Toate rezultatele despre GRI, pagina 64
Inside
De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viață în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înțeles, deși nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.
Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înțeles că sunt iubit.
Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
și eu nu știam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezența aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
și să înțeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,
[...] Citește tot
poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre naștere
- poezii despre maturitate
- poezii despre imperfecțiune
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre vârstă
- poezii despre viață
- poezii despre stângaci
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Glossă glosselor
Glossă glosselor spre care
Plânsă, îmi îndrept privirea,
Căutând lumini, culoare,
Cuprinzând nemărginirea...
Lacrimă îmi e cuvântul,
Plânsul clopot, gândul frază,
Alergând spre cer cu vântul,
Toamna lin și blând valsează.
Glossă glosselor spre care
Îngenunchi - un vis de toamnă
Ce trezește din visare
Trup firav de amazoană.
Dantelate umbre, taină,
În crepusculul tăcerii,
Codrului ascunsă haină,
Dulce viers al mângâierii...
Plânsă îmi îndrept privirea,
Cununându-mă cu cerul,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre plâns
- poezii despre lumină
- poezii despre frunze
- poezii despre dans
Glossă pentru Viviana
Este-ntâia stea pe care
Ca un gând, am poposit,
Zâmbet și iluminare...
E copacul înflorit!
Este raza ce în suflet
Se aprinde, se propagă,
Clopotelor dulce clinchet,
Ochi de-abis, buze de fragă.
Este-ntâia stea pe care
De-o privești, dorul te poartă
Într-o taincă visare,
Către-o nesperată soartă.
Cerul, sprijinit pe-o rână,
Se deschide în petale,
Ce-n corole se adună,
Prinos, frumuseții tale.
Ca un gând ai poposit
Zodiac în sfere stranii,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre flori, poezii despre suflet, poezii despre noapte, poezii despre dor sau poezii despre creștinism
Natura
Mă-nchin la frumusețea-i, ce-i natura
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătrați, nici tril dulceag-sarcastic...
E totul inedit, un altfel, ca aventura.
Parcă nici nu-mi revin, cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe... fără șefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Și albastrul clar de vis... privit din cap pe pernă...
Dulceața-i din salivele d-infime gâze
Și far din licurici e, se arzând de amor
Și chiar de fier de are, pana-i este zbor...
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.
Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare și nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoși sau pinii,
Nu-s țambre șlefuite... Alb, e-omăt pe culme.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre perfecțiune, poezii despre natură, poezii despre învățătură, poezii despre șefi, poezii despre trandafiri sau poezii despre talent
Glossă anotimpului de argint
Strălucire, fast și vrajă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Sub o mantie de gheață,
Doarme luna cea bălaie.
În argint se-mbracă pomii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă
Și în jar se-afundă zorii.
Și ce dacă?! Și ce dacă?!
Strălucire, fast și vrajă,
Țurțurii mustind de doruri,
Munți ai țării fii de strajă,
Fruntea țării - cer cu nouri,
Fluturi albi în zbor spre stele.
Nada viselor, în pace,
Țese în fuior tăcere,
Numai timpul toarce, toarce...
Îmbrăcată-n albe straie,
Cu cercei de catifea,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre vânt, poezii despre sfinți, poezii despre botez sau poezii despre argint
Moș Crăciun
(Dedic această poezie nepoțeilor mei: Ștefan și Maria
și tuturor copilașilor)
Pe-un tărâm, tare departe,
Aurora, zeița zorilor străbate,
Într-o caleașcă aurită,
Cu cai buieștri dăruită,
Cerul, nordul înghețat,
Focuri colorate-a deșirat.
Din înălțimi, tainic coboară,
Moș Crăciun pe-o sănioară.
E trasă de reni nărăvași,
Rudolf, curajos înaintaș.
Are moșul o căsuță,
De turtă dulce, foarte drăguță,
Grijită de spiriduși,
Ce mistere după uși!
Acolo, fac jucării,
Dulciuri coc pentru copii,
Cât este ziua de mare,
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Adriana Tomoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dulciuri, poezii despre înălțime, poezii despre roșu, poezii despre rochii, poezii despre gheață, poezii despre copilărie, poezii despre cadouri, poezii despre brazi sau poezii despre Crăciun
Glossă pentru îndrăgostiți
Pierduți în nopți cu plină lună,
Mereu ținânu-se de mână,
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Îndrăgostiți trec pe alei.
Doar luna-și varsă în tăcere,
Deasupra lor, aleasa miere
Pe când în suflet li se zbate
Un tainic univers de șoapte.
Pierduți în nopți cu plină lună,
Cu lira sufletului, până
În neuitatele tăceri,
Se-ascund și azi, la fel ca ieri.
Precum un talisman, sărutul,
Încununează începutul.
Cuminți, sub dulci îmbrățișări,
Vor fi-mpreună până-n zori.
Mereu ținându-se de mână,
Cântul iubirilor îngână
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre poezie sau poezii despre ploaie
Elogiu diversității
Vreau să vânez ideea pură, ce țâșnește
din codrii minții, unde liberă aleargă,
să pescuiesc acea uimire, ce-o să spargă
un geam spre-o lume-n care gardul n-o oprește,
s-ating penajul în sextine sau catrene,
să fac bandaje de cuvinte fără pene.
Vreau să mai râd când plânge roua de pe frunze,
atunci simt pulsul unei vieți ce e reală,
mă pierd în cărți, dar și în lumea virtuală,
vreau să valsez în dansul pensulei pe pânze,
la răsărit, să lupt în ring, sau ca barbarii,
și la apus, să joc iar șah, la malul mării...
Vreau să alerg când vântul șuieră sălbatic,
parcă în haită fug, cu lupii, în pădure,
parcă mă joc atunci, ca urșii, când au mure,
vreau să înot când briza murmură molatic,
parcă în banc înot, cu pești din mări albastre,
și-aș vrea să zbor ca niște păsări ce-s măiastre.
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vals, poezii despre păr, poezii despre păduri, poezii despre înot sau poezii despre șah
Orașul care nu doarme
În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amușină și dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni șopârlele și vor mușca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbește să iasă-n stradă va întâlni la colț
pe incredibilul aligator care-așteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.
Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineață a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemați câinii.
Viața nu-i un vis. Atenție! Atenție! Atenție!
Cădem de pe trepte pentru a mânca țărână umedă
sau ne cățărăm pe tăișul cuțitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
[...] Citește tot
poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre durere
Banca și Ordinea Mondială
Că există Dumnezeu?!..
De sunt bani! EL nu contează,
Fie vorba intre noi,
Giganți bogați...
Te au în pază.
E obosit si demodat,
Ingerul tău păzitor,
In corpul tău ți-aș implanta,
Un microcip nemuritor.
La trezit de dimineață,
Ai un ceas fără sirenă,
E setat sa te trezească,
Microcipul tău din venă.
Eu te știu și cum respiri,
Sănătos sau cardiac,
Pentru mine nu contează,
Mă amuz puțin și tac.
[...] Citește tot
poezie de Vasile Sbârcea (2020)
Adăugat de Vasile Sbârcea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre bogăție, poezii despre votare, poezii despre vinovăție, poezii despre vaccin sau poezii despre sărăcie