi...
Dar eu mai bine mor, decât să fim vrăjmaşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul era iarăşi pur, răcoros şi subţire, aşa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii îşi isprăviră treburile de dimineaţă din gospodării: îşi dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliţă când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, şi nu prea mulţi aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt şi subţire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn şi lătrau ca la
alte alea.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea unui vultur într-un om

M-a izbit vulturul prăbuşindu-mi-se pe umăr.
Clonţul lui mi-a luat aerul din plămâni,-
treaz fiind încă, m-am trezit
cu lăuntrul meu plin de zburătoarele cerului.

Ferească-mă, să stea şi cerul cu stele în mine.
Prea puţină mi-e viaţa, încât
dau liber vederii şi razei ei
dau liber.

Atâta vă rog, scoateţi-mi din plămâni pe vultur.
Am să-l duc în spinare să-l îngrop la vârf de munte.
Atâta doar vă rog, scoateţi-mi pe vultur din plămâni.
Mă sufoc;penele lui îmi umplu respirarea.
Strein de moartea mea
e vulturul mort.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii care scriu spre a capta aplauzele oamenilor, cu ajutorul a nobile însuşiri ale inimii pe care închipuirea le născoceşte sau pe care ei pot să le aivă... Eu mă slujesc de geniul meu spre a zugrăvi desfătarea cruzimii! Desfătări nu trecătoare, prefăcute, ci care au început cu omul şi vor sfârşi cu el. Oare geniul nu se poate uni cu cruzimea în hotărârile tainice ale Proniei? Sau, pentru că eşti crud, nu poţi avea, oare, geniu? Se va vedea dovada în cuvintele mele; nu ţine decât de voi să mă ascultaţi, dacă vă învoiţi...

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava începutului meu

Pe mama am izbit-o-n Dumnezeu
Şi-apoi am resădit-o-n germinaţii;
Vâsleşte limba între imprecaţii
Şi îmi vâsleşte sarea-n ochiul greu.

Domoală şi cuminte, m-am născut
Pe două căi absente în durere,
Din iută-acoperindă şi părere
Paradă am făcut de la-nceput.

Mă-mpinge umbra către o lumină
Târâtă dintr-o biblie de talc,
Napalmul de pe drumul ce încalc
M-aruncă până dincolo de vină.

Te iert! Te iert! Şi visul îl deşir
Printre copacii noi, şi verzi, şi grei;
M-aleg pe mine dintre dumnezei.
Pe mama nu mai pot să o respir.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ochi ţi se ridică...

De pe ochi ţi se ridică
Languroasa lunga geană...
Îl întreb: ce vrea să-mi zică
E o tainică dojană?

Te desfaci de-a mele braţe,
Mai nu vrei şi nu mă laşi,
Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă,
Dulce înger drăgălaş!

Şi puind mâna la gură
Sfătuţieşti şi ameninţi
Şi-mi faci lungă învăţătură
Cumcă nu suntem cuminţi.

Iară braţul meu cuprinde
Acel alb şi blând grumaz...
"Mâini voi fi cum vei pretinde,
Dar cum sunt mă lasă azi"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai greu lucru, când te apropii de un cuvânt, este să-l dezbraci de hainele de sens pe care cu o cochetărie inepuizabilă, el le-a multiplicat de-a lungul istoriei şi folosirii sale... Cuvintele nu se lasă uşor dezbrăcate. Le-am întâlnit de prea multe ori aşa cum le folosim noi, purtând adică hainele ultimului lor sens... De-abia atunci când facem istoria costumaţiei lor, putem spune că ştim limba, putem spune că înţelegem fiinţa cuvântului în toată amploarea şi frumuseţea ei. Mai mult, de-abia atunci începem să gândim în limba aceea.

Gabriel Liiceanu în Scrisori către fiul meu (2008)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!