motto triunghi din matematica

Şi fericiţi vorbeam despre nimic

Tu, frunza ta, din păr... de orhidee,
Ca un pârâu cuprins între izvoare,
Mă săgetai cu gândul de femeie
Prin lanuri de iubiri, nemuritoare,

Privirile din ochi... tăiau cărare
Peste destinul prea timid din fire,
Şi tu şi eu... cu-aceeaşi alinare
Voiam să stingem setea de iubire.

Prin suflete, ca două uşi, deschise,
Plimbam tăceri, tăcerea să se rupă,
Sorbind din gândul năpădit de vise,
Gustul iubirii... revărsat în cupă.

Din vorbe fără sens, creşteam altare,
Punând iubirii, hrană... pic cu pic
Sub învelişul ei plăpând, de floare...
Şi fericiţi, vorbeam despre nimic.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sunt şi alţi sori roşiatici cari îşi schimbă lumina, stelele variabile. Aşa e α din Hercule, μ din Cefeu, Betelgeuse din Orion şi altele, toate stele roşiatice şi variabile. E drept însă că sunt şi stele roşiatice a căror strălucire nu variază. E deci un mister, care nu poate fi încă explicat.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este, deci, făcută din plenitudine ("Am ce îmi trebuie!") şi din starea de linişte ("Nu am nevoie de nimic mai mult!").

Christophe Andre în Şi nu uita să fii fericit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriptură

Să ieşi în afară, să nu mai fii, să nu şi nu,
ca şi cum nici n-ai fi fost.
Efortul şi munca de atunci şi de acu,
e pasăre fără zbor, fără rost.

Bătrânul doarme-n risipire.
E pescuit de sub pământ
de undiţele din nadire
ale copacilor planând.

Ceva din carnea lui se face sevă,
şarpe şi măr;
un fel de-a fi Adam şi Evă,
hrană goniţilor din adevăr.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât ar fi de indiferentă la ceea ce o înconjoară, femeia iubită îşi pierde din parfumul şi din armonia ei în contact cu oamenii şi cu lucrurile.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trecut

În visul nopţii câte-odată
Văd încă faţa ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.

Acuma nu mai ştiu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!

Şi din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Şi cea din urmă amintire
Şi ultimul surâs.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subitul inedit...

când te-ai răsfrânt asupra mea cu jind
de stele pogorând din cer alene,
se zbuciumau în larg de mări sirene
din val în val tristeţi rostogolind

iar când schimbam poziţia subit
te aşterneai noian de transparenţă
voind în fel şi chip din decadentă
să sorbi întreg subitul inedit...

poezie de Iurie Osoianu (4 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua venise la mine

În vis, din zări îndepărtate,
Ca o stea din Carul Mare,
Ai apărut în miez de noapte
Tu, magică alinare.

Erai în alb îmbrăcată,
Păru-îţi flutura în vânt.
Frumuseţea-întruchipată
Coborâse pe pământ.

Lumina era cu tine,
Erai soare-n plină noapte.
Din pulberi de aur fine
Purtai văl de nestemate.

Din vis frumos când m-am trezit,
Tu străluceai lângă mine.
Ce-am visat s-a împlinit.
Steaua venise la mine.

poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din mine

Cu simţurile descătuşate
spre cer suie
copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc; viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căuşul palmelor mele
răstorn cenuşa
peste mormintele altor
păduri.

poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!