citate+cu+sens+profund

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propriul contur

orizontul se închide ciudat,
mă aşteaptă undeva o cruce de drumuri
de unde aş putea să o iau într-un sens
sau altul,
ori să mă opresc,

mă sustrage ceva din propriul contur,
obstacolul de azi nu contează prea mult
când lupta de mâine
o port mai mult cu mine însumi,

de la o vârstă
nu pot tolera cadenţa secundelor,
e un război de uzură dur
între mine şi fatalitate,
uneori şi propria mea umbră îmi
întoarce spatele,

realitatea îmi deformează percepţia
asupra existenţei

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu paşi uşori mergeam...

Mergeam uşor spre orizont,
unde soarele sta să răsară,
iubirea aşteaptă din nou pe front,
unde chemarea ta coboară.
Visele mele zburau alunecând pe ghiaţă,
vrăbiuţe zgribulite îmi ieşeau în cale
şi eu speriată puţin de a mea viaţă,
încercam să iau lecţii muzicale.
Cerul albastru îţi fură privirea,
mă uit şi văd atunci norii pe cer,
în gând şi în suflet revine închipuirea
şi totul mi se pare învăluit în mister.
Lumina dimineţii revine şi gândurile toate,
dispar ca prin minune şi tot ce am mai spus,
ajung apoi pe drum la jumătate
şi timpul trece, iar drumul e-n sens opus.

poezie de Eugenia Calancea (16 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet de lumină

Când chipul ia aspect de primăvară
Şi sufletul priveşte dincolo de sens,
Zâmbetul devine cea mai luminoasă formă de comunicare.
Însuşi trecutul freamătă într-un zâmbet de bucurie.
De undeva, de dincolo de orizont,
Zvonul amintirilor îşi întinde umbra simptomatică.
În văpăile sufletului,
Ca un rest nostalgic de trecut
Cu ecou de speranţă-n viitor,
Vibrează parfumul lor dulce, melancolic
Şi lumina tandră din lacrima lor.

Dacă lumina nu s-ar odihni în lacrimi,
N-ar apărea curcubeul.
Să nu ne temem de riduri;
Pe albia lor, curg amintirile noastre.
Privite în oglinzi retrovizoare,
Ele ne arată unde au fost
Şi, probabil, vor mai fi zâmbete.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omologul tău

Mimând veacurile la rând
Voi căuta omolog pe înţeles
Departe pe creasta infinitului
Schimbarea de sens din mers
La răscruce de contemplaţii
Ar impune vocaţia zămislirii
Lacrima intimităţii va naşte
Un stol de clipe reversibile
În transparenţa nemărginirii
Deşteptând lumina sângerândă
Maşinăria timpului prolific
Reapare în aură libertină
Pare că-i o adiere onirică
Printre aspiraţii platonice
Trecere fugitivă în revistă
Convocând parada miturilor
În ritmuri răscolite de uimire
Visul poate fi omologul tău
Reveria ar fi omologul nostru
Idealuri implementate la capete

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (17 iunie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Loveşte digurile, faleza, vapoarele. Şi strig, şi strig,
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac schimb

Spre nenorocul meu – nu-s tufă de măcriş,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier...
Eu viaţa nu mi-o schimb pe-un mărunţiş,
Şi gândul orişicui nu voi să-l cutreier.
Gândiţi, semenii mei, frumosu-i fără capăt,
Gândiţi cât mai profund, şi mai ales...
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Şi răspândesc cu el întregul Univers...
În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e ţesut al meu destin,
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă,
De mare bucurie - şi mari dureri se ţin.
Spre mirarea mea – când norii dau năvală
Şi tot ce am măreţ înăbuşă în ceaţă,
Nu schimb nicicând ţărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de aţă.
Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul Tango

A fost ceva ca-n vise
Luat la indigo
A fost ca-n multe vise
Un ultim drag tango.

Noi doi, si-n preajma noastra
Stateau perechi, perechi
Ce viata-aveam!. Frumoasa.
Ce maniere vechi!.

Si mina-ti alba, fina
Frumos mi-o intindeai;
Faptura ta divina
In lume-o etalai

Si muzica placuta
Ne coplesa din nou
Nu nu era o nunta
Ci doar un mic tango.

[...] Citeşte tot

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!